Echipe formate din specialişti ai Ministerului Apărării Naţionale (MApN) şi ai altor instituţii din Sistemul Naţional de Apărare au făcut cercetări, marţi, într-o zonă din apropierea localităţii tulcene Periprava, semnalată ca posibilă zonă de incidenţă a unor elemente de dronă.
Potrivit unui comunicat al MApN transmis Ziua Veche, echipa de investigaţie a ridicat probele de la faţa locului pentru expertizare, conform procedurilor legale. Locul respectiv se află într-o zonă mlăştinoasă, în afara ariilor locuite, nefiind afectate elemente de infrastructură, arată sursa citată.
Astfel, continuă acţiunile de căutare a unor eventuale fragmente de drone căzute la finalul lunii iulie pe malul românesc al Dunării, ca urmare a atacurilor executate de forţele ruse asupra unor obiective civile şi de infrastructură portuară din Ucraina.
Ministerul Apărării Naţionale aminteşte că a informat şi informează în timp real structurile aliate cu privire la situaţiile generate de atacuri, rămânând în contact permanent cu acestea.
„MApN reiterează mesajul ferm de condamnare a atacurilor executate de Federaţia Rusă împotriva unor obiective şi elemente de infrastructură civilă ucrainene, care sunt nejustificate şi în gravă contradicţie cu normele de drept internaţional”, se mai arată în comunicatul citat.