Acasa Top SecretArmata România antrenează militari ucraineni pe teritoriul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord

România antrenează militari ucraineni pe teritoriul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord

scris de Doru Dragomir
336 Afisari

Ministrul apărării naționale, Angel Tîlvăr, însoțit de șeful Statului Major al Apărării, general Daniel Petrescu, a participat marți, 19 septembrie, în Baza Aeriană Ramstein, Germania, la reuniunea Grupului de contact pentru Ucraina (UDCG), prezidată de secretarul american al apărării, Lloyd Austin.

La Reuniunea UDCG au participat delegații ministeriale din peste 50 de țări NATO și partenere.

Oficialul român a reiterat solidaritatea deplină a României cu poporul ucrainean, evidențiind sprijinul multidimensional oferit de România prin facilitarea transportului grânelor, operaționalizarea Centrului de instruire F-16 pentru piloții români, aliați și ucraineni, participarea României la misiunea INTERFLEX, desfășurată pe teritoriul Marii Britanii și la EUMAM, sub coordonarea Uniunii Europene.

Implicarea României în Operația INTERFLEX, de instruire a militarilor ucraineni pe teritoriul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, se face cu 30 de militari români, instructori și personal de stat major, cu fonduri asigurate din bugetul MApN.

Ministrul Tîlvăr a condamnat cu fermitate atacurile Federației Ruse împotriva unor obiective și elemente de infrastructură civilă din porturile ucrainene de la Dunăre – Reni, Ismail și Chilia.

„Federația Rusă trebuie să înțeleagă că atacarea cu precădere a țintelor civile este inacceptabilă în lumea civilizată, care se bazează nu doar pe reguli și norme, dar şi pe valori și respect pentru drepturile omului“, a subliniat demnitarul român.

Totodată, pe timpul reuniunii a fost subliniată necesitatea unității și a unui angajament susținut al comunității internaționale în sprijinul Ucrainei inclusiv în procesul de reconstrucție post-conflict.

În marja reuniunii, ministrul apărării naționale a avut o întrevedere bilaterală cu omologul  ucrainean, Rustem Umerov.

Ministrul român al apărării naționale a reiterat solidaritatea față de poporul ucrainean și sprijinul multidimensional acordat de România Kievului încă de la începutul războiului de agresiune declanșat de Federația Rusă.

Oficialul român și-a exprimat convingerea că toate aceste activități – așa cum este formatul Grupului de Contact pentru Ucraina, contactele bilaterale la nivel înalt, precum și variatele formate pe tema securității în regiunea Mării Negre – reprezintă elemente solide în mobilizarea sprijinului comunității internaționale pentru Ucraina.

Cei doi miniștri au convenit asupra necesității menținerii unui dialog constant la nivel ministerial, la nivelul celor două instituții, pentru stabilirea de noi oportunități de cooperare.

Inițiativa Grupului de contact pentru Ucraina, ajunsă la a 15-a reuniune, a fost lansată în aprilie 2022 de către secretarul american al Apărării Lloyd Austin și reunește miniștri ai apărării și înalți oficiali militari din peste 50 de țări, care analizează evoluția crizei de securitate din Ucraina și modalitățile de continuare a coordonării strânse la nivelul comunității internaționale în vederea sprijinirii poporului ucrainean cu mijloacele necesare apărării suveranității sale teritoriale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS