Acasa Top SecretArmata Persoană decedată în urma unui incendiu la Căminul militar „Sălaj” din București

Persoană decedată în urma unui incendiu la Căminul militar „Sălaj” din București

scris de C.S.
161 Afisari

Vineri, 23 august, în jurul orei 10.30, la Căminul militar de garnizoană „Sălaj”, situat pe strada Năsăud, București, a izbucnit un incendiu în unul dintre apartamentele de la etajul 4 al clădirii, în urma căruia o persoană și-a pierdut viața.

Pentru stingerea incendiului, care se manifesta cu violență, a intervenit, într-o primă fază, personalul propriu al unității de cazare și a fost solicitată, prin serviciul 112, intervenția forțelor ISU București-Ilfov. Incendiul a fost lichidat în jurul orei 11.10. 

Pe timpul intervenției a fost descoperită în apartament o victimă de sex masculin, decedată, a cărei identitate urmează a fi stabilită. În apartamentul respectiv era cazat permanent un salariat civil al MApN.

Locatarii căminului au fost evacuați în siguranță. Trei dintre aceștia au manifestat simptome de intoxicare cu fum, fiind transportați cu ambulanțele la cea mai apropiată unitate spitalicească, pentru îngrijiri medicale.

Cazul este anchetat sub coordonarea Parchetului militar, iar comandantul Comandamentului Garnizoanei București a numit o comisie de cercetare a circumstanțelor producerii acestui incident.

 

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult