
„27 de militari români care s-au distins prin fapte de curaj în timpul îndeplinirii misiunilor în teatrul de operaţii din Irak au fost medaliaţi de ambasadorul Statelor Unite ale Americii la Bucureşti, în cadrul unei ceremonii desfăşurată vineri, 26 martie, la sediul Statului Major al Forţelor Terestre”, anunta MApN. „La festivitate au participat, alături de Excelenţa Sa Mark Gitenstein, secretarul de stat în M.Ap.N., domnul Mihail Vasile-Ozunu, locţiitorul pentru operaţii şi instrucţie al şefului Statului Major General, general-maior Valeriu Nicuţ, şi şeful Statului Major al Forţelor Terestre, general-maior Dan Ghica-Radu. Militarii români au primit, din partea Forţelor Terestre Americane, medaliile Bronze Star Medal, Meritorious Service şi Army Commendation.
„Militarii americani sunt extrem de mândri să lupte alături de aliaţii noştri români. Astăzi, în provincia Zabul din Afganistan avem militari americani sub comandă română. Este un lucru pe care nu l-am mai făcut de la Bătălia de pe Bulge de acum mai bine de 60 de ani”.
„Aţi fost alături de noi în Bosnia, Kosovo, Afganistan şi Irak, precum şi în numeroase misiuni de observare ONU. Recent aţi suplimentat numărul militarilor dumneavoastră din Afganistan cu 50 la sută şi o faceţi în provincia Zabul, una dintre cele mai periculoase şi mai importante din punct de vedere strategic din Afganistan. Înţeleg că forţele dumneavoastră vor constitui aproape jumătate din cele care îşi îndeplinesc misiunile în această provincie. Este doar încă un exemplu al încrederii pe care o avem în competenţa şi curajul dumneavoastră. Vă suntem profund îndatoraţi şi suntem mândri de acest lucru,” a declarat ambasadorul SUA la Bucureşti.
„Secretarul de stat Mihail Vasile-Ozunu a transmis mesajul ministrului apărării naţionale Gabriel Oprea, prin care a subliniat că medalierea militarilor români de către partenerul american, alături de care au luptat umăr la umăr, reprezintă un motiv de mândrie şi de apreciere pentru modul exemplar de îndeplinire a misiunilor în cadrul IRAQI FREEDOM, soldaţii noştri acţionând ca veritabili ambasadori ai naţiunii române”, se afirmama in comunicatul Ministerului.„Putem afirma cu mândrie că România va continua să fie un furnizor activ de securitate în cadrul Alianţei Nord-Atlantice şi că militarii români sunt în măsură să-şi îndeplinească misiunile şi obligaţiile asumate alături de Armata SUA. Datorăm respect şi preţuire soldaţilor americani şi români care luptă împreună cu toată forţa, priceperea şi determinarea pe fronturile de luptă împotriva terorismului, asumându-ne practic aceleaşi riscuri pentru a proteja valori comune şi a răspunde aceloraşi ameninţări,” se arată în mesajul ministrului apărării naţionale Gabriel Oprea.
Aproximativ 8500 de militari români au participat, timp de şase ani, la misiunile din Irak în cadrul batalioanelor de infanterie, companiilor de poliţie militară, echipelor de genişti, detaşamentelor medicale, formaţiunilor logistice, detaşamentelor de informaţii militare şi a structurilor de comandă, alături de partenerii americani, britanici, italieni sau polonezi.ei multinaţionale şi al NATO.