În noaptea de 29 spre 30 septembrie, forțele ruse au executat o nouă serie de atacuri asupra unor obiective din Ucraina.
Alertă la Galați. Mai mute echipaje de la ISU, Poliție, Jandarmerie, Armată, Poliția de Frontieră fac căutări sâmbătă dimineața la marginea orașului, în cartierul Dimitrie Cantemir, acolo unde azi noapte s-au auzit bubuituri puternice.
În urma detectării unor grupuri de drone care se îndreptau spre teritoriul ucrainean, în proximitatea graniței cu România, Ministerul Apărării Naționale a alertat forțele aflate în Serviciul Poliție Aeriană și a notificat, începând cu ora 22.38, Inspectoratul General pentru Situații de Urgență privind instituirea măsurilor de alertare a populației din Județele Tulcea și Galați.
Locuitorii orașului Galați au primit vineri noapte mesaje Ro-Alert, care anunțau căderea unor obiecte periculoase din spațiul aerian și cereau populației să se adăpostească.
O persoană a sunat la 112 și a anunțat că un obiect a căzut în câmp în zona cartierului gălățean Dimitrie Cantemir, auzind o bubuitură puternică.
În scurt timp, la fața locului au ajuns echipe de la la ISU, Poliție, Jandarmerie, Armată, Poliția de Frontieră, SRI, dar și prefecții de Galați și Brăila.
- UPDATE 11.12 Agenția France Presse: ”România, un stat membru NATO, a anunţat sâmbătă că a descoperit o posibilă încălcare a spaţiului său aerian, în atacuri nocturne lansate de către Rusia asupra infrastructurii în regiunea Dunării, în Ucraina vecină. Moscova şi-a intensificat atacurile asupra regiunilor Odesa şi Mîkolaiv, în care se află infrastructuri considerate esenţiale în exportul cerealelor, în sudul Ucrainei, după ce s-a retras, în iulie, din Acordul de la Istanbul privind exportul cerealelor la Marea Neagră.”
- UPDATE 11.07 Prefectul de Brăila, Iulian Timofei: „Dragi locuitori ai Brăilei, doresc să vă transmit că nu există motive de panică în urma alertei cu drone, emisă prin Ro-Alert. Autorităţile locale şi naţionale au luat măsuri pentru siguranţă şi pentru a monitoriza situaţia cu atenţie. Este important să rămânem calmi şi să ascultăm cu atenţie indicaţiile oficiale care vor fi furnizate de către autorităţi. În plus, puteţi să vă informaţi din surse de încredere şi să evitaţi răspândirea de zvonuri sau informaţii false”.
- UPDATE 11.04 ”Încă nu au fost găsite elemente”, a declarat, sâmbătă dimineața, premierul Marcel Ciolacu.
- UPDATE 10.12 Primarul din Galaț, Ionuț Pucheanu: Nu mi se pare normal să lucrăm așa. A venit un tânăr noaptea după ce și-a cumpărat un burger care spune că i s-a părut ceva iar cetățenii au primit noaptea la 12 mesaj Ro alert. Mi se pare prea mult. Ce să facă cetățenii, să pună mâna pe cornete, pe prăștii?
- UPDATE 10.10 Mai multe echipaje de la ISU, IPJ, Jandarmerie, Armată, Poliţia de Frontieră fac căutări, sâmbătă dimineaţă, în cartierul Dimitrie Cantemir, aflat la marginea municipiului Galaţi, după ce o persoană a sunat, vineri noapte, la 112 şi a anunţat că ar fi auzit o bubuitură puternică în această zonă, transmite Agerpres.
- UPDATE 10.02 Elicopterele armatei survolează zona, transmit televiziunile de știri. Căutările continuă pe câmpul de la marginea muncipiului Galați. Au fost mobilizate forțele de ordine, care caută un obiect despre care un locuitor susține că ar fi căzut în zonă.
Ca urmare, forțe ale ISU, Poliției și Poliției de Frontieră au fost redirecționate către zonele din proximitatea municipiului Galați unde a fost înregistrat semnalul radar respectiv. Până la acest moment, nu au fost identificate obiecte căzute din spațiul aerian pe teritoriul național. Căutările vor continua și în cursul acestei zile.
La ora 01.41, a fost declarată încetarea măsurilor de alertare în toate zonele vizate.
MApN informează în timp real structurile aliate cu privire la situațiile generate de aceste atacuri, rămânând în contact permanent cu acestea.