Acasa Top SecretArmata Spartan aterizeaza la Baza 90 din Otopeni

Spartan aterizeaza la Baza 90 din Otopeni

scris de Ziua Veche
7 afisari

.Doua aeronave de transport scurt-mediu curier de tipul C-27J SPARTAN au aterizat luni, la Otopeni, in Baza 90 Transport Aerian. Una dintre cele doua aeronave C-27 J SPARTAN va fi prezentata in cadrul expozitiei BSDA 2010, organizata la ROMAERO – Baneasa, in perioada 13-15 aprilie. Cele doua aeronave vor intra in inzestrarea Fortelor Aeriene Romane dupa ce vor fi configurate final, conform cerintelor din contractul de achizitie.


Aeronavele sunt puse la dispozitie de catre Compania Alenia Aeronautica SpA, fara efectuare de plati, intr-o configuratie initiala de echipare care permite ridicarea nivelului de instruire a pilotilor militari, prin demararea procesului de operationalizare in paralel cu transferul gradual de responsabilitate privind exploatarea aeronavelor. Intre 18 martie si 01 aprilie, o echipa mixta de specialisti din Fortele Aeriene Romane, Departamentul pentru armamente si Centrul de cercetari si incercari in zbor a executat, in facilitatile industriale ale producatorului avioanelor, activitatile de testare si evaluare tehnica, la sol si in zbor, a celor doua avioane C 27 J Spartan.

Achizitionarea avioanelor SPARTAN, care vor inlocui aeronavele ANTONOV-26, face parte din masurile prevazute in Strategia inzestrarii Armatei Romaniei in perioada 2005 – 2012 si in perspectiva, pana in anul 2025 si are ca scop dezvoltarea si modernizarea capabilitatilor operationale de transport ale Fortelor Aeriene Romane.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult