Suedezii de la Gripen nu se dau bătuţi în afacera avionului multirol şi contraatacă varianta F-16 portugheză la mâna a treia cu o nouă ofertă făcută publică în cursul zilei de joi, 4 octombrie, prin vocea lui Richard Smith, Director de Marketing al Saab pentru Europa.
Alternativa celor de la Saab sunt avioane Gripen noi, care ar putea fi achizitionate cu un credit pe termen lung de la guvernul suedez si cu reinvestirea intregii sume in Romania printr-un program masiv de cooperare industriala, cu implicarea puternica a industriei romanesti aeronautice, una de mare traditie in Europa, in programul Gripen si dezvoltarile viitoare ale acestui tip de aparat pe care Suedia doreste sa-l utilizeze inca cel putin 40 de ani.
„Saab recunoaşte constrângerile financiare cu care se confruntă România în acest moment, când trebuie să îşi înlocuiască flota de avioane MiG 21, iar Suedia, prin intermediul FXM – Agenţia Suedeză pentru Exporturile de Apărare şi Securitate – şi Saab doresc să lucreze împreună cu România pentru a identifica o soluţie de avion modern cu noul avion Gripen”, a declarat Richard Smith, Director de Marketing al Saab pentru Europa.
„O astfel de soluţie ar putea să includă un acord de leasing sau un plan de plăţi pe termen lung, astfel conceput încât să corespundă cu ceea ce îşi poate permite România. În plus, Saab se oferă să investească în România printr-un program de offset industrial, precum şi să transfere tehnologie pentru modernizarea industriilor româneşti aerospaţială şi de apărare, ca să le facă să fie încă şi mai competitive pe plan internaţional. Prin aceasta nu numai ca s-ar salva, dar s-ar şi crea mii de locuri de muncă specializate, ” a adăugat Richard Smith.
„Programul de Offset poate astfel să creeze venituri pentru buget, provenite din impozitele aferente investiţiilor şi să ajute România să poată plăti pentru noua flotă de avioane, aşa că noi considerăm că această soluţie este benefică pentru toată lumea: pentru utilizatorul final, Forţele Aeriene Române, pentru industriile României şi cele ale Suediei, Europei şi Statelor Unite – care contribuie la programul Gripen, precum şi pentru plătitorul de taxe român, deoarece Gripen este avionul supersonic cu cel mai mic cost operaţional,” a mai spus Richard Smith.
De asemenea, dupa cum s-a vazut in Cehia, care a inlocuit si ea in 2005 o flota de avioane Mig 21, sistemul Gripen s-a pliat foarte bine pe infrastructura mostenita de la Mig-uri si nu a fost nevoie de investitii masive in piste noi, adaposturi, etc. ceea ce impreuna cu faptul ca Gripen are cele mai reduse costuri de operare dintre avioanele occidentale aduce economii substantiale pentru utilizatori si contribuabili. In Ungaria de asemenea s-a realizat o tranzitie de la aparate sovietice (Mig 29) la Gripen, cu costuri reduse si reinvestirea banilor in Ungaria, unde s-au creat peste 6.000 de noi locuri de munca in diverse industrii care au beneficiat de investitii prin programul de offset oferit in contrapartida.
Cu componente in valoare aproximativ egala din Europa si SUA, Gripen asigura si un echilibru geostrategic pentru interesele Romaniei, dar si o achizitie eficienta din toate punctele de vedere – calitate, pret, beneficii industriale si militare, este de părere reprezentantul firmei suedeze.
13 comentarii
hop ca se incinge orzul… sa vedem ce propuneri concrete de offset industrial are de facut suedia. si ce model au in vedere sa vinda? cel curent, care nu este considerat mult superior lui F16, sau NG?
detaliile astea nu se pot comunica decat dupa ce se face o cerere de oferte din partea statului roman, cerere care trebuie sa contina o serie de date tehnice si economice. Abia apoi se poate discuta o oferta clara, cu tipul si numarul de avioane, cu sumele implicate, credit, valoarea offset-ului si propunerea de plan de investitii pe 10-15 ani a offset-ului in economia noastra.
foarte tare – sa vedem ce mai inventeaza acum ca sa ne explice cum e mai buna viata cu avioane la mana a treia din 1983 decat cu avioane noi si reinvestirea banilor in Romania.
sa nu subestimezi pe nimeni , mai ales pe neneorocitii astia : ai uitat cand ne lamureau ca masinile noi polueaza mai mult ca alea vechi ????
Domnilor suedezi sunati-l pe Barosso ca are un bun amic la Bucuresti care ar putea sa va ajute neconditionat cu tranzactia de avioane. Asta este reteta si trebuie sa perseverati ca Barosso se lasa greu, dar bine.
Scurt si la obiect. Poate vede asta si cineva de la Ambasada Suediei.
O oferta mai clara nici ca se putea.
Ce primim la vechiturile F-16? Vorbele lui barosso?.
Este foarte posibil ca barosso va accepta neinterventia, daca va primi ceva la buzunar.
MITA PLATITA DE SUEDEZI, E PREA MICA!
NUMAI FRAIERII DIN ROMANIA MAI ACHIZITIONEAZA AVIOANE DE LUPTA LA MANA A 3-A !!!
Scurt si la obiect.foarte tare – sa vedem ce mai inventeaza acum base si guvernanti iar licuriciul si slugoi ……luam f 16 de 30 -40 ani mai vechi ca migurile de le avem ………….
Important este nu numai faptul ca se vor achizitiona avioane militare noi (comparabile calitativ cu cele deja cumparate de Cehia sau Ungaria). Probabil ca o importanta si mai mare o constituie faptul ca s-ar revigora industria aviatica romana, atat de afectata de nesfarsitii ani de asa zisa tranzitie…
Si Base si USL sunt de acord cu achizitia si vor sa rezolve pe fuga, repede, pana nu iese cu balci. Na, sa va mai certati cu cine votati, cine sa vina sau sa plece, cand iau toti aceleasi decizii care vin din exterior, votati doar cum se imparte comisionul!
Schimbam Mig 29 vechi de 40 ani cu F16 vechi de 30 ani si zice ministrul apararii ca le vom mai tine inca 20-30 ani. Da ce sant piramidele egiptene, sau ne considera asa prosti?!
Cine da azi bani pe o masina SH care ramane pana in 2017 vechiului proprietar? Ministrul apararii!
F16 are 4000 dolari ora de zbor acum cand se mai produc toate piesele. Cand va iesi din productie cat va costa intretinerea? Vom face ca si cu mig-ul 29! vom dezmembra unele ca sa reparam altele!
Gripen are 2000 dolari pe ora si, fiind noi, pot fi tinute 40 ani
Saab poate adapta platforma la livrare pt orice armament cere clientul , deci inclusiv pentru rachetele pe care deja le avem.
Saab investeste in economie.
F16 portughez este varianta a/b (prima) care a fost modernizata ca avionica, deci nr max de ore de zbor a ramas 4000 (asta e caroseria).Ele acum au 3000 ore, in 2017 cand le primim cat vor avea? F16 c/d au 8000 ore resursa de zbor, cum zice ministrul apararii, uitand sa precizeze ca astea sunt c/d la avionica , nu si la „caroserie”
Pentru politia aeriana ce ne trebuie? avioane invizibile? Nu vom avea bani nici ca sa cumparam, nici ca sa folosim f35, noi nu avem bani sa ridicam de pe pista mig-urile
Erata: scuze , am tastat repede: schimbam mig 21
u
Comments are closed.