Miniștrii apărării din țările membre NATO vor lua joi o decizie cu privire la crearea de centre de comandă și control în Bulgaria, Polonia, România, Lituania, Letonia și Estonia, în cadrul planurilor de reconsiderare a strategiei de apărare a Alianței, au declarat reprezentanți ai organizației euro-atlantice, citați de BTA.
Aceste centre fac parte din noul ciclu de planificare strategică, în contextul în care NATO face în prezent o tranziție de la pregătirea unei forțe pentru desfășurare rapidă în străinătate la consolidarea potențialului de acțiune pe teritoriul țărilor membre ale Alianței. Această nouă abordare este impulsionată de tensiunile în creștere cu care NATO se confruntă la Est și Sud, potrivit reprezentanților organizației.
Obiectivul este crearea unei forțe interne de reacție rapidă capabilă să fie desfășurată în cel mult 48 de ore într-o țară sau regiune din NATO care a primit o amenințare sau care a fost atacată.
Centrele de comandă și control din Europa de Est vor colecta și procesa informații care vor fi transmise cartierului general al Multinational Corps Northeast de la Szczecin (Polonia). Acesta va coordona activitățile cartierelor generale regionale unde vor lucra experți din statele membre NATO.
Capacitatea forței interne de reacție rapidă va fi triplată, această forță urmând să fie capabilă să opereze la sol, în aer și pe mare.
Hotărârile privind desfășurarea forței interne de reacție rapidă vor fi luate de Consiliul Nord-Atlantic, organismul decizional suprem al NATO.
În ultimii 10-15 ani întreaga planificare a NATO a vizat mai ales exteriorul teritoriului statelor membre, ceea ce a implicat dezvoltarea unor forțe ușoare de reacție rapidă pentru desfășurare departe de granițele NATO. În prezent, însă, Alianța trebuie să fie pregătită pentru operațiuni de-a lungul granițelor sale externe, în interiorul teritoriului țărilor membre, și să poată lansa un răspuns foarte rapid. ”Astfel, statele membre de la granițele NATO vor putea avea controlul sau vor putea răspunde în cazul unui atac. Este nevoie de o regândire a structurii generale a NATO”, a explicat un oficial al organizației, sub acoperirea anonimatului.
Miniștrii apărării vor participa joi și la lucrările Comisiei NATO-Georgia.
”Fiecare măsură pe care NATO o ia vizează apărarea. Situația din Ucraina se poate deteriora, dar acest lucru nu va fi provocat de NATO. Acuzația că Alianța joacă un rol în escaladarea conflictului din estul Ucrainei este un nonsens”, a afirmat Oana Lungescu, purtătoare de cuvânt a NATO.
Ministrul apărării naționale, Mircea Dusă, va participa joi, 5 februarie, la Reuniunea miniștrilor apărării din statele membre ale NATO, care are loc la Cartierul General al NATO din Bruxelles.
Reuniunea Miniștrilor Apărării din Statele Membre ale NATO, ce se va desfășura joi, 5 februarie, la Cartierul General al NATO, este una dintre cele trei întruniri anuale la acest nivel. Activitatea se desfășoară într-un context special, având în vedere criza din Ucraina.
Alterarea mediului de securitate din Estul Europei a generat reacții imediate, majore, pe agenda aliată, care au demonstrat solidaritatea NATO, capacitatea tuturor statelor membre de a acționa în sensul protejării aliaților care se simt vulnerabili în fața noilor amenințări. În acest sens, s-a decis aplicarea măsurilor de asigurare, respectiv adoptarea și promovarea, cu ocazia Summit-ului aliat din septembrie 2014, a RAP, care va face obiectul unor evaluări și dezbateri distincte cu ocazia Reuniunii ministeriale din februarie 2015.
RAP reprezintă un pachet coerent și comprehensiv de măsuri necesare pentru asigurarea unei capacități eficiente de reacție la modificarea mediului de securitate din vecinătatea estică a Alianței. Mai precis, RAP oferă modalități concrete de reacție și cuprinde măsuri de asigurare a statelor aliate precum menținerea unei prezențe și activități militare semnificative aliate în Estul teritoriului NATO prin dislocări de forțe terestre, aeriene sau navale, pe principiul rotațional.
Alte măsuri vizează creșterea capacității de reacție a Forței de Răspuns a NATO (NATO Response Force/ NRF), prin constituirea unor pachete de forțe capabile să răspundă mult mai rapid și eficient la posibile riscuri și amenințări, crearea unor structuri de comandă-control pe teritoriul aliaților estici și prepoziționarea echipamentelor în această zonă.
În efortul de implementare a deciziilor Summit-ului, România a identificat modalități concrete de asumare a unor responsabilități în cadrul RAP, constând în asigurarea sprijinului națiunii gazdă pentru anumite elemente ale forțelor nou constituite, precum și înființarea și operaționalizarea unor structuri de comandă-control multinaționale aliate pe teritoriul național.