Acasa Top SecretArmata De ce s-a întâlnit ministrul apărării cu toţi comandanţii din Armata României?

De ce s-a întâlnit ministrul apărării cu toţi comandanţii din Armata României?

scris de D.S.S.
15 afisari

Ministrul apărării naţionale Gabriel Oprea s-a întâlnit joi, 31 martie, cu toţi comandanţii de unităţi şi mari unităţi din Armata României, într-o şedinţă de lucru organizată la sediul MApN. La întâlnire au participat şeful Statului Major General, general-maior dr. Ştefan Dănilă, precum şi şefi ai unor structuri centrale.

Oprea si generalul Danila s-au intalnit cu comandatii din Armata Romaniei

Comandatii unitatilor MApN

Ministrul Gabriel Oprea a dorit să salute, prin intermediul comandanţilor, întregul personal militar şi civil care îşi desfăşoară activitatea în Statul Major General, în categoriile de forţe, în comandamentele, marile unităţi şi unităţile subordonate, şi a transmis, în numele echipei de conducere a ministerului, mulţumiri pentru modul demn şi profesionist în care şi-au făcut şi îşi fac datoria. „Purtăm grija fiecăruia dintre dumneavoastră, pentru că fiecare om, indiferent de grad şi funcţie, este în sine o resursă valoroasă, pe care Armata şi Ţara contează,” a declarat ministrul apărării naţionale în deschiderea şedinţei.

Ministrul Oprea a subliniat faptul că Armata României îşi îndeplineşte angajamentele asumate în plan internaţional şi desfăşoară misiunile de instruire pe teritoriul naţional, chiar în contextul în care, din cauza crizei economico-financiare internaţionale, bugetul armatei a fost, în anul 2010, unul de avarie. „Am reuşit, cu inteligenţă, cu pricepere şi determinare – şi este meritul dumneavoastră şi al muncii în echipă promovată la toate eşaloanele ministerului – să ne administrăm eficient resursele şi să putem spune că avem şi multe rezultate cu care ne putem mândri,” a spus ministrul apărării.

Seful SMG si ministrul Apararii

Seful SMG si ministrul Apararii la intalnirea cu comandantii din armata

În ceea ce priveşte resursele viitoare ale Armatei, ministrul le-a vorbit comandanţilor cu privire la demersurile întreprinse pentru ca bugetul Ministerului Apărării Naţionale să fie majorat, începând din anul 2012, la 2,38% din Produsul Intern Brut, potrivit angajamentului său, asumat la preluarea mandatului, ca la ieşirea din criza economică bugetul Apărării să se situeze la acest nivel.

Ministrul Gabriel Oprea a reiterat faptul că prioritatea mandatului său la conducerea MApN o reprezintă personalul ministerului: „Mai ales în aceste condiţii dificile, de criză mondială, nu trebuie să uităm că oamenii au nevoie de respect, de o perspectivă clară în carieră şi de siguranţa locului de muncă”.

În cadrul întâlnirii au fost trecute în revistă iniţiativele întreprinse de minister pentru îmbunătăţirea cadrului legislativ în care îşi desfăşoară activitatea personalul MApN, cu accent pe modificările aduse Statutului soldaţilor şi gradaţilor voluntari, care pot fi menţinuţi acum în sistem până la vârsta de 45 de ani, beneficiind, de anul trecut, şi de un statut similar cu al subofiţerilor şi ofiţerilor sub comanda cărora acţionează în ţară şi în teatrele de operaţii, dar şi măsurile concrete luate pentru îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale personalului, cum ar fi cele 9.500 de locuinţe care vor fi construite în regim ANL pentru tinerii militari.

Intalnirea conduceri MApN cu comandatii Armatei Romaniei

Intalnirea conduceri MApN cu comandatii Armatei Romaniei

Ministrul apărării naţionale  s-a referit şi la procesul de revizuire a pensiilor militare, arătând că, prin măsurile ferme luate pentru toate insituţiile din sistemul de securitate naţională, s-a reuşit îndeplinirea obiectivului stabilit, acela ca nicio pensie de până la 3.000 de lei, rezultată în urma unei cariere militare complete, să nu scadă după revizuire. Prin metodologia aplicată în procesul de revizuire s-a realizat chiar mai mult, datele reale arătând că peste 80% din numărul total de pensii aflate în plată nu scad în urma revizuirii, ci chiar înregistrează creşteri.

Ministrul Gabriel Oprea le-a cerut comandanţilor de unităţi şi mari unităţi să ia toate măsurile posibile astfel încât „să creştem gradul de disciplină al personalului, pentru ca sarcinile importante care ne revin să poată fi îndeplinite eficient şi în termenele stabilite. Nu admiteţi niciun rabat de la aceste principii, disciplina şi competenţa definesc însăşi esenţa militarului!”

Ministrul apărării naţionale i-a asigurat pe ofiţerii şi generalii comandanţi că pot transmite subordonaţilor un mesaj de încredere pentru viitor: „Avem tot sprijinul Preşedintelui României şi al Primului-ministru pentru ne putea îndeplini misiunile şi obiectivele de instruire prevăzute – atât la nivelul subunităţilor, unităţilor, marilor unităţi, categoriilor de forţe şi al comandamentelor, cât şi la nivel întrunit.”

Intalnirea conduceri MApN cu comandatii Armatei Romaniei

Conducerea MApN s-a intalnit cu comandatii Armatei Romaniei

Declarându-se încrezător în determinarea şi în puterea de muncă a ofiţerilor şi generalilor aflaţi la comanda unităţilor şi marilor unităţi, ministrul apărării naţionale i-a asigurat că le va fi în continuare un camarad, un partener care îi va sprijini şi va pune umărul pentru ca Armata României să-şi îndeplinească misiunea deosebit de importantă încredinţată, prin Constituţie, de popor.

„Ca ministru al apărării naţionale, am datoria de a reprezenta pe fiecare dintre dumneavoastră. Jurământul militar nu presupune doar atribuţii, obligaţii şi sacrificii din partea militarului. Este, în acelaşi timp, o datorie a statului faţă de oamenii din Armata României. Şi vreau să fie respectată această datorie, la fel cum militarii îşi respectă jurământul faţă de Ţară. Cât timp voi fi ministru, mă voi bate pentru a-mi respecta angajamentele”, a declarat în încheierea întâlnirii ministrul Gabriel Oprea.

5 comentarii

Un militar care "traieste bine" 31-03-2011 - 23:02

Ministrul asta e dus cu pluta. Vorbeste de siguranta locului de munca, de faptul ca s-a reusit depasirea momentelor grele are crizei. Nu cred ca are habar ca in unitatile militare nu sunt nuci macar bani pentru lucruri de baza, hartie, tus pentru imprimante, materiale de cazarmare pentru curatenie (celebrele sectoare), pe care se bate moneda zilnic, desi o matura este uneori un lux. Sau cadrele militare care stau cu nesiguranta locului de munca, cu teama ca poate maine se primeste ordin de desfiintare a unitatii sau de redislocare in cine stie ce capat al tarii, la sute de km distanta. Asta sa spuna ministrul, nu prostiile pe care le debiteaza zilnic.

Didos 01-04-2011 - 07:00

Avem o armata ultraperformanta.Exemplu: ca sa plece intr-o misiune ,fregatei Regele Ferdinand ii trebuie o luna sa se pregateasca. Bravos natiune ! Sa ne fereasca D-zeu sa inceapa maine un razboi ! Incet -incet lumea i-si da seama ca avem o excelenta armata buna la parazi si difilari, stralucitoare prin cuantumul salariilor angajatilor sai si prin lipsa de performanta. Pacat de banii aruncati aiurea !

gohugeaslabulungpecutaturci 01-04-2011 - 10:37

Sa ne traiesti d=le comandant.Asa vrem,o noua armata,o noua viziune,nu burtosi si pletosi.S-a dus vremea lor.Sa doarma linistiti.Dumnezeu se roaga pentru ei.Adinca pomenire.

nicu 01-04-2011 - 13:35

Armata e pe un loc secund, sunt alte prioritati.

blandul ben 01-04-2011 - 18:59

Ali Baba si cei 40 de hoti .

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult