Pentagonul a anunțat că 50 de soldați americani au ajuns în provincia Al-Anbar, în vestul Irakului, pentru a sprijini armata irakiană în lupta cu Statul Islamic (SI).
Pentagon: 50 de militari americani s-au alăturat armatei irakiene în Al-Anbar (foto: article.wn.com)
„Pot să confirm că aproximativ 50 de militari americani se află la baza aeriană Al-Assad pentru a evalua în ce măsură instalaţia ar putea fi utilizată ca centru de asistenţă şi consultanţă în vederea susţinerii forţelor irakiene de securitate”, a declarat Elissa Smith, o purtătoare de cuvânt a Pentagonului, marți, 11 noiembrie, Este pentru prima oară când trupe americane sunt mobilizate la Al-Anbar din momentul în care Washingtonul a decis să trimită consilieri militari în Irak pentru a sprijini Bagdadul în lupta pe care o duce împotriva jihadiştilor din cadrul SI. Unii militari din acest contingent vor asigura securitatea experţilor care efectuează evaluarea bazei aeriene situate în plin deşert, a subliniat ea.
În schimb, aceste trupe nu au vocaţia de a furniza arme triburilor sunnite care luptă împotriva jihadiştilor în această provincie din vestul Irakului controlată aproape în întregime de SI. „Forţele americane nu înarmează triburile din regiune”, a explicat Elissa Smith.
Conform mediafax, această măsură intervine la trei zile după ce preşedintele Barack Obama a anunţat dublarea contingentului mobilizat în Irak, prin trimiterea a 1.500 de consilieri militari suplimentari în vederea consilierii şi antrenării forţelor irakiene – inclusiv a kurzilor – împotriva SI, care a preluat controlul asupra unei vaste teritorii din nordul, vestul şi estul Irakului.