Dogaru cere militarilor în rezervă să boicoteze ZIUA ARMATEI | Ziua Veche
Acasa Top SecretArmata Dogaru cere militarilor în rezervă să boicoteze ZIUA ARMATEI ROMÂNE !

Dogaru cere militarilor în rezervă să boicoteze ZIUA ARMATEI ROMÂNE !

scris de Marin Neacșu
45 afisari

Pe 25 Octombrie, nu se va organiza nici o acţiune de luptă sindicală pentru că nu ne interesează războiul de imagine dintre doi trădători istorici ai naţiei. Pe 25 Octombrie, SCMD nu va organiza şi nu va participa la nici o acţiune comemorativa decât in situaţia în care suntem invitaţi oficial, de autorităţi, ca militari in rezervă, pentru că altfel ar însemna să depunem coroane pe mormântul defunctei noastre calităţi. Doar 170 de colegi, membri ai SCMD, si-au dobândit în justiţie, definitiv şi irevocabil, statutul de cadru militar în rezervă! Deocamdată!

Mircea Dogaru(s), impreuna cu alti sindicalisti militari la un miting de protestEste incredibil, aberant, pur şi simplu ne necrezut. Preşedintele unei asociaţii a militarilor, şi-l numim aici SCMD, singurul sindicat al militarilor, sindicat care se pretinde prin cuvântul preşedintelui său portstindardul apărării drepturilor militarilor, cel care este nu numai militar în rezervă, ci şi istoric, ISTORIC MILITAR, cere militarilor să boicoteze ZIUA ARMATEI.   Mircea Dogaru cere sindicaliştilor nici mai mult nici mai puţin decât să îşi renege profesia, convingerile de-o viaţă, tradiţiile, jertfa înaintaşilor, dragostea faţă de înaintaşi, unchii, bunicii, taţii, rudele decedate în război, pentru că domnia sa nu a fost ivitat să participe la ceremonie, pentru că altfel nu se explică sintagma decât în situaţia în care suntem invitaţi oficial, de autorităţi, ca militari în rezervă “ .

Nu este prima oară când Dogaru aşteaptă invitaţie şi are izbucniri de orgoliu, simţindu-se neglijat. Acum o lună a cerut sindicaliştilor să nu participe la o întâlnire a unor parlamentari membrii ai comisiilor de apărare cu militarii rezervişti, pentru acelaşi motiv, nu fusese invitat personal la eveniment.

Se pare că strategia de acţiune a sindicatului are la bază ambiţiile şi orgoliile personale ale preşedintelui de sindicat şi nu interesele, convingerile şi tradiţiile armatei sau ale membrilor de sindicat. Mă întreb retoric dacă nu cumva Dogaru aşteaptă să fie invitat şi la sărbătorirea propriei zile de naştere.

Eu, ca român şi militar în rezervă, am să particip la acest eveniment, alături de foştii mei colegi, alături de prieteni, iar pentru colegii care aşteaptă invitaţie, o lansez eu : Veniţi alături de români, lăsaţi orgoliile şi ambiţiile!  25 Octombrie, până ce va fi schimbată, rămâne sărbătoarea sfântă a ARMATEI ROMÂNE , indiferent cine îşi mai sărbătoreşte ziua de naştere  sau alt eveniment în această zi.

 Acum un an de zile, acelaşi Dogaru, chema sindicaliştii militari la luptă sindicală, cu ocazia aceleiaşi zile, într-o demonstraţie de protest care se opunea volens nolens  sărbătorii  colegilor activi.  Acum, le cere sindicaliştilor să stea în casă, şi să nu se alăture ţării.  Doreşte Dogaru să transforme acest sindicat într-un sindicat al antisocialilor, al ciudaţilor şi renegaţilor?

25 comentarii

RADJASIHA 24-10-2011 - 18:17

Masa de manevra in locul ortacilor lui Miron C.

Ne place lupta sindicala
Ca avem strategi de pret
La lupta-n frunte cu Dogaru
Sa le suflam in facalet

vic 24-10-2011 - 19:19

mai ,doaga’ ziua armatei e una ,si ce ai tu in mintea ta (si multi ca tine ) e alta ,ia ex. de la tigani ,de ziua lor chiar sint uniti si petrec in rest cioraneli ,la ziua romanilor la fel ,ati chemat uiduiacii” si va ti dat in petic ,daca usl.istii sint in calduri voi repede sa lin ge ti ceva ,..bolsevici imputiti

neacsum 24-10-2011 - 19:47

Domnule Vic,
Am ciocnit cumva valizele in gara la incorporare ? Daca nu, deci nu ne cunoastem unul pe altul, sa faci aprecieri la adresa neamurilor dumitale. Iar daca un militar sau caporal ti-a facut viata grea in armata, nu e cazul sa blamezi toata armata. Poate a avut el vre-un motiv. Alfel daca vrei sa ii copiezi pe rromi e dreptul dumitale.

mihai 25-10-2011 - 15:18

Mai Vic,
Din ciclul „Mama prostilor ramane mereu gravida”, cred ca era criza de prezervative cand ai fost conceput. Mare pacat.

urbos 24-10-2011 - 22:15

Dogaru asta e ceausist ca si matale Neacsule, dar macar actioneaza impotriva celor care-si bate joc de el. Tu stai si dormi in cizme. Mai ai si tupeul sa critici de pe pozitia ta ………..

Sageata 24-10-2011 - 22:45

Cine actioneaza? Nenea Sampanie? Pai ala face doar clabuci, nu l-ai vazut la tv ? Face spume ca dero cand vorbeste, in rest habar nu are pe ce lume e. Si isi ma spune colonel in reyerva? Pai ala nu stie sa tina nici cadenta. A facut cizmele lui Ilie Ceausescu, iar acuma se da aparator al patriei. Vai de mama lui.

romulus 25-10-2011 - 06:24

vai de mama ta de prapadit si de las!

mihai 25-10-2011 - 15:20

Bai Sageata,
Clocoteste ura in tine. Mai linistestete baiatule, sau altfel nu-ti primesti alocatia de la Boc?

anon de serviciu 25-10-2011 - 09:30

Observ cu interes (și cu o oarecare tristețe) cum numărul atacurilor la adresa stimabilului domn Dogaru se întețesc. Vă recomand emisiunile dânsului de la TVRM, publicate și pe Youtube.

Popescu Silviu Octavian 25-10-2011 - 11:00

Existența unor mafii militare, concepute de trădători ai armatei și a mișcărilor de epurare a armatei de comuniștii și securiștii, care ani de zile ne-au torturat și ne-au ținut în lanțurile dictatorului Ceaușescu, au impus creerea acestui sindicat al militarilor în Rezervă. În timp ce foștii generali ai armatei papă bani frumoși la pensie, celelalte cadre ale armatei și pensionarii o duc din ce în ce mai greu.
În fața valului de nedreptăți și a unei continuări a vieții militare în stilul și după caracteristicele anterioare comuniste, marcate prin promovori necinstite, pe bază de relații și alte mijloace neortodoxe, este normal să se perceapă, să se producă nemulțumiri în rîndul corpului de cadre militare, în rîndul cadrelor militare cinstite, muncitoare, capabile ale acestei instituții extrem de importante în stat. Cine și cînd va putea reda onoarea pierdută, onoarea știrbită a armatei? Cînd armata va deveni o instituție de sine stătătoare, demnă, care să se conducă singură și să nu fie la cheremul unor oameni politici corupți, demagogi, hoți ai țării, comandată de Președinții ai țării de format comunisto-securist. Armata trebuie să-și suțină și impună punctull ei, personal, în viața politică a țării, căci nici-o instituție în stat nu este mai greu încercată prin muncă, decît această armată.
Cu capul sus, demn, civilizat, educată, cu adevărat patriotică, căci provine și este compusă din oameni ai poporului nostru, condusă competent de cadre cinstite, capabile, nedemagoge și servile, umile, armata va contribui major la înălțarea patriei noastre pe culmi nevisate de progres, demnitate și apreciere internațională.
Trăiască ziua armatei române! Trăiască armata noastră,română, dragă, așa cum eu o văd și concep! Jos cu trădătorii ei activi și cei din rezervă, mafia generalilor Chelaru, Nicolae Spiroiu, Polivanov și ceilalți.
Cadre militare și militari uniți-vă pentru o țară și o conducere cinstită, care să realizeze dezideratul nostru al unei Românii moderne, democrate, prospere și apreciate în lume.

Lt.Col. în Rezervă forțată Dipl. Ing. Popescu Silviu Octavian-CADA

remi 25-10-2011 - 12:45

Nu-mi dau cu parerea daca nu stiu dar nu cred ca e permis prin Constitutie sa se amestece armata in politica.Si nici sa se conduca singuta…Parca e o regula a NATO ca ministrul armatei sa fie civil.

O sa ma Bin la Den Ali 25-10-2011 - 13:55

Remi, nu exista o astfel de regula in NATO, nu poate impune nimeni nimanui cum sa isi administreze sau sa isi conduca tara, fara .. acordul uneori slaugarnic al celor ce o conduc .

vasile 25-10-2011 - 11:22

Alo, domnule Oprea (ziz MN) , a nu participa la nicio manifestatie nu inseamna ca sa boicotezi ziua Armatei. SCMD nu a fost creat pentru a aduce Osanale lui Oprea si lui Basescu, ci pentru revendicari, pentru pensiile taiate de Basescu, Boc, si Oprea. Noua ni s-a luat statutul de care militare in rezerva, suntem doar beneficiari ai unei pensii, adica milogi. Despre Dogaru noi cei de seama lui spunem ca este un tip inteligent si curajos.

Neacsum 25-10-2011 - 12:05

Domnule Vasile
BOICÓT (‹ boicota) s. n. 1. Sistare organizată, totală sau parțială, a relațiilor cu o persoană, cu o organizație sau cu un stat în semn de protest față de anumite acțiuni ale sale. Termenul provine de la numele proprietarului irlandez Ch. Boycott, împotriva căruia țăranii au aplicat această metodă la sfîrșitul sec. 19.
Daca dumneata te consideri milog, e treaba dumitale, vorbeste in nume propriu.
Nu imi permit sa ii fac caraceterizarea domnului Dogaru. Nu am facut-o niciodata, eu am pus in discutie intoatdeauna doar unele decizii ale sale, ca presedinte de sindicat, nu ca istoric.Poate fi un istoric excelent, nu am discutat niciodata nicaieri acest aspect.

salut 25-10-2011 - 15:46

Ai pus definitia lui „boicot” ca sa-i dai dreptate lui Vasile, nu-i asa?

remi 25-10-2011 - 11:42

Vrea chioru sa va zdrobesca si pe voi,militarii rezervisti.Sper sa nu reuseasca…Atentie pasul cel mare va fi cind va incerca sa va dezbine…..Numai uniti aveti putere !Daca ajunge sa va desparta,face 3-4 sindicate si va luptati unii contra altora…

Neacsum 25-10-2011 - 12:07

Remi, cand cineva cere militarilor sa nu participe la evenimente sau activitati care venereaza armata din care se lauda ca a facut parte, mi se pare ca nu mai e nevoie sa ne dezbine nimeni din afara, treaba e ca si facuta.

salut 25-10-2011 - 15:48

Deci e bine sa „boicotam”, dar daca e vreo sindrofie, ceva, facem o pauza, nu-i asa?

jenel 25-10-2011 - 18:03

mai nea….., armata are ca simbol al inaintasilor, eroul necunoscut, al carui mormant este in parcul carol. ce a sarbatorit chilotarul cu camarila lui de rezervisti facuti la apelul dopurilor de sticle, nu are legatura nici cu armata, nici cu istoria si nici cu nimic! deci pana la urma nu s-a boicotat nimic pt ca nu a existat! tintesti ceva colonel in rezerva? hai pa! 😉

O sa ma Bin la Den Ali 25-10-2011 - 19:28

JENEL
CAND O SA INTELEGI SI MATALE SI CEILALTI CARE CLOCOTITI PE AICI CA ZUA ARMATEI ESTE UNA, INDIFERENT CINE ESTE MINISTRU, SAU PRESEDINTE SI CA SARBATORIREA ACESTEI ZILE NU ARE NICI O LEGATURA CU SEFII VREMELNICI AI TARII SAU ARMATEI? CE TE FACI JENELE, DACA COPILUL TAU SAU NEPOTUL TAU SE VA NASTE DE ZIUA LUI STALIN SAU HITLER, NU O SA II MAI SARBATORESTI ZIUA SAU O SA-L OMORI !

salut 25-10-2011 - 19:47

„“decât în situaţia în care suntem invitaţi oficial, de autorităţi, ca militari în rezervă “”

===========================

Fraza a fost scoasa din context de catre Neacsu ca sa-i iasa pasienta cu „invitatie speciala”…altfel urla ca surda la luna.

Contextul este ca prin noua lege a pensiilor, Basescu si clica lui au anulat nu numai traditiile si cutumele armatei dar si practica generala din NATO, spre exemplu, aceea ca pensia militara este o pensie DE STAT care are la baza alte considerente decat principiul colectivist al lui Basescu, cel al contributiei.

Cu alte cuvinte, a anulat statutul de „militari in rezerva” al pensionatilor din armata si i-a adus la nivelul general de pensionari pur si simplu.

Dogaru chiar asta spune: daca ne invitati la ziua armatei, trebuie sa ne invitati ca „militari in rezerva”, nu ca simpli (si inutili, in opinia lui Basescu si a clicii lui) pensionari.

Lupu Ardelean 25-10-2011 - 12:55

Interesant ce cearta e in glorioasa armata romana , unde alogenii nu erau niciodata incadrati…

O sa ma Bin la Den Ali 25-10-2011 - 13:28

Glorioasa armata romana nu este formata din ingeri. Ca orice institutie este compusa din oamenii societatii, asa ca nu te astepta sa fie nici mai buna , nici mai rea decat cei care o compun . Si Academia Romana , tot din romani e compusa.

romulus 26-10-2011 - 11:04

te bagi si aici, scarnavie? V -a placut doar la Interne, la Secu – sa schingiuiti romani! LA Armata – nu prea – ca era greu – voi erati cu dezertarile la inamic – in 1916 -1918! Marsh, javra!

Galibardi 29-10-2011 - 12:51

Dogaru este trompetistul lui Felix Motanu si a confiscat sindicatul militarilor in scopuri politice.

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult