Acasa Top SecretArmata Marea Britanie are primul ei avion F-35

Marea Britanie are primul ei avion F-35

scris de M.A.B.
3 afisari

Primul avion F-35 Lightning II destinat Marii Britanii a ieşit din fabrică duminică noaptea.

F-35 pentru Marea Britanie

F-35 pentru Marea Britanie (Photo by Randy A Crites)

Ministerul Apărării din Marea Britanie va folosi avionul cu decolare scurtă şi aterizare verticală (STOVL), cunoscut sub numele BK-1, pentru antrenamente şi teste operaţionale. BK-1 va trece printr-o serie de teste funcţionale ale sistemului de alimentare înainte să fie transferat la linia de zbor pentru teste la sol şi în aer, ce vor fi efectuate în lunile următoare. Avionul este programat să fie livrat în 2012, anunţă Lockheed Martin.

“Acest prim avion F-35 pentru primul nostru partener internaţional din program este un simbol al colaborării valoroase pe care o avem cu Marea Britanie”, a declarat Tom Burbage, Vicepreşedinte Executiv al Programului F-35 şi Director General pentru Integrarea Programului. “Lucrând împreună în spiritul cooperării, ne asigurăm că Forţele Aeriene şi Marina Regatului Unit beneficiază de capabilităţile tehnologiei de generaţia a cincea şi, în acelaşi timp, că în Marea Britanie se creează locuri de muncă într-un sector tehnologic avansat.”

“Acesta este un pas înainte extraordinar de important pentru programul JSF în Marea Britanie şi abia aşteptăm să începem operarea primului nostru avion F-35 anul viitor. JSF este ideal pentru necesităţile viitoare ale Marii Britanii în ceea ce priveşte capabilităţile de luptă în aer, pentru că este dotat cu un sistem aerian de generaţia a cincea, capabil să opereze atât de la sol, cât şi de la bordul noului nostru portavion Queen Elizabeth Class.”, a declarat căpitanul Harv Smyth, responsabilul naţional al Marii Britanii pentru programul Joint Strike Fighter (JSF).

Programul F-35 cuprinde nouă state partenere: Statele Unite, Marea Britanie, Italia, Olanda, Turcia, Canada, Australia, Danemarca şi Norvegia. În octombrie 2010, Israelul a ales F-35A drept avionul de luptă de nouă generaţie al Forţelor sale Aeriene şi urmează să îl primească prin intermediul programului de vânzări internaţionale de tehnică militară al Guvernului SUA. În plus, Japonia şi Republica Coreeană analizează în acest moment achiziţia de avioane F-35 pentru modernizarea flotei lor de luptă.

F-35 Lightning II este un avion de luptă de generaţia a cincea, care combină nedetectabilitatea radar avansată cu viteza şi agilitatea unui avion de luptă, informaţia complet integrată provenită de la senzori cu operaţiunile în reţea şi mentenanţa avansată.Lockheed Martin dezvoltă programul F-35 împreună cu principalii săi parteneri industriali, Northrop Grumman şi BAE Systems. Cu sediul în Marea Britanie, BAE Systems este responsabilă de o serie diversă de capabilităţi în cadrul programului F-35, printre care decolarea scurtă şi aterizarea verticală, producţia lean avansată, testele de zbor şi susţinerea sistemelor aeriene.

3 comentarii

Ciu Huhu 23-11-2011 - 18:41

SUA este in faliment si continua sa cheltuie enorm pe armament, din aceasta cauza americanii vor ajunge curind muritori de foame!

pathfinder 23-11-2011 - 20:23

Hai mai lasa-ma.
Rusii is mai tari cu: submarinele care se scufunda, avioanele care nu decoleaza, rachetele care pica-n bot si misiunile spatiale care esueaza.
Da’ banii is buni, n-asa? Mai ales rublele…

urbos 23-11-2011 - 20:32

Cineva zice de americani, un cretin ii raspunde despre rusi.

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult