Baza de tratament de la Baltatesti a intrat, de la sfarsitul acestei saptamani, in grija Ministerului Apararii Nationale pentru 40 de ani.In ultimii 15 ani MApN a folosit aceasta baza unde a si realizat o serie de investitii. Statiunea Baltatesti este un bun imobil ce apartine domeniului privat al judetului Neamt.
Â
Darea in administrare s-a facut in baza HCJ nr. 65/2010, care prevede ca imobilul sa fie lasat in grija ministerului pana la data de 31.03.2050.
Protocolul prevede ca imobilele care alcatuiesc sanatoriul isi vor pastra destinatia actuala pe toata durata protocolului.
MApN, prin UM 02275 Baltatesti, are pe baza contractului, mai multe responsabilitati:
– sa execute lucrari de intretinere, reparatii, consolidari si modernizari ale imobilelor ce alcatuiesc sanatoriul;
– sa nu cedeze sau inchirieze total sau partial bunurile, fara consimtamantul proprietarului;
– sa permita reprezentantului proprietarului vizitarea bunurilor in vederea verificarii modului in care acestea sunt administrate;
– sa mentina imobilele in buna stare, comportandu-se ca un bun proprietar;
– sa suporte toate cheltuielile necesare bunei functionari a imobilelor (intretinere, plata utilitatilor etc.), precum si toate taxele si impozitele legale ce cad in sarcina sa;
– sa obtina consimtamantul CJ Neamt pentru realizarea oricarei interventii asupra imobilelor, care necesita eliberarea unei autorizatii de construire;
– sa instiinteze CJ cu privire la orice litigiu care are ca obiect dreptul de proprietate sau orice alt drept real asupra bunurilor transmise in administrare;
– sa transmita lunar CJ un grafic cu gradul de ocupare al sanatoriului;
– sa puna la dispozitia CJ o suta de paturi din structura de cazare a sanatoriului, in vederea utilizarii acestora prin structurile proprii ale consiliului, potrivit obiectului de activitate al sanatoriului. Conditiile de punere la dispozitie a paturilor vor fi stabilite de comun acord intre sanatoriu si CJ Neamt.
La rindul sau, CJ Neamt are obligatia de a:
– consimtii ca imobilele predate catre UM 02275 Baltatesti sa ramana in administrarea sanatoriului conform HCJ nr. 65/2010;
– achita contravaloarea serviciilor oferite de sanatoriu, prin utilizarea celor o suta de paturi, la nivelul tarifelor aprobate anual, fara ca sanatoriul sa realizeze profit din aceasta activitate. Aceasta prevedere este aplicabila pe durata protocolului doar pentru unitatile de cazare (paturi) efectiv valorificate de catre structura proprie a CJ.
In perioada de administrare, CJ si MApN vor depune diligentele necesare pentru identificarea si accesarea tuturor surselor eligibile de finantare, astfel incat sa se realizeze programe de parteneriat in domeniul investitional pentru aducerea sanatoriului la cerintele standardelor internationale in domeniu.
Din 3 in 3 ani, partile vor analiza modul de indeplinire a obligatiilor asumate si vor lua masuri in consecinta.Â