Acasa Top SecretArmata Pericolul din spațiul aerian. Dușa despre necesitatea achiziţionării avioanelor F 16

Pericolul din spațiul aerian. Dușa despre necesitatea achiziţionării avioanelor F 16

scris de Z.V.
14 afisari
Ministrul Apărării, Mircea Duşa, a afirmat că este necesară achiziţionarea de avioane F 16 deoarece aproape zilnic spaţiul aerian al ţării este forţat de aparate de zbor neidentificate.

Pericolul din spațiul aerian. Dușa despre motivul achiziționǎrii avioanelor F 16

„Să ştiţi că este foarte necesarachiziţionăm avioanele pentru că aproape zilnic spaţiul aerian al ţării este forţat, probabil n-ar trebui să vă spun asta, de avioane care nu sunt identificate sau care nu au aprobare de survol şi în acel moment suntem nevoiţi să ridicăm în aer avioanele de vânătoare cu procedurile de somare pentru că acele avioane să iasă din spaţiul de survol al ţării”, a declarat, miercuri, la Piteşti, ministrul Apărării, Mircea Duşă, potrivit mediafax. Conform ministrului, aceste lucruri de întâmplă „destul de des” şi se folosesc, în momentul de faţă, de MIG-urile din dotare.

„Ieri noapte (n.r. – în noaptea de luni spre marţi) s-a întâmplat ultima oară, sunt detalii care nu pot fi făcute publice. Sunt tot felul de situaţii când noi, pe procedurile internaţionale şi europene pe care le avem pe această speţă, acţionăm, dar nu vă pot spune dacă am acţionat în forţă”, a declarat ministrul Mircea Duşa. Minstrul Apărării a participat, miercuri, în Piaţa „Vasile Milea” din Piteşti, la festivitatea de acordare a primului grad de maistru militari şi subofiţer al promoţiei „Aurel Vlaicu 100” a Şcolii Militare de Maiştri Militari şi Subofiţeri a Forţelor Terestre Basarab

22 comentarii

urbos 31-07-2013 - 13:31

Duso, hai mai da-te dreacu de prost. Haha.

pathfinder 01-08-2013 - 11:11

urboase/scarboase, nota 10 pentru postarea anti-USL!

Acuma, omu’ nu-i chiar asa dus cu pluta.
Uite aici o intamplare patita undeva in nordul tarii, aproape de granita cu Ucraina, aproape de vama Siret: pescuit de stiuca in gasca, vreme frumoasa, barca pe valuri, toate frumoase.
Asta pana trece pe deasupra noastra un avion de fabricatie ruseasca fara absolut nici un semn de identificare pe fuselaj pe la o altitudine estimata (la ochi) asa la 100-200 de metri. Au aparut si valuri pe balta in urma lui… Ce cauta avionul ala acolo greu de ghicit. Si de ce asa jos?!? O fi avut vreo legatura cu contrabada de tigari? Probabil.
Oricum sunt aproape sigur ca nici un radar al armatei romane nu l-a prins tinand cont de altitudinea de zbor. Basca ca nici nu cred ca sunt radare in zona. Poate la Bacau dar e mult prea departe…

ValVerde 01-08-2013 - 15:13

Gata sa tragi concluzii belicoase…omul venise sa vada unde e mai bine sa dea la peste…a vazut pescari in zona si s-a dus un pic mai incolo. Daca ai dreptate pe undeva, e ca a fost bulangiu si a facut valuri sa va sperie pestele, sa-l prinda el pe tot.

Antibasistul 31-07-2013 - 14:19

Oare cit o fi comisionul la sicriile astea zburatoare F16, luate la mina a treia, cine-l incasesaza?

CONGO 31-07-2013 - 14:30

Daca ai nevoie de un sicriu (Da Doamne sa aiba!) de ce nu-ti cumperi niste scanduri, si il faci singur ca pregatire pentru ciuma de care o sa mori in curand, mancate-ar lepra!

mircea 31-07-2013 - 14:34

acesta este pretul pe care poporul roman il plateste pentru domnia lui Basescu,iar comisionul il incaseaza Baroso doar a scapat Portugalia de niste cosciuge zburatoare.Nu uita si de cele 15 miliarde care s-au topit si in conturile secrete ale vatafului mafiot Basescu

pathfinder 31-07-2013 - 14:57

Nea mirciulica, ai matale un act ceva acolo in care se stipuleaza ca Barosso ia comision la tranzactia asta?

Sau e doar asa o vorba la o tabla in fata blocului?
Sau e doar praf aruncat in ochii idiotilor la Haznaua3?
Alege matale varianta corecta…

mircea 31-07-2013 - 15:04

oare ce crezi domnule ca murea da grija badaranului Basescu asa pa uscat Baroso sa-l sustina sa ramana presedinte ce valori intelectuale,umane are acest vagabond Basescu,poate amanetarea tarii.Putintica rabdare ca apar in informatia publica si aceste vinzari anterioare

UnUL 31-07-2013 - 15:29

Mirciulică, ești cam tont. Problema nu a fost Băsescu ci încălcarea grosolană a legilor de către clica USL-inoasă. Ori așa ceva nu e posibil în Europa democratică.

pathfinder 31-07-2013 - 15:39

Nea mirciulica multumesc fain.
Ai reusit sa-mi smulgi un zambet. 🙂

Antibasistul 31-07-2013 - 16:24

Boul basist UnUL, ca toți basistii, posteaza cu mai multe nickuri ca toata lichelele hoațe basiste!

ValVerde 31-07-2013 - 15:05

De la table…nu ti-e clar ?
Ca dadea Costica, de la opt, sase-sase de parca le punea cu mina. Trebuia sa-l scoata din bulan, mai cu un F-16, mai cu un Basescu dictator…ce era sa faca omu’…ca nici sa-i dai cu tablele-n cap, cum i-ar fi placut lui nu se putea…sint oameni seriosi, cu centrala de apartament proprie…nici asa…

mircea 31-07-2013 - 20:28

oare industria aeronautica din romania nu putea sa produca aeronave care sa apere tara,IAR 99,ROMBAC 111,BN2 si in cei24 de ani putea fi realizate si IAR-100 suprsonic,oare cine au fost cei care au inmormantat industria aeronautica nu cumva tov Bercovici,in buna intelegere cu…….cam multi tradatori si vanzatori

ValVerde 31-07-2013 - 20:34

oare industria aeronautica din romania nu putea sa produca aeronave care sa apere tara

===

Esti curios pe bune sau e…asa…retoric?
Vezi ca degetelu’ e sarcastic pe la alt articol.

salut 31-07-2013 - 15:59

Argumentul este fals.
Daca vorbim de avioane militare ale altor state, „incalcarile spatiului aerian” -ele sunt rezultanta directa a marimii tarii si vor continua cu sau fara F-16.
Probabil ca acum Romania nu incalca spatiul aerian al nimanui, neavand avioane in aer, dar asta nu inseamna ca atunci cand vor fi, nu vor incalca spatiul aerian al unei alte tari.
Pentru simplul motiv ca asta e geografia locului, astea sunt vitezele si razele de curbura ale avioanelor.
Daca vorbim despre avioane civile…ei bine lucrurile devin muuult mai complicate si in orice caz, introducerea de F16 in ecuatie nu rezolva problemele.
Deci grabirea achizitionarii rablelor nu se juctifica astfel. Poate ca totusi achizitionarea harburilor reprezinta pretul koi-abitatilor Ponta-Basescu ca sa fie mentinuti in functie in anul in curs. Ca la Inalta Poarta. Haraciul.

Tom Cc 31-07-2013 - 22:16

vin chilotii cu SU 35 ???

Gisela 31-07-2013 - 22:57

sa luam dela rushi Mig 29…face treaba buna…..e supra dotat
mai ceva ca cele americane,doar Israelul il mai poate dobori cu F-16….

salut 31-07-2013 - 23:03

Asta se trezi vorbind.

Antibasistul 01-08-2013 - 01:07

Shi ce te baji in astea militare de care nu ai habar, eu care am facuta armia la tunari suntem doxa de shele ale planoarelor. Noi furtem dobori cu prastia un f-a6 isra elian ji danian.Tu salut cu rushi tai merji ba in pi..a ma.i, shi nu mai fa pe savanta ca eu am dreptul.

Antibasistul 01-08-2013 - 03:35

Postarea de sus e scrisa de un evreu, NU DE MINE!

salut 01-08-2013 - 03:56

E kkțel zis Congo ( Ancuța, plus alte trei nick-uri). Îl tradeaza duhoarea de șobolan. Acum se felicita in oglinda ca a fost tare spiritual. In cateva ore își raspunde la postare, probabil cu alt nick.

UnUL 01-08-2013 - 07:25

Păi și este spiritual – ceea ce voi nu veți fi niciodată. Nu aveți glagoria necesară pentru așa ceva!
P.S. Voi erați în schimbul de noapte? Se plătește mai bine decât cel de zi?

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult