Acasa Top SecretArmata Priorităţile MApN. Mihnea Motoc a făcut bilanţul la 6 luni de la preluarea mandatului

Priorităţile MApN. Mihnea Motoc a făcut bilanţul la 6 luni de la preluarea mandatului

scris de Doru Dragomir
72 afisari

La 6 luni de la preluarea mandatului, ministrul apărării naţionale a evaluat cu principalii colaboratori şi şefi ai structurilor centrale ale ministerului, stadiul îndeplinirii obiectivelor asumate prin programul de guvernare şi prin celelalte documente de planificare a apărării.

Ministrul mihnea Motoc (stanga=, premierul Dacian Ciolos (centru) si generalul Nicolae ciuca (dreapta)

Ministrul mihnea Motoc (stanga=, premierul Dacian Ciolos (centru) si generalul Nicolae ciuca (dreapta)

Ca evaluare generală, de etapă, au fost consemnate progrese în realizarea priorităţilor de pe agenda MApN şi au fost stabilite direcţii imediate de acţiune, pe fiecare din domeniile importante de activitate, pentru a doua jumătate a anului. O atenţie specială a fost acordată promovării intereselor şi poziţiilor României, în ceea ce priveşte securitatea şi apărarea, în perspectiva reuniunii ministeriale NATO a apărării de la mijlocul lunii iunie şi a Summit-ului de la Varşovia, din 8-9 iulie a.c.
În domeniul consolidării prezenţei NATO în România, a fost atinsă capacitatea iniţială de operare a Unităţii de Integrare a Forţelor NATO (NFIU), în luna ianuarie a.c. şi s-au derulat o serie de acţiuni la nivelul Comandamentului Multinaţional de Divizie (MND-SE HQ), în vederea realizării capacităţii operaţionale iniţiale (IOC), la începutul lunii iulie 2016. Momentul va marca, totodată, finalizarea primului din cele patru proiecte sectoriale prioritare, asumate de la începutul mandatului.
În perspectiva viitorului Summit NATO de la Varşovia, au fost lansate o serie de iniţiative şi s-au desfăşurat acţiuni şi consultări în context bilateral (cu Turcia, Bulgaria, SUA, Franţa, Polonia, Marea Britanie şi Germania) şi aliat, pentru asigurarea prezenţei forţelor NATO pe teritoriul naţional şi la Marea Neagră. În perioada 25-26 aprilie a.c., s-a desfăşurat cu succes, la Bucureşti, reuniunea directorilor politici din ministerele aliate ale apărării.
Acţiunile de promovare a iniţiativelor proprii vor fi accelerate în perioada imediat următoare, în colaborare cu MAE, în context aliat şi bilateral, pentru asigurarea unei abordări echilibrate a întregului flanc estic al Alianţei şi creşterea prezenţei NATO în regiune, pe dimensiunile terestră, maritimă şi aeriană, ca element definitoriu al consolidării noii posturi aliate de descurajare şi apărare.
Legat de modernizarea înzestrării forţelor armate, prin procesele interne de planificare s-a asigurat ca alocaţiile specifice pe anul 2016 să reprezinte 28,8% din bugetul total aprobat al ministerului, ca bază solidă pentru dotarea sistemului militar cu echipamente de luptă moderne şi interoperabile. În aceste condiţii, în cadrul programului „Avion multirol” s-au derulat, cu succes, la Baza aeriană Monte Real din Portugalia, activităţile de testare a configuraţiei avioanelor F-16 destinate României şi sunt în curs de desfăşurare acţiuni de identificare a potenţialilor furnizori de aeronave F-16 pentru pregătirea demarării fazei a II-a.
În ceea ce priveşte programul „Modernizare fregate T22R – etapa a II-a”, în data de 27.05.2016 a fost finalizată faza de calificare a operatorilor economici care au primit invitaţiile de participare pentru depunerea ofertelor tehnice şi comerciale. În domeniul forţelor terestre, a fost semnat contractul pentru integrarea instalaţiilor de lansare rachete antitanc Spike pentru cel de-al 3-lea batalion de MLI-84M, iar în cadrul programului „Vehicule pentru forţele terestre”, au avut loc o serie de consultări cu producători importanţi din domeniu, care s-au declarat interesaţi de o colaborare cu România, antrenând participarea industriei naţionale de apărare.
Ministerul şi-a îndeplinit în totalitate şi la termen obligaţiile ce revin părţii române pentru finalizarea şi operaţionalizarea componentei Aegis Ashore de la Deveselu, ca obiectiv esenţial dezvoltat în cadrul Parteneriatului strategic cu SUA. Ca urmare, în data de 12 mai a.c., a avut loc ceremonia de inaugurare a facilităţii, în perspectiva realizării transferului de autoritate către NATO şi declarării capabilităţii operaţionale iniţiale a sistemului aliat de apărare anti-rachetă (NATO BMD) la Varşovia.
În domeniul alinierii structurii Armatei şi a managementului resurselor sale umane la cele mai bune practici NATO / UE, au fost finalizate proiectele de lege pentru modificarea şi completarea Legii privind organizarea şi funcţionarea MApN şi a Statutului cadrelor militare, gradaţilor şi soldaţilor voluntari, acestea fiind intrate în circuitul de avizare la nivelul Guvernului. Ca urmare a adoptării de către Parlament a Cartei Albe a Apărării, a fost finalizată şi adoptată în CSAT Strategia Militară. Adoptarea celor două documente semnifică intrarea într-un ciclu firesc de planificare a apărării, cu efecte pozitive în creşterea coerenţei interne şi în planul credibilităţii externe.
Structurile ministerului au elaborat şi avansat iniţiative concrete pentru creşterea calităţii vieţii personalului militar. Astfel, au fost evaluate condiţiile necesare pentru lansarea proiectului „Locuinţe pentru militari”, implicând elaborarea planului pentru achiziţia, în a doua jumătate a anului, a primei tranşe de 250 de locuinţe de serviciu. În acelaşi timp, au fost urmărite cu consecvenţă asigurarea drepturilor şi înlesnirilor pentru personalul MApN, rezerviştii militari şi veterani, dezvoltarea capabilităţilor medicale operaţionale şi modernizarea sistemului medical al ministerului. În perioada următoare, pe lângă continuarea proiectelor lansate în prima parte a anului, se va acţiona în vederea realizării unor lucrări de reparaţii capitale pentru transformarea în locuinţe de serviciu a unor imobile din cazărmi dezafectate din garnizoanele Cluj şi Timişoara, precum şi creării unui complex social multifuncţional, în colaborare cu Primăria sectorului 4 Bucureşti, care să cuprindă şi un centru de îngrijire şi asistenţă pentru veteranii de război şi cadrele militare în rezervă/retragere.
Un efort special a fost dedicat intrării în vigoare de la 1 ianuarie a.c., a noilor reglementări privind sistemul pensiilor militare de stat. S-a reuşit, astfel, remedierea blocajelor şi dificultăţilor de natură legală şi procedurală manifestate în punerea în aplicare a noii legi a pensiilor militare de stat, asigurându-se un tratament unitar, just şi echitabil între toţi militarii, atât între cei care urmează să se pensioneze, cât, mai ales, între aceştia şi cei deja pensionaţi. S-au creat condiţiile instituţionale, la nivelul Casei de Pensii, pentru recalcularea pensiilor în plată, inclusiv prin selectarea şi angajarea personalului de specialitate care va contribui la acest proces complex până la sfârşitul anului 2018. De la începutul anului, 935 cadre militare au trecut în rezervă iar efortul de recalculare a pensiilor aflate în plată vizează un număr de peste 75.000 de dosare.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult