Acasa Top SecretArmata Forţele ruseşti, tiruri cu rachete Iskander în Pacific

Forţele ruseşti, tiruri cu rachete Iskander în Pacific

scris de D.S.S.
28 afisari

Flota rusească la Pacific şi forţe militare din nord-estul ţării au demarat exerciţii de antrenament neprevăzute, împreună cu unele dintre unităţile din Peninsula Kamciatka, în care urmează să fie efectuate tiruri cu sisteme de rachete de tip Iskander, relatează marţi portalul rus Sputnik.

Iskander-M este un sistem de rachete cu rază scurtă de acţiune. Rachetele au o rază de acţiune de 400 de kilometri şi pot fi înarmate atât cu focoase convenţionale, cât şi nucleare.

Iskander-M este un sistem de rachete cu rază scurtă de acţiune. Rachetele au o rază de acţiune de 400 de kilometri şi pot fi înarmate atât cu focoase convenţionale, cât şi nucleare.

Potrivit serviciului de presă al Regiunii Militare de Est, la manevre iau parte aproximativ 2.500 de oameni. „În timpul verificărilor pe care le vor efectua cartierele generale cu privire la interoperabilitatea dintre membri ai unor subunităţi din cadrul Pazei de Coastă, apărării antiaeriene, aviaţiei navale, securităţii navelor şi forţelor submarine vor fi abordate aspecte ale activităţii comune în apărarea liniei de coastă în interiorul unei grupări specifice şi unui număr de sarcini pentru exerciţii locale”, a anunţat serviciul de presă.

Militarii ruşi vor efectua tiruri cu sisteme de rachete pentru misiuni în teatre de lupte de tip Iskander (SS-26 Stone conform standardelor NATO), se arată în comunicatul emis de către districtul militar.

Scopul acestor exerciţii de antrenament pe teren este consolidarea unor abilităţi tehnice de luptă, în special în privinţa lansării de rachete, subliniază districtul. „Militarii din cadrul formaţiei pentru rachete a Districtului Militar de Est au început antrenamentul utilizând complexe Iskander-M”, se precizează în comunicat.

Iskander-M este un sistem de rachete cu rază scurtă de acţiune. Rachetele au o rază de acţiune de 400 de kilometri şi pot fi înarmate atât cu focoase convenţionale, cât şi nucleare.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult