Acasa Top SecretArmata Sfânta Maria şi manifestările organizate de Ziua Marinei Române

Sfânta Maria şi manifestările organizate de Ziua Marinei Române

scris de D.S.S.
11 afisari

Vineri, 15 august, se sărbătoreşte Ziua Marinei Române şi a Forţelor Navale, atât la Constanţa, cât şi în alte oraşe-port de la malul mării sau Dunăre. Cu prilejul celei de-a 112-a aniversare sunt organizate ceremonii militare şi religioase, exerciţii ale Forţelor Navale Române, precum şi multe alte manifestări culturale cu tematică marină.

Manifestările organizate de Ziua Marinei Române

La 15 august, de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului sau Sfânta Marie Mare, se sărbătoreşte Ziua Marinei Române şi a Forţelor Navale, anual, în toate porturile şi oraşele de la mare şi Dunăre, fiind organizate manifestări dedicate acestui eveniment special. Sfânta Maria este cinstită în mod deosebit de către credincioşii de-a lungul fluviului Dunărea şi de la malul mării, pe care o consideră ocrotitoarea marinarilor de pretutindeni.

Ziua Marinei Române a ajuns în acest an la a 112-a aniversare, în anul 1902 fiind sărbătorită pentru prima dată. Sub egida Lunii Spiritualităţii Marinăreşti, în aceste zile au loc diverse activităţi culturale cu tematică  marină la cercurile militare din Constanţa, Mangalia şi Tulcea, expoziţii de pictură şi de fotografii, lansări de carte, simpozioane şi spectacole, precum şi concursuri sportive. Evenimente dedicate profesiei de marinar, care se vor încheia cu manifestările din data de 15 august, sunt  organizate şi în Bucureşti, Sulina, Brăila şi Timişoara, după cum informează, într-un comunicat de presă, Forţele Navale Române.
La Constanţa, astăzi, 13 august, de la ora 10:00 la ora 13:00 are loc pe faleza şi în raionul maritim din faţa Comandamentului Flotei antrenamentul general al Exerciţiului „Forţele Navale Române 2014“. Mâine, pe faleza din faţa Comandamentului Flotei, va fi marcată Ziua Recunoştinţei printr-o ceremonie de acordare de diplome, distincţii şi medalii, la Monumentul „Crucea Marinarilor“ se vor depune coroane de flori în memoria eroilor marinari, iar la Cercul Militar Constanţa va avea loc în după-amiaza acestei zile şedinţa extraordinară a Cenaclului Literar „Mihail Sadoveanu“.

Vineri, 15 august, evenimentele vor atinge punctul cel mai important, astfel în intervalul orar 10:00-12.30 va avea loc la Comandamentul Flotei ceremonialul militar şi religios, urmat de Exerciţiul Naval 2014 şi parada navală. Manifestările vor continua cu jocuri marinăreşti în Portul Tomis, ceremonial de coborâre a pavilionului, a geacului şi Marele Pavoaz, precum şi retragerea cu torţe pe itinerarul Flota – Piaţa Ovidiu – Prefectura Constanţa. Vineri, la Muzeul Marinei Române din Constanţa intrarea va fi liberă între orele 9:00-17:00. La Mangalia, joi, 14 august, va avea loc un ceremonial religios şi militar la Monumentul Marinarului Erou, urmat de o depunere de coroane de flori. Vineri, de Ziua Marinei, pe faleza din Mangalia se va derula începând cu ora 10:00 o ceremonie religioasă şi militară, urmată de sosirea Zeului Neptun, prezentarea Exerciţiului FNR 14 Mangalia, jocuri marinăreşti, ateliere interactive, spectacol de fanfară şi retragerea cu torţe.
La Bucureşti, Ziua Marinei Române şi a Forţelor Navale va fi sărbătorită în Parcul Herăstrău, zona Debarcader, manifestările organizate între orele 9:00-12:00 cuprinzând un ceremonial militar şi religios, sosirea Zeului Neptun şi jocuri marinăreşti, iar în intervalul orar 18:00-20:00 va avea loc, la foişor, un concert de fanfară.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult