Acasa Top SecretArmata Romania mai trimite 600 de militari in Afganistan sa lupte pentru „demnitate”, nu „pentru bani”

Romania mai trimite 600 de militari in Afganistan sa lupte pentru „demnitate”, nu „pentru bani”

scris de Ziua Veche
4 afisari

.„Meseria de militar nu este una oarecare. Militarul mai are un contract cu Tara pe care a jurat sa o apere chiar cu pretul vietii. Militarii romani se duc sa lupte sub drapel in primul rand pentru demnitatea Romaniei, pentru linistea copiilor nostri, impotriva terorismului international, nu pentru bani. Drepturile militarilor din teatrele de operatiuni nu vor fi afectate in acest an”, a spus ministrul Apararii, Gabriel Oprea, citat de Mediafax. Ministrul a precizat ca, in conditii bugetare grele, intr-o perioada de criza, romanii trebuie sa dea dovada de solidaritate si sa fie uniti.


„Chiar in conditii bugetare grele trebuie sa cautam sa ne descurcam intr-o criza mondiala pe care nimeni nu a adus-o de acasa. Acum trebuie sa ne unim mai mult, sa stam uniti si nimeni sa nu tropaie din picioare ca in Romania este greu. Sunt convins ca daca suntem uniti vom depasi acest moment de criza si sa intram in normalitate. Cum se spune in armata: ‘Nu lasam pe nimeni in urma'”, a afirmat Gabriel Oprea.

 

 

Adresandu-se militarilor, ministrul Apararii a subliniat ca este preocupat de primirea drepturilor lor personale si de sprijinirea familiilor lasate acasa.

Recent, Guvernul Romaniei a suplimentat bugetul ministerului cu 61,5 milioane de lei pentru suplimentarea efectivelor din Afganistan cu aproximativ 600 de militari. „In penultima sedinta CSAT am constatat ca datorita misiunilor pe care le indeplinim, ne punem trupele in insecuritate daca nu marim efectivele cu inca 600 de militari. Deci, pana in luna septembrie, Romania va avea in Afganistan 1.800 de militari pentru a-si putea indeplini misiunea si cu maxima securitate pentru trupele dislocate acolo”, a spus seful statului. 

Potrivit MApN, Ministrul Apararii Nationale, Gabriel Oprea, si seful Statului Major General, amiralul Gheorghe Marin au participat marti, la Dej, la ceremonia militara prilejuita de plecarea in misiune in Afganistan a personalului de stat major din compunerea Combined Team Zabul si a Batalionului 811 Manevra „DRAGONII TRANSILVANI”.

Ministrul Apararii Nationale a reafirmat, in discursul sau, ca Romania isi onoreaza angajamentul de a contribui activ la operatiile si misiunile Aliantei, prin dislocarea „Dragonilor Transilvani” in provincia Zabul realizandu-se o sporire semnificativa a aportului Romaniei la asigurarea securitatii si stabilizarii Afganistanului.

„In acest an, in care a sarbatorit 15 ani de la infiintare, Batalionul 811 se poate mandri cu un palmares impresionant al misiunilor internationale indeplinite exemplar de militarii sai, luptatori puternici cu vocatia de deschizatori de drumuri in noile misiuni asumate de Romania pentru consolidarea profilului nostru strategic in cadrul Aliantei Nord-Atlantice”, a aratat ministrul apararii nationale.

Referindu-se la profesionalismul militarilor din batalion, remarcat in teatrele de operatii, dar si in celelalte misiuni din tara si din strainatate, ministrul Gabriel Oprea a declarat ca aceasta este garantia determinarii exemplare a militarilor transilvaneni de a continua ferm lupta impotriva terorismului si indeplinirea misiunilor in teatrul de operatii. Totodata, ministrul le-a urat succes si i-a indemnat ca, in baza mandatului primit, cu prudenta si seriozitatea ardeleanului, atat in cadrul structurii de comanda romano-americane Combined Team Zabul, cat si in misiunile desfasurate cu partenerul american, sa actioneze in echipa, uniti, si sa isi sincronizeze eficient operatiunile.

La ceremonie, care s-a desfasurat la sediul Batalionului 811 Infanterie din municipiul Dej, au fost prezenti, alaturi de familiile militarilor, ambasadorul SUA la Bucuresti, Mark Gitenstein, seful Statului Major al Fortelor Terestre, generalul-maior Dan Ghica-Radu, reprezentanti ai conducerii Diviziei 4 Infanterie si ai administratiei publice locale.

Combined Team Zabul – CTZ este o structura de comandament intrunit integrat, multinational, de tip brigada, care va avea sarcina de a conduce fortele de manevra romanesti: Batalionul 811 Infanterie, Batalionul 812 Infanterie si echipele operationale de consiliere si legatura dislocate in provincia ZABUL. Combined Team Zabul este constituit din 46 de ofiteri si subofiteri apartinand preponderent Brigazii 81 Mecanizate „General GRIGORE BaLAN” si este prima structura de acest tip care va fi dislocata intr-un teatru de operatii.

Batalionul 811 Infanterie este prima unitate din Armata Romaniei care a fost dislocata si a participat la misiunea „Antica Babilonia” in Irak in anul 2003, dupa ce, in anul 2002, un contingent de nivel companie de infanterie luase parte la misiunea „BELUKROKO 11” din Kosovo. Intre anii 2006 si 2007, Batalionul 811 Infanterie a fost dislocat pentru a doua oara in Irak. Batalionul este comandat de locotenent-colonelul Ioan-Marian Cristurean.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult