Rusia își poate trimite, oficial, armata în Siria | Ziua Veche
Acasa Top SecretArmata Rusia își trimite, oficial, armata în Siria. Au avut loc primele raiduri aeriene

Rusia își trimite, oficial, armata în Siria. Au avut loc primele raiduri aeriene

scris de D.S.S.
18 afisari

Avioane militare ruse au efectuat, miercuri, primele raiduri aeriene în Siria, vizând poziţii ale reţelei teroriste Stat Islamic, anunţă surse citate de CNN.

Potrivit unor surse din cadrul Ministerului rus al Apărării, aviaţia militară rusă a atacat poziţii teroriste din zona oraşului Homs, în sud-vestul Siriei.

Informaţiile au fost confirmate de oficiali din cadrul Administraţiei Statelor Unite.

Rusia îşi poate trimite, oficial, trupele în Siria. Camera Superioară a Parlamentului Rusiei a aprobat, în unanimitate, cererea preşedintelui Vladimir Putin.

vladimir putinAgenţiile de presă susţin că este vorba doar de lovituri aeriene, nu şi de trupe la sol. Potrivit Reuters, Rusia a răspuns cererii de ajutor lansate de preşedintele Siriei. Informaţia apare după ce Moscova a anunţat că va deschide un canal de comunicare cu Pentagonul pentru a-şi coordona acţiunile în Siria.

Parlamentul rus a autorizat ultima dată trimiterea armatei în afara ţării primăvara trecută, după ce Rusia a anexat peninsula Crimeea de la Ucraina.

Secretarul de stat american, John Kerry, a apreciat că implicarea președintelui rus Vladimir Putin în Siria ar putea fi o ‘oportunitate’ pentru SUA, într-un interviu acordat marți postului de televiziune CNN.

Moscova s-ar putea trezi într-o situație „complicată”, care i-ar putea afecta politica față Siria, țară sfâșiată de patru ani și jumătate de război, și față de liderul sirian Bashar al-Assad, a apreciat Kerry.

‘Dacă se situează de parte lui Al-Assad, Iranului și Hezbollah, el (Putin) va avea o problemă foarte gravă cu țările sunnite din regiune’, a spus secretarul de stat american. ‘Aceasta ar putea însemna că el (președintele rus) ar putea deveni foarte bine o țintă pentru jihadiștii sunniți’, a avertizat Kerry, adăugând că, pentru Washington, aceasta ar putea fi o ‘oportunitate’ pentru că ‘ar forța întrebarea cum se poate rezolva de fapt problema siriană’.

Potrivit șefului diplomației americane, criza siriană nu va putea fi rezolvată ‘fără includerea sunniților într-o soluție politică, într-un acord politic, iar aceasta înseamnă că va fi nevoie de o perioadă de tranziție politică, de o anumită perioadă de timp’. ‘Atât timp cât Al-Assad este la putere, pur și simplu nu se poate ajunge la pace’, a adăugat el.

Kerry a mai spus că președintele sirian trebuie să plece, dar mai degrabă ca parte a unei ‘tranziții ordonate’ decât în urma înlăturării imediate, nuanță ce marchează o schimbare în poziția SUA.

Rusia cere SUA să-şi retragă imediat avioanele de război din spaţiul aerian sirian

Oficiali ruşi au cerut ca avioanele americane de război să părăsească imediat spaţiul aerian sirian, a declarat miercuri un oficial american de rang înalt, citat de Fox News.

Oficialul american a declarat pentru Fox News că diplomaţii ruşi au transmis un demers oficial în care cer ca aeronavele americane să părăsească Siria, adăugând că avioanele de război ruse survolează în prezent teritoriul sirian.

Surse militare americane au precizat însă pentru Fox News că avioanele SUA nu vor da curs cererii formulate de ruşi.

„Nu există nimic care să indice că ne schimbăm operaţiunile deasupra Siriei”, a declarat un oficial de rang înalt din domeniul apărării.

„Am avut toate indiciile în ultimele săptămâni că (ruşii) vor face ceva, ţinând cont de consolidarea” prezenţei militare ruse în Siria.

Demersul Moscovei reprezintă o escaladare majoră a tensiunilor dintre cele două ţări şi intervine la scurt timp după ce Consiliul Federaţiei a aprobat miercuri, în unanimitate, cererea preşedintelui rus Vladimir Putin de a folosi forţele armate ruse în străinătate.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult