Legiunea de Onoare pentru doi generali români | Ziua Veche
Acasa Top SecretArmata Legiunea de Onoare pentru doi generali români

Legiunea de Onoare pentru doi generali români

scris de D.S.S.
158 afisari

 Ambasadorul Franţei la Bucureşti, Henri Paul, a conferit, miercuri seară, Legiunea de Onoare în grad de ofiţer comandantului (rector) al Universităţii Naţionale de Apărare “Carol I”, generalul locotenent Teodor Frunzeti, şi Legiunea de Onoare în grad de cavaler fostului comandant al Academiei Tehnice Militare, generalul de brigadă (r) Doru Gheorghe Safta.
Doi generali romani au primit Legiunea de OnoareÎn discursul său ţinut în cadrul ceremoniei de decorare, ambasadorul francez a trecut în revistă prodigioasa carieră militară, didactică şi ştiinţifică a celor doi generali români. Henri Paul a subliniat rolul esenţial jucat de aceştia în dezvoltarea parteneriatului franco-român privind învăţământul militar, parteneriat reînnodat la nivelul anului 2000 prin intermediul programului Erasmus militar.
Legiunea de Onoare continuă să fie astăzi ordinul nostru naţional cel mai important. Acordând această distincţie unor înalte personalităţi străine, în număr foarte restrâns, preşedintele Republicii Franceze doreşte să-i recompenseze pe cei care au întreţinut şi întreţin calitatea şi intensitatea relaţiilor care unesc ţările noastre. Domnilor ofiţeri generali, vă alăturaţi astăzi lungului şir de ofiţeri români distinşi astfel de Franţa, după prinţul Bibesco, primul român care a urmat şcoala de la Saint Cyr, la mijlocul secolului al XIX-lea”, a punctat ambasadorul francez în discursul său.
În context, Henri Paul a reiterat importanţa Tratatului de la Lisabona care prevede, între altele, posibilitatea folosirii cooperării între un număr restrâns de state membre în materie de apărare.
Acesta a menţionat “parteneriatul militar fără precedent între Franţa şi Marea Britanie”, parteneriat care se doreşte dezvoltat, începând cu anul 2014, prin simularea de către Paris şi Londra, a funcţionării arsenalului lor atomic într-un laborator comun implantat în apropiere de Dijon şi crearea, din acest an, a unei “forţe expediţionare comune”.
Diplomatul francez a subliniat că parteneriatul militar dintre ţara sa şi Marea Britanie este un model de urmat şi la nivelul parteneriatului strategic între Franţa şi România.
Parteneriatul strategic dintre Franţa şi România, care are încă anumite carenţe de conţinut în domeniul chestiunilor de securitate şi de apărare, ar putea să se inspire din parteneriatul franco-englez, în interesul comun al ţărilor noastre”, a punctat ambasadorul Henri Paul.
Generalul Doru Safta s-a declarat extrem de onorat de înalta distincţie primită şi a ţinut să aprecieze în mod deosebit paşii făcuţi în relaţia franco-română în materie de învăţământ militar.
Academia Tehnică Militară a fost prima instituţie de profil militar din România care a dezvoltat, începând cu anul 2000, prin programul Erasmus, parteneriate cu numeroase universităţi de profil din Europa şi, în special, cu Franţa. De atunci, peste 200 de elevi au studiat în alte state europene”, a subliniat fostul comandant, până în 2009, al Academiei Tehnice Militare.
Rectorul Universităţii de Apărare “Carol I”, generalul Teodor Frunzeti, a primit, la rândul său, înalta distincţie acordată de statul francez, ca pe un semn de apreciere pentru toată Armata Română.
Văd în această distincţie un semn nu doar de apreciere pentru mine, ci faţă de toată Armata Română, arătând încă o dată soliditatea relaţiilor franco-române. Soliditatea relaţiilor dintre Franţa şi România a fost demonstrată în perioade dificile şi de criză, cum ar fi primul şi cel de-al doilea Război Mondial. Astăzi ne unesc valorile europene şi ataşamentul faţă de acestea. Mă simt onorat şi sper ca relaţiile franco-române să se dezvolte în continuare”, a declarat generalul Frunzeti.
Ceremonia de decorare a fost urmată de o recepţie la care au participat consilierul prezidenţial pe probleme de securitate şi apărare Iulian Fota, ofiţeri superiori activi şi în rezervă din cadrul celor două instituţii militare de învăţământ, precum şi ataşaţi militari străini acreditaţi în România.

4 comentarii

legionarul 11-02-2011 - 16:31

S-au prostit si francezii,confera Legiunea de Onoare la toate progeniturile comunistilor.Ce merite deosebite are gl Teodor Frunzeti decat ca a fost tare-n tata ,adica taca-su a fost tot gl la consiliul politic superior al armatei pe timpul lui Ceasca.Acesta a fost aproape o nulitate si in scoala de ofiteri de infanterie Sibiu dar sub obladuirea lui tatucu a urcatrapid cam toate treptele in armata si nu era singura progenitura de gl ai promotiei 1977.

Calistrat 13-02-2011 - 19:34

In primul rand acordarea Legiunii de Onoare unui absolvent al promotiei 1977 nu poate decat sa aduca cinste „promotiei ’77”. Apoi, din cate am citit si eu omul asta nu a „urcat rapid cam toate treptele” ci a trebuit sa „astepte” cam 25 ani pana sa ajunga general, perioada in care a facut cinste uniformei militare.

Dospineanu 12-02-2011 - 08:17

Adevarul e ca invatamantul militar romanesc, s-a aflat si se afla in continuare la cel mai inalt nivel. Aprecierea Frantei prin acordarea celor doua distinctii nu face decat sa confirme nivelul ridicat la care institutia militara de invatamant se afla.

dumitru 12-02-2011 - 17:33

Aceste distinctii fac cinste Armatei Romane. Este bine ca mai exista militari care sa-i inspire pe cei care urmeaza acest drum. Felicitari celor doi generali!!

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult