Acasa Top SecretArmata UPDATE – Posibilă mină marină, văzută la 4 kilometri în larg de Costinești

UPDATE – Posibilă mină marină, văzută la 4 kilometri în larg de Costinești

scris de D.S.S.
339 Afisari

UPDATE – Reprezentanţii Ministerului Apărării au anunţat, joi, că nu a fost confirmată prezenţa vreunui ”obiect plutitor” care ar putea pune în pericol siguranţa navigaţiei, astfel că misiunea de căutare a unei mine marine s-a încheiat.

“Misiunea de cercetare desfăşurată, joi, de Forţele Navale Române în raionul maritim Costineşti – Tuzla – 23 August – Mangalia s-a încheiat. Nu a fost confirmată prezenţa vreunui obiect plutitor, care ar putea pune în pericol siguranţa navigaţiei în zona de responsabilitate a României din Marea Neagră”, au transmis reprezentanţii Ministerului Apărării Naţionale.  

 
Ei au arătat că, joi, dragorul maritim 30 ”Sublocotenent Alexandru Axente”, o echipă de scafandri de luptă EOD, din cadrul Forţelor Navale Române, specializaţi în dezamorsarea şi distrugerea dispozitivelor explozive, precum şi un elicopter PUMA Naval au executat, începând cu ora 7.00, o misiune de cercetare a spaţiului maritim în zona Costineşti-Tuzla-23 August-Mangalia pentru localizarea unei posibile mine marine. 

O posibilă mină marină a fost semnalată Gărzii de Coastă, iar o misiune de cercetare a spațiului maritim a fost trimisă joi în larg pentru a o localiza în zona Costinești-Tuzla-23 August- Mangalia, transmite Ministerul Apărării Naționale într-un comunicat de presă.

„Joi, 7 martie, Dragorul maritim 30 „Sublocotenent Alexandru Axente”, o echipă de scafandri de luptă EOD din cadrul Forțelor Navale Române, specializată în dezamorsarea și distrugerea dispozitivelor explozive, precum și un elicopter PUMA Naval execută, începând cu ora 7.00, o misiune de cercetare a spațiului maritim în zona Costinești -Tuzla – 23 August – Mangalia pentru localizarea unui obiect plutitor – posibilă mină marină”, transmite MApN.

„Prezența obiectului plutitor metalic a fost semnalată Gărzii de Coastă, iar intervenția Forțelor Navale Române a fost solicitată în conformitate cu procedurile operaționale naționale, specifice pentru astfel de situații. Imediat, conducerea Statului Major al Forțelor Navale a ordonat luarea măsurilor necesare pentru trimiterea navei militare, echipei de scafandri de intervenție și elicopterului PUMA Naval în raionul maritim indicat, pentru investigarea situației”, se mai arată în comunicatul citat.

„După începerea agresiunii militare neprovocate de către Federația Rusă în Ucraina, la data de 24 februarie 2022, în Marea Neagră au fost distruse 95 de mine marine, aceasta fiind, pentru Forțele Navale Române, cea de-a șasea intervenție pentru distrugerea unei mine marine care provine din raioanele maritime de la nord de România, unde se desfășoară acțiunile de război. Prima mină marină, aflată în zona de responsabilitate a Forțelor Navale Române, a fost distrusă de scafandrii EOD ai Centrului 39 Scafandri în luna martie a anului 2022, la 70 km travers de Capu Midia”, precizează MApN.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS