Acasa Top SecretArmata Protocol romano-moldovean in domeniul fortelor aeriene

Protocol romano-moldovean in domeniul fortelor aeriene

scris de Ziua Veche
3 afisari

.Ministrii Apararii din Romania si Republica Moldova au semnat, luni, un protocol de colaborare intre fortele aeriene ale celor doua tari. Protocolul prevede, printre altele, informarea reciproca despre zborurile militare in spatiul aerian al Romaniei si Republicii Moldova si schimb de date radar. Ministrul Apararii nationale, Gabriel Oprea, s-a intalnit luni, la sediul M.Ap.N., cu ministrul apararii al Republicii Moldova, Vitalie Marinuta, aflat in vizita oficiala de doua zile in Romania.


Activitatea s-a desfasurat in contextul interesului manifestat de ambele parti pentru relansarea relatiilor bilaterale initiata pe timpul vizitei la Chisinau a presedintelui Romaniei, Traian Basescu, in ianuarie 2010, informeaza MApN. Oprea si Marinuta au semnat Protocolul de colaborare intre Fortele Aeriene ale Romaniei si Fortele Aeriene Militare ale Republicii Moldova. Semnarea protocolului ofera cadrul legal necesar dezvoltarii colaborarii in domenii ce vizeaza: infomarea reciproca despre zborurile aeronavelor militare in spatiul aerian din apropierea frontierei dintre cele doua state, schimbul de date radar cu privire la situatia aeriana, acordarea reciproca de ajutor echipajelor aeronavelor militare aflate in pericol in spatiul aerian din apropierea frontierei si participarea la activitati comune. A fost mentionata si asistenta acordata de Romania in domeniul invatamantului militar concretizata prin faptul ca, in anul academic 2009-2010, de 37 de studenti din Republica Moldova frecventeaza diferite cursuri in institutii militare de invatamant din tara noastra. „Este foarte important pentru noi ca ne putem pregati militarii cat mai bine, in institutii de invatamant din Romania, in domenii pe care invatamantul nostru militar nu le acopera. Faptul ca vorbim aceeasi limba face ca instruirea lor sa fie mult mai usoara si mai eficienta decat in alte state partenere”, a fost de parere Vitalie Marinuta. Pe de alta parte, Gabriel Oprea a incurajat si participarea activa a Republicii Moldova in cadrul initiativelor regionale din Balcani si Regiunea Extinsa a Marii Negre, in special in ceea ce priveste Reuniunea Ministrilor Apararii din Sud – Estul Europei (SEDM) in cadrul careia Republica Moldova participa ca observator.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult