Acasa Top SecretArmata NATO are un al doilea scut antirachetă în Olanda

NATO are un al doilea scut antirachetă în Olanda

scris de M.A.
3 afisari

Ministrul olandez al apărării a anunţat instalarea de sisteme de radar Smart-L pe cele patru fregate de apărare aeriană şi comandament de care dispune Olanda.

Scut antiracheta in Olanda

Scut antiracheta in Olanda

Olanda contribuie la un scut antirachetă„, scria marţi NRC Handelsblad. Aceste sisteme fac parte din programul ALTBMD (Programul de apărare activă multifuncţională împotriva rachetelor balistice) al NATO şi au ca scop protejarea teritoriului european prin interceptarea rachetelor ostile, transmite Moldpres.

Distanţa pe care o pot acoperi sistemele sale ultramoderne este foarte mare: două fregate echipate, una în Marea Baltică şi alta în Mediterană, ar ajunge pentru a acoperi întreg spaţiul aerian european. Dar acest proiect are un preţ: pentru Olanda, este vorba de o investiţie de 250 de milioane de euro, în timp ce „ministerul trebuie să economisească un miliard de euro”, aminteşte cotidianul, preluat de Presseurop.

Olanda este „prima ţara europeană din NATO ce contribuie într-un mod semnificativ” la acest scut antirachetă al NATO, care, precizează NRC Handelsblad, este independent de scutul pe care Statele Unite îl instalează în România, în Polonia şi în Turcia.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult