Acasa Top SecretArmata Marea Britanie a prezentat prototipul primului avion de lupta fara pilot

Marea Britanie a prezentat prototipul primului avion de lupta fara pilot

scris de Ziua Veche
0 afisari

Taranis, prototipul primului avion de lupta invizibil fara echipaj uman, a fost prezentat luni de Ministerul britanic al Apararii.  Numita dupa zeul celtic al tunetului, aeronava este capabila sa loveasca tinte precise aflate la distante mari, chiar si in alte continente. Conform site-ului Ministerului britanic al Apararii, avioanele vor fi tinute sub control permanent de catre echipe militare bine antrenate aflate la sol in cazul in care acest prototip va fi aprobat.

Reprezentand varful ingineriei britanice, Taranis este un parteneriat intre Ministerul Apararii si alte industrii precum BAE Systems, Rolls-Royce si QinetiQ. „Aceasta tehnologie este cheia care sustine baza puternica a industriei si mentine Marea Britanie pe primul loc ca centru al excelentei in inginerie si inovatie” a spus Nigel Whitehead, unul dintre directorii din comitetul executiv de la BAE Systems. La ceremonia de prezentare de la BAE Systems din Warton, Lancashire, ministrul Apararii, Gerald Howarth  a declarat : „Taranis este un proiect cu adevarat avangardist. Primul de acest gen din Marea Britanie, el reflecta cele mai avansate aptitudini tehnice si de design ale natiunii noastre si reprezinta un program de varf la nivel global”

Primele zboruri de incercare sunt progamate pentru anul 2011.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult