Acasa Top SecretArmata Presa rusă: R Moldova şi România se unesc, Kremlinul vrea radar la Nistru

Presa rusă: R Moldova şi România se unesc, Kremlinul vrea radar la Nistru

scris de M.A.
29 afisari

Pentru că R Moldova şi România se unesc, Kremlinul ia în calcul instalarea unei staţii radar Voronej pe teritoriul Republicii Moldova, la Nistru, în regiunea separatistă.

Radar de tip Voronej

Radar de tip Voronej (foto: ya1.ru)

Măsura ar fi si un răspuns la elementele scutului american antirachetă desfăşurate în Europa şi în contrapondere la bazele NATO din România, scrie Jurnal.md, care citează Nezavisimaia Gazeta. Publicaţia rusă citează surse apropiate Kremlinului, în contextul vizitei vicepremierului rus Dmitri Rogozin în Republica Moldova, inclusiv în regiunea transnistreană.

Ţinând cont de vecinătatea regiunii cu o ţară NATO – România, în care se află deja patru baze NATO, iar procesele legate de Unirea Republicii Moldova cu România se intensifică, Rusia intenţionează să-şi menţină prezenţa militară în Transnistria, mai mult, propune instalarea unui radar Voronej”, afirmă sursele Nezavisimaia Gazeta.

Pe de altă parte, Ministerul rus al Apărării respinge aceste informaţii şi afirmă că nu intenţionează să desfăşoare o staţie radar Voronej-DM în Transnistria. Moscova a decis construirea unor asemenea staţii exclusiv pe teritoriul Federaţiei Ruse – în regiunile Leningrad (nord), Kaliningrad (vest), la Armavir (sud) şi în Irkuţk (est).

Rogozin a afirmat, luni seara, la Tiraspol, că trupele armatei ruse din Transnistria vor fi înzestrate în conformitate cu planurile Ministerului Apărării de la Moscova, iar muniţiile aflate în depozitele din regiunea separatistă se vor păstra în condiţii corespunzătoare. El a precizat că, înainte să meargă în Republica Moldova a discutat cu ministrul rus al Apărării, care a inspectat pe 12 aprilie subunităţile din Transnistria şi că s-au pus de acord în privinţa tuturor problemelor. Rogozin a subliniat că Rusia va face tot posibilul ca muniţiile de pe teritoriul autoproclamatei republici să se menţină într-o stare bună. “Fie va fi prelungită perioada de exploatare a acestora, fie proiectilele vor fi distruse la termen”, a spus vicepremierul rus.

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult