NATA a anunțat cǎ nu a constatat „manevre majore și semnificative” de retragere a trupelor rusești de la frontiera ucraineană

NATO: Rusia nu a retras trupele de la granița cu Ucraina (foto:independent.co.uk)
„Vom saluta retragerea trupelor rusești de la frontiera cu Ucraina, pentru că acesta ar fi un pas în direcția cea bună. Dar, pentru moment, nu am observat manevre majore și semnificative în acest sens”, a afirmat un ofițer din cadrul NATO, care a preferat sǎ rǎmȃnǎ anonim. „Există în continuare o forță importantă și capabilă poziționată pe frontiera ucraineană și dispozitive cu armament greu ce trebuie retrase”, a precizat înaltul responsabil al NATO, fără a oferi cifre exacte. Ofițerul a adǎugat cǎ „După cum au spus în mod clar și conducătorii NATO reuniți la summitul din Țara Galilor, Rusia trebuie să își înceteze sprijinul pentru separatiști în estul Ucrainei, să își retragă trupele și să pună capăt activităților militare de-a lungul frontierei cu Ucraina”.
Președintele Vladimir Putin a ordonat retragerea trupelor rusești ȋn seara de sȃmbǎtǎ, 11 octombrie, în perspectiva unei săptămâni de intensă activitate diplomatică în jurul crizei ucrainene. Vineri dimineață, Putin urmează să se întâlnească cu președintele ucrainean Petro Poroșenko pe marginea summitului ASEM de la Milano.
Ordinul de retragere vizează 17.600 de soldați implicați în manevre în regiunea Rostov, în sudul Rusiei, învecinată cu bazinul Donbas ucrainean, potrivit mediafax. Rusia este acuzată de Occidentali, în frunte cu NATO, că a trimis soldați bine înarmați să lupte alături de separatiștii proruși din această regiune. Mai mult, aproximativ 20.000 de soldați erau comasați de-a lungul frontierei, de partea rusească, din această vară, potrivit celor mai recente date NATO.