Acasa Top SecretArmata Mircea Dușa – Mesaj de sǎrbǎtori pentru militarii dislocați în teatrele de operații

Mircea Dușa – Mesaj de sǎrbǎtori pentru militarii dislocați în teatrele de operații

scris de Laurentiu Banches
9 afisari

Ministrul Mircea Dușa le-a urat sărbători fericite militarilor care sunt dislocați în teatrele de operații prin intermediul unei videoteleconferințe.

Mircea Dușa - Mesaj de sǎrbǎtori pentur militarii dislocați în teatrele de operații (foto:mews.ro)

Ministrul apărării naționale, Mircea Dușa, a stat de vorbă luni, 23 decembrie, prin intermediul unei videoteleconferințe cu militarii dislocați în teatrele de operații din Afganistan, Kosovo și Bosnia și Herțegovina, cărora le-a urat sărbători fericite, transmițându-le mulțumiri pentru misiunile pe care le execută. „Sunt cu gândul la voi, militarii dislocați în teatrele de operații, pentru a fi sigur că aveți toate condițiile pentru desfășurarea misiunilor în siguranță și doresc să vă transmit, în ajunul sărbătorilor de iarnă, gândurile noastre bune și mulțumirile pentru tot ceea ce realizați în folosul locuitorilor din zonele de responsabilitate’, le-a transmis Dușa militarilor, potrivit unui comunicat al MApN remis de Agerpres.

Ministrul le-a mai spus celor aflați departe de țară că sunt un exemplu pentru fiecare român, pentru curajul de care dau dovadă iar „conducerea ministerului va face tot ce este necesar pentru a-i susține în îndeplinirea ireproșabilă a tuturor misiunilor”. Comandanții detașamentelor românești din teatrele de operații au raportat conducerii Ministerului Apărării Naționalemilitarii români își desfășoară misiunile cu seriozitate și responsabilitate, că acționează cu disciplină și corectitudine în relațiile de cooperare cu aliații și partenerii.

În teatrele de operații sunt dislocați în prezent peste 1.000 de militari români. De-a lungul anilor, 25 de soldați și-au pierdut viața în timpul executării misiunilor, în timp ce alți 122 au fost răniți. În ceea ce privește Afganistanul, odată cu decizia retragerii trupelor, numărul celor care îndeplinesc misiuni va scădea treptat. Astfel, până la sfârșitul anului 2014 vor mai fi aproximativ 200 de militari în Afganistan, majoritatea ofițeri de instrucție.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult