Acasa Top SecretArmata CSAŢ reduce numărul militarilor MApN din teatrele de operaţii

CSAŢ reduce numărul militarilor MApN din teatrele de operaţii

scris de Z.V.
3 afisari

La nivelul Ministerului Apărării Naţionale, forţele dislocate în teatrele de operaţii vor scădea, în anul 2012, cu 106 militari faţă de anul 2011.

CSAT-27 iunie 2011

CSAT (foto: presidency.ro)

De asemenea, forţele aflate în ţară, dislocabile la ordin, vor creşte cu 308 militari, faţă de 2011. Ministerul Administraţiei şi Internelor va pune la dispoziţia Uniunii Europene, OSCE, NATO şi ONU, în anul 2012, un număr de 357 de militari, care vor acţiona în teatrele de operaţii din Afganistan şi Balcanii de Vest.

Luni, la Palatul Cotroceni, a avut loc şedinţa Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, prilej cu care au fost aprobate forţele şi mijloacele Armatei României care pot fi puse la dispoziţie pentru misiuni în afara teritoriului statului român, în anul 2012.

În cadrul şedinţei, Ministrul Apărării Naţionale a solicitat aprobarea continuării activităţii de testare şi validare privind posibilitatea de transport pe teritoriul României a resurselor materiale şi umane aparţinând guvernului Statelor Unite ale Americii dinspre şi către Afganistan în sprijinul operaţiei NATOISAF şi a operaţiei de coaliţie Enduring Freedom.

În acelaşi timp, membrii Consiliului au avizat Carta Albă a Apărării, document elaborat de către Ministerul Apărării Naţionale, urmând ca acesta să fie supus aprobării Parlamentului, conform legislaţiei în vigoare.

O altă temă importantă pe agenda şedinţei CSAŢ s-a referit la Strategia naţională în domeniul capacităţilor civile. Documentul elaborat de Ministerul Afacerilor Externe a fost aprobat de către membrii Consiliului. Această Strategie, elaborată ca răspuns la solicitarea expresă adresată la nivelul Uniunii Europene, facilitează contribuţia naţională la misiunile civile şi civil-militare, atât ale Uniunii, cât şi pentru toate situaţiile în care experţi civili români sunt detaşaţi la misiuni internaţionale, indiferent de organizaţia sub auspiciile căreia este desfăşurată misiunea respectivă (ONU, UE, OSCE).

Documentul uniformizează regulile şi procedurile aplicabile în aceste cazuri de către toate instituţiile din România care detaşează experţi în astfel de misiuni.

De asemenea, CSAŢ a avizat proiectul de hotărâre pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 416/2007 privind structura organizatorică şi efectivele Ministerului Administraţiei şi Internelor. Astfel, conform propunerii, Departamentul Schengen se va transforma în Departamentul Schengen, Afaceri Europene şi Relaţii Internaţionale, casa de pensii sectorială va fi prevăzută ca structură în subordinea M.A.I., la nivelul Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale va fi operată o reducere de 96 de posturi, iar la nivelul Arhivelor Naţionale numărul maxim de posturi va fi redus cu 451. Numărul de posturi aferente fiecărei structuri a Ministerului urmează să fie aprobat prin ordin de ministru.

În finalul şedinţei, a fost prezentat un raport referitor la activităţile desfăşurate şi rezultatele obţinute în procesul de prevenire şi combatere a evaziunii fiscale în perioada martie – mai 2011. Astfel, au fost aplicate contravenţii în valoare de peste 25 milioane de euro, au fost încasate amenzi în valoare totală de aproape 14 milioane de euro, s-au dispus peste 1.500 suspendări de activitate, au fost instituite obligaţii fiscale suplimentare în valoare de 863,5 milioane de euro, s-a dispus începerea urmăririi penale în peste 3000 cauze penale în materia evaziunii fiscale, au fost confiscate bunuri cu valoare estimată de peste 15 milioane de euro şi au fost instituite măsuri asiguratorii asupra unor bunuri în valoare de peste 1 miliard de lei.

La şedinţa condusă de Traian Băsescu au participat primul-ministru al României, Emil Boc; ministrul Administraţiei şi Internelor, Traian Igaş; ministrul Apărării Naţionale, Gabriel Oprea; ministrul Finanţelor Publice, Gheorghe Ialomiţianu; ministrul Economiei, Comerţului şi Mediului de afaceri, Ion Ariton; ministrul Justiţiei, Cătălin Marian Predoiu; ministrul Afacerilor Externe, Teodor Baconschi; directorul Serviciului de Informaţii Externe, Mihai Răzvan Ungureanu; adjunct al directorului Serviciului Român de Informaţii, Ioan Grosu; şeful Statului Major General, general-maior Ştefan Dănilă; consilierul prezidenţial pentru securitate naţională, Iulian Fota; consilierul prezidenţial Anca Ilinoiu, şef al Departamentului Relaţii Internaţionale; secretarul CSAŢ, general-locotenent Ion Oprişor; purtătorul de cuvânt al Preşedintelui României, Valeriu Turcan

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult