Acasa Top SecretArmata Sofia: Şefii statelor majore generale pun Balcanii la cale

Sofia: Şefii statelor majore generale pun Balcanii la cale

scris de M.A.B.
7 afisari

Şeful SMG, general-locotenent Ştefan Dănilă, participă, în perioada 13-15 iunie, la Sofia, la a şasea Conferinţă a şefilor statelor majore generale din ţările din Balcani.

Sofia - Sefii statelor majore generale pun Balcanii la cale

Sofia - Sefii statelor majore generale pun Balcanii la cale (foto: mod.bg)

La conferinţă participă reprezentanţi din România, Bulgaria, Albania, Bosnia şi Herţegovina, Croaţia, Grecia, Macedonia, Muntenegru, Serbia, Slovenia şi Turcia, precum şi vicepreşedintele Comitetului militar al NATO, generalul Walter Gaskin, comandantul Comandamentului Forţelor Aliate Întrunite din Napoli, amiralul Bruce Clingan, precum şi un trimis special al comandantullui EUCOM. Invitaţi de onoare la eveniment sunt locţiitorul preşedintelui Comitetului Militar al NATO, general-locotenent Walter Gaskin, şi comandantul Forţelor Aliate Întrunite de la Napoli, amiralul Bruce Clingan.

Seful SMG general-locotenent Stefan Danila participa la Sofia la a sasea Conferinta a sefilor statelor majore generale din Balcani

Seful SMG general-locotenent Stefan Danila participa la Sofia la a sasea Conferinta a sefilor statelor majore generale din Balcani

Conferinţa şefilor statelor majore generale din ţările din Balcani, ce asigură cadrul de cooperare militară în diferite domenii – ameninţări asimetrice, educaţie, instruire şi exerciţii, comunicaţii prin satelit, management informaţional, apărare cibernetică -, este un instrument complementar altor iniţiative regionale ce contribuie la consolidarea securităţii în regiune.

Cea de a 6-a conferinţa a şefilor apărării din Balcani va fi deschisă de preşedintele bulgar Rosen Plevneliev şi se aşteaptă să se încheie prin semnarea unei declaraţii comune. România a fost, în iunie 2010, gazda celei de-a patra ediţii a conferinţei, care s-a desfăşurat la Braşov.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult