Acasa Top SecretArmata Ponta despre poziția Romȃniei ȋn lupta ȋmpotriva terorismului

Ponta despre poziția Romȃniei ȋn lupta ȋmpotriva terorismului

scris de Laurentiu Banches
7 afisari

Premierul Victor Ponta a afirmat joi, 25 septembrie, ȋn cadrul Adunǎrii Generale a ONU, că România va spijini ferm lupta împotriva terorismului oriunde apare acesta.

Ponta despre poziția Romȃniei ȋn lupta ȋmpotriva terorismului (foto:ph-online.ro)

Ponta despre poziția Romȃniei ȋn lupta ȋmpotriva terorismului (foto:ph-online.ro)

„Un motiv de îngrijorare pentru noi toți este multiplicarea provocărilor politice, de securitate și strategie în vecinătatea sudică a UE și în Orientul Mijlociu. Proliferarea mișcărilor islamice radicale și apariția unor grupuri noi precum ISIS conduc la amenințări teroriste. Ele reprezintă un nou tip de terorism care amenință sa destabilizeze întreg Orientul Mijlociu și lumea întreagă. Se extind dincolo de Irak și Siria și astfel reprezintă o provocare majoră la adresa ordinii internaționale și această chestiune trebuie abordată de toate statele”, a declarat Ponta, potivit Agerpres.  Victor Ponta a insistat ȋn discurs şi asupra faptului că România susţine procesul de integrare europeană atât al Ucrainei, dar şi al Republicii Moldova şi Georgiei.

De asemenea, prim-ministrul român a amintit că în pofidaa resurselor financiare limitate, România face eforturi pentru a contribui la procesul de asistență a refugiaților. „Aș dori să menționez activitatea Centrului de Tranzit în Regim de Urgență de la Timișoara stabilit de Guvernul român, ONU prin Comisariatul pentru Refugiați și Organizația Internațională pentru Migrație.” Conform premierul, „centrul, primul de acest fel din lume, se dovedește a fi un mecanism fezabil, oferind siguranță persoanelor care au nevoie urgentă de protecție internațională, aceasta devenind o expresie practică a conceptului de securitate umană..”. Victor Ponta a adaugat cǎ „vom continua să contribuim la eforturile internaționale cu aceeași dedicație și responsabilitate pe care trupele și experții noștri civili le-au dovedit în numeroase zone precum: Irak, Afganistan, Kosovo și locuri din Africa”.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult