Kim Jong-Un a ordonat trupelor sale să fie pregătite de luptă la frontieră pentru a sprijini un ultimatum prin care Phenianul cere Seulului să înceteze războiul de propagandă și amenințările cu operațiuni militare concertate.
Această decizie survine într-un moment în care tensiunile au ajuns la un nivel periculos în peninsulă, după un schimb de tiruri de artilerie între Phenian și Seul, care și-a plasat armata în stare de alertă maximă.
Nu este pentru prima dată când Kim Jong-Un face un astfel de anunț, notează AFP, amintind că, în 2013, tânărul lider nord-coreean a declarat ‘stare de război’ cu Sudul.
Cele două Corei sunt, din punct de vedere tehnic, încă în stare de război, întrucât Războiul din Coreea (1950-1953) s-a încheiat cu un simplu acord de încetare a focului și nu cu un tratat de pace.
Comisia Centrală Militară (CCM) a Coreii de Nord, prezidată de Kim Jong-Un, a dat joi undă verde acestui ultimatum, precum și unor proiecte de ‘lovituri ca represalii și contratacuri de-a lungul frontierei’.
Potrivit agenției de presă oficiale nord-coreene KCNA, preluată de AFP, numărul unu de la Phenian a ordonat unităților armatei poporului coreean (APC) dislocate la frontiera puternic militarizată să se plaseze ‘în stare de război‘ începând de vineri, ora locală 17,00 (08,30 GMT).
Aceste trupe trebuie să fie ‘pe deplin gata de luptă și de lansarea de operațiuni surpriză’, în timp ce întreaga linie a frontului trebuie să se găsească ‘într-o semi-stare de război’, a decretat Kim Jong-Un, citat de KCNA.
Șefii Statului Major sud-coreean au replicat, adresându-se direct armatei nord-coreene. Ei au făcut apel la aceasta să se abțină ‘de la orice act nechibzuit’, avertizând în același timp că nu vor rămâne cu brațele încrucișate în caz de nouă provocare.
‘Am văzut de mai multe ori (asemenea amenințări), dar nu se poate spune că nu este periculos’, a comentat Yoo Ho-Seo, profesor specializat în problema nord-coreeană la Universitatea din Seul, citat de AFP. ‘Există un risc real ca această confruntare să ducă la un spațiu de confruntare armată’, a atras atenția Yoo Ho-Seo.
Ultimul atac direct împotriva Seulului a avut loc în decembrie 2010, când Coreea de Nord a bombardat insula sud-coreeană Yeonpyeong, provocând moartea a doi soldați și a doi civili sud-coreeni. Seulul a replicat, trăgând obuze asupra pozițiilor nord-coreene, ceea ce a generat la acea vreme temeri în privința unui conflict generalizat.
Ministerul sud-coreean al Apărării a respins ultimatumul nord-coreean care expiră sâmbătă, la ora 08,30 GMT. Difuzoarele sud-coreene vor continua să difuzeze la volum maxim mesaje de propagandă la frontieră, a declarat un purtător de cuvânt.
SUA, ca și ONU, s-au declarat îngrijorate de situația din peninsulă. ‘Rămânem angajați în apărarea aliatului nostru’ sud-coreean și ‘continuăm să urmărim situația’, a afirmat Pentagonul.