Acasa Top SecretArmata De ce crede Vocea Rusiei că România se pregăteşte de război

De ce crede Vocea Rusiei că România se pregăteşte de război

scris de M.A.
5 afisari

Pornind de la subiectele aflate în discuţie la ultima şedinţă a CSAT, postul de radio Vocea Rusiei se întreabă dacă România se pregăteşte de război.

Fortele speciale

Vocea Rusiei crede că România se pregăteşte de război

Astfel, sursa citată, “din perspectiva geopolitică”, consideră punctul 2, de pe ordinea de zi de marţi a CSAT, ca fiind cel mai interesant (realizarea, în cadrul Organizaţiei Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), a unui plan de contingenţă pentru România)

Elaborarea unui plan de contingenţă (de fapt, „contingency plan”), nu este o procedură obişnuită. Ce este un „plan de contingenţă” în terminologia uzuală a NATO? Atunci când termenul se utilizează în cazul relaţiei dintre o ţară-membră şi NATO, un „contingency plan” presupune elaborarea unui set concret de acţiuni pentru situaţia în care acest stat intră într-un conflict militar. Până acum, asemenea planuri oficiale au fost elaborate doar pentru următoarele ţări: Estonia, Letonia, Lituania şi Polonia. Ţările baltice au cerut elaborarea unui plan pentru cazul unui conflict militar cu Rusia şi s-au zbătut cinci ani pentru ca NATO să accepte această cerere şi să elaboreze planul. Polonia a cerut elaborarea unui plan pentru un eventual conflict militar cu Belorus, iar apoi planul a fost „upgradat” pentru un eventual conflict cu Rusia. În acest context apar două aspecte importante. Primul: aceste planuri se elaborează la cererea ţării-membru. Al doilea: de obicei, Germania se opune elaborării unor planuri de acest gen (aşa a fost în toate cazurile de până acum), iar reprezentanţii aripii radicale a conducerii americane SUA susţin asemenea iniţiative. Germania se opune unor iniţiative de acest gen deoarece elaborarea unor „contingecy plans” presupune stabilirea exactă a ţărilor cu care există riscul intrării într-un conflict militar, ceea ce conduce la o răcire drastică a relaţiilor cu aceste ţări şi alte consecinţe nefaste”, scrie Vocea Rusiei, pe siteul său în limba română.

Un „contingency plan” nu presupune răspunsul la o întrebare generalizată de genul „ce se întâmplă dacă intrăm în război?”, ci presupune un răspuns la întrebări precise şi punctuale de genul „ce se întâmplă dacă începe un război cu Ucraina?”, „ce se întâmplă dacă începe un război cu Rusia?” etc. Desigur, apologeţii NATO vor spune că asemenea planuri se pregătesc doar pentru eventualitatea unor operaţiuni defensive, dar realitatea incontestabilă arată că niciuna dintre operaţiile recente ale ţărilor NATO (Libia, Irak, Serbia) nu a avut caracter defensiv, toate fiind de fapt nişte războaie de agresiune.

Există analişti care consideră că etalarea în public a intenţiilor de elaborare a acestor planuri nu este altceva decât rezultatul dorinţei unor ţări de a atrage atenţia. Din această perspectivă se poate spune că scopul a fost atins, iar atenţia a fost atrasă. Ce urmează? Depinde de răspunsul la întrebarea: dacă România se pregăteşte de război, atunci pentru ce război se pregăteşte România?”, încheie Vocea Rusiei.

2 comentarii

Tom Cc 07-02-2013 - 08:25

cu ce ?? aviatie nexam ,blindate nexam ,de marina ce sa mai vorbim !!

ardelean 07-02-2013 - 14:01

cred ca au iesit aia cu freza la dezapezit…

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult