Acasa Top SecretArmata S-au interzis bărbile în armată

S-au interzis bărbile în armată

scris de Ziua Veche
50 afisari

În armată s-a interzis portul bărbilor. Ordinul a fost pus în aplicare la începutul acestei săptămâni şi are ca scop întărirea ordinii şi disciplinei militare. Nu ştim dacă va fi mai multă ordine în armată dacă vor dispărea bărboşii, dar sigur subordonaţii amiralului Gheorghe Marin care luptă prin Afganistan, travestiţi în talibani,  vor avea un motiv în plus de supărare după ce soldele le-au fost reduse cu 25%.

 Pe 15 august 2010, a intrat în vigoare ordinul nr. S.M.G.87 pentru aplicarea unor măsuri privind întărirea ordinii şi disciplinei militare, semnat de amiralul Gheorghe Marin, şeful Statului Major General.

 

 Acesta cuprinde regulile referitoare la portul uniformei, îngrijirea feţei, a coafurii, frizurii şi a portului articolelor de podoabă.

Potrivit documentului care a fost adus la cunoştinţa personalului armatei, militarii bărbaţi, pe timpul executării serviciului sau atunci când poartă uniforma militară, trebuie să aibă o frizură decentă, cu parul tuns scurt în regiunea cefei si a tâmplelor. Portul bărbii este interzis iar portul mustăţii este facultativ. Ordinul şefului SMG stabileşte reguli clare şi pentru sexul frumos care a ales haina militară.  Femeile militar au primit ordin să se tundă sau să-şi ţină podoaba capilară strânsă la ceafă. Ele nu au voie sub niciun motiv să stea cu părul lung despletit sau să şi-l vopsească în culori stridente. Directiva semnată de amiralul Marin nu stabileşte care este gama culorilor stridente şi nici nu precizează care ar putea fi obiectele inestecice interzise a fi folosite pentru prinderea părului.

 În privinţa uniformelor militare, acestea trebuie să fie ajustate, curate şi întreţinute permanent, iar pe timpul deplasării la şi de la serviciu, cadrele militare pot purta uniformele de oraş sau de serviciu. “Uniforma de instrucţie se va purta numai la ordin şi doar la activităţile stabilite şi pe timpul perioadelor ordonate. Este interzis portul articolelor din compunerea uniformei de serviciu la celelalte uniforme şi al articolelor de vară combinate cu cele de iarnă”, se mai menţionează în document.

 Amiralul Marin a stabilit şi reguli clare pentru cei care doresc să poarte un lănţişor sau un inel.

Militarilor români le-a fost interzis purtarea lănţişoarelor, colierelor, brăţărilor, ghiulurilor sau a altor obiecte de podoabă la vedere. De asemenea, machiajul strident, tatuajele şi portul piercing-urilor de orice fel a fost interzis cu desăvârşire.

În schimb, femeilor militar le este permis portul inelelor pe mâini şi a cerceilor de mărimi moderate.

Nu ştim cât va rămâne în vigoare acest ordin care interzice bărbile în armată, dar un ordin exact pe dos a fost dat de generalul Mircea Chelaru, singurul şef bărbos al armatei, care după ce a fost numit la conducerea Statului Major General a dat liber la bărbi şi mustăţi în Ministerul Apărării Naţionale.

Articol aparut in numarul 19 al saptamanalului ziuaveche.ro

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult