Acasa Top SecretArmata Submarin german pentru Israel

Submarin german pentru Israel

scris de M.A.
17 afisari

În Kiel a fost lansat la apă un submarin de 68 de metri lungime, cel mai mare submersibil din această clasă care a fost construit în Germania după Al Doilea Război Mondial.

submarin

foto: thelocal.de

Submarinul care tocmai a ieşit din halele Howaldtswerke-Deutsche Werft poate fi văzut acum pentru prima dată şi, conform unor informaţii neconfirmate, va fi livrat în cursul acestui an Israelului. Prima probă a acestui „produs de export special” ar trebui să aibă loc la toamnă. Până atunci, dana unde se află submarinul va fi supravegheată de şalupe ale poliţiei. Această unitate destinată Israelului este primul submarin din generaţia a doua a clasei Delfin, transmite Rador.

„Acest submarin este echipat cu un sistem mixt de propulsie şi este printre cele mai moderne platforme de acest tip din lume. Viitorul comandant va putea alege între propulsia Diesel şi cea electrică atunci când vasul se află la suprafaţa apei”, informează televiziunile germane. În imersiune, propulsia este doar electrică, energia provenind nu ca de obicei de la baterii, ci de la celule de combustibil. „Acest sistem de propulsie măreşte raza de acţiune şi nu are nevoie de oxigen. Înainte, submarinele trebuiau să iasă la suprafaţă constant pentru a-şi reîncărca bateriile”, scrie presa germana.

Se spune că la bordul acestui submarin pot fi instalate şi capacităţi care să permită lansarea de arme nucleare. Până acum, Israelul nu a recunoscut oficial că deţine arme nucleare. Concernul Thyssen Krupp Marine Systems, căruia îi aparţine şi constructorul submarinului, a refuzat să facă orice fel de comentarii, invocând clauzele de confidenţialitate ale contractului.

Presa locală a scris însă despre o nouă „armă secretă” pentru Israel. „Noul submarin este cu siguranţă destinat marinei israeliene şi este unul dintre cele mai secrete proiecte de acest gen din lume”, scrie presa. Israelul va primi în anii următori trei dintre aceste submarine de mari dimensiuni fabricate la Kiel.

33 comentarii

Shark 23-02-2012 - 11:21

anunt la radio Erevan :
un submarin american s-a ciocnit de o banchiza de gheata … partea ruseasca nu a suferit nici o avarie !!!!!!!

Ciu Huhu 23-02-2012 - 14:56

Nu ma-s mira ca, cretinii nemti sa-l dea gratis, submarinul, ca despagubire pentru holocaustul ovreiesc, din WW2.

digital 23-02-2012 - 15:03

știrea cea mai .cea mai,este că va fi lansat pe Dunăre….

Dorin C. 23-02-2012 - 19:48

Ghici, oare cine este proprietarul concernului Thyssen Krupp?

Ciu Huhu 23-02-2012 - 22:43

Evreii?

Romeo2110 24-02-2012 - 08:16

>Evreii?

Pai ce sunt corporatiile ?

Planul Marhall din anii 50, a impus actionari de peste ocean in ce mai ramasese din economia occidentala. Nemtii sunt doar niste angajati competenti si disciplinati. Un instrument foarte performant.

PS: Steve Jobs a incercat ceva si a avurt idei. Sistemul a fost mai tare.
Bill Gate a fost absorbit de sistem (in ipoteza putin probabila ca nu a fost creeat de sistem): acum se ocupa cu vaccinurile si cu microsoftizarea agriculturii monduale. http://www.razbointrucuvant.ro/recomandari/2012/02/24/bill-gates-vrea-revolutie-digitala-pentru-combaterea-foametei-omg-si-legaturile-dintre-gates-rockeffeler-banca-mondiala-si-monstanto/

urbos 24-02-2012 - 12:42

Bill Gates, un cacanar. Din cauza lui s-au impus in IT tot felul de legi abuzive, care incep sa afecteze si alte domenii. Un jegos.

Lupu Ardelean 26-02-2012 - 08:34

@Sobru,

Daca Bill Gates e ………… presupun ca nu ai Windows in computerul tau…

bula 26-02-2012 - 19:09

s-a inventat Linux. E mai stabil decat windozele si e gratuit, ca si o groaza de programe ce ruleaza sub Linux.

urbos 26-02-2012 - 19:20

Oricine e cat de cat in tema, stie ca windows e de cacat.
Dar nu inteleg sobolane, care e problema ta.

Ciu Hu 26-02-2012 - 20:12

Eu am Linux in computer, nu mizeria Windows!

tomi 27-02-2012 - 00:29

CIU CIU nebunu,Linuxul tau este ceva ca o programa pentru analfabeti? Si zi mai savantule unde ai instalat Linuxul tau ,in aparatul cu microunde?
tomi

Andrei 24-02-2012 - 11:52

Evreii sunt „vinovati” de prostia de care dati dovada Chi huhu&Co .

Bravoo,asteptati sa va faca altii curat in casa ,iar daca cineva incerca sa curate tara de” burghezia bitei” …e dictator !

Lasa ca Israel ,Usa ;Germania Japonia Rusia ;China ….au hotarit sa va dea voua, privilegiatilor mitocani, 10% din pib ul lor la solicitarea lui „Narcis” ca sa postati pe forum…idiotenii.

Personaje ca voi,ce isi justifica incompetenta corect ,in mod academic ajung in functii de conducere si provoaca tragedi, precum cea de la Sighet.

Ps Israel e de” vina de lenea” si ipocrizia voastra ,opinati si voi ..ca papagali…Pai daca conduc lumea inseamna ca sunt DESTEPTI ,INTELIGENTI…iar voi …….NULA LA NULA !

Romeo2110 24-02-2012 - 13:02

>Pai daca [evreii] conduc lumea inseamna ca sunt DESTEPTI ,INTELIGENTI…iar voi
>…….NULA LA NULA !

Lumea a condus-o si Hitler, Stalin, Rotschild, Wartburg, Rockefeler, Soros – greii secolului XX.
Ce au lasat in urma in afara de suferinta, lacrimi si durere ?

urbos 24-02-2012 - 13:10

Ji danii nu conduc lumea, ei nu sint capabili de a conduce ceva, ei doar PARAZITEAZA. Efectul nu este, evident, decat unul nociv, ca al oricarui parazit.
Cat despre viermele „andrei” el ar manaca cacatul ji dovesc, ca orice basist. Interesant de remarcat…

Ciu Huhu 24-02-2012 - 15:05

Evreii conduc lumea tocmai pentru a o parazita, a o fura, a o prada si a exploata fara mila popoarele lumii, asta e posibil nu pentru ca ar fi destepti, sint prosti tocmai de aceea sint cei mai mari ticalosi, hoti, escroci, fara caracter, banditi din lume, nu degeaba cel mai mare hot din Istoria lumii e un evreu, B. Madoff care a furat peste 100 miliarde $, oficial 60 miliarde $ !!!!!!

Ciu Huhu 24-02-2012 - 15:24

E clar ca exista si evrei normali care nu-s membri Mafiei evreiesti mondiala.

urbos 24-02-2012 - 15:29

Asta nu inseamna a conduce. Nici daca parazitul ti-ar intra in creier, nu inseamna ca el ar conduce, strica si provoaca daune care bineinteles, pot fi foarte mari. Ca sa conduci trebuie sa fii deasupra, insa parazitul are intotdeauna nevoie de o gazda.

Ciu Huhu 24-02-2012 - 15:55

Evreii prin viclenia lor enorma au reusit sa acapareze functiile cele mai mari in organismele intrnationale FMI, BM, ONU, UNESCO… in conducerile, guvernele majoritatii tarilor, au ajuns chiar presedinti, Sarkozi e evreu, in multe tari au ajuns prim-ministri, guvernatori, conduc firmele transnationale, concerne, marile banci, Mass Media… deci conduc totusi, sint paraziti umani si-s diferiti de cei din natura.

Ciu Huhu 25-02-2012 - 08:37

Evreii-s mai mult animale de prada decit paraziti deoarece peste tot in lume sint organizati in haite, in fiecare tara, in fiecare organism international, in fiecare multinationala, concern, mare firma, mare banca… lupta pentru putere se duce intre un individ solitar neevreu si haita evreilor, e normal, logic ca haita invinge si acapareaza puterea intotdeauna, cu foarte rare exceptii!
Doar daca neevreii se organizeaza peste tot in lume in haite, au sanse egale cu haitele evreilor, E FOARTE IMPORTANT DE STIUT ACEST LUCRU!!!

urbos 25-02-2012 - 13:58

Lasa-ma dreacu, mai ai putin si-i si lauzi.
Ce animale de prada? Animalul de prada nu e las, ori lasitatea e la astia o caracteristica de baza. Animalul de prada ataca turma din exterior, isi ia prada si se retrage tot in exterior s-o devoreze, nu sta capusa in turma, prefacandu-se ca paste.
Parazitul are NEVOIE de o gazda, nu poate trai independent, animalul de prada isi castiga hrana prin mijloace proprii, parazitul o ia de-a gata, camuflandu-se in corpul gazdei.
Ce dracu, ma pui sa fac teoria chibritului…

Ciu Huhu 26-02-2012 - 03:03

Ma, e pacat de mintea ta brici, tu trebuie sa-ti clarifici diferenta dintre parazitii naturali si cei ”umani” evrei-haite imprastiate-n lume!

Musai sa pregatim pe Net si-n TOATA lumea haite de nevrei pentru EGALITATEA DE SANSE IN TOATA LUMEA!
OAMENI TRECETI LA FAPTE!!!!!!!!!!!!!!!!!

Ciu Huhu 26-02-2012 - 03:24

IN ”HAITELE” LUMII, popoarele lumii e o lupta vesnica pentru conducerea lor, e o mare diferenta intre parazitii naturali si cei ”umani” evrei si de alte nationalitati!

Haitele mafiote, indiferent de natie sint si paraziti si haite, animalele de prada ataca-n haita tocmai pentru ca-s lasi si stiu ca individual nu au nici o sansa!!!

OAMENI UNITI-VA-N HAITE IN TOATA LUMEA PENTRU A AVEA EGALITATE DE SANSE IN FATA HAITELOR EVREIESTI DIN INTREAGA LUME, DOAR ASA VOM FI PUTERNICI!!!

Ciu Huhu 26-02-2012 - 18:32

Haita mafiotilor evrei din Franta, de exemplu, ”animale” de prada cu chip uman deci la fel cu poporul francez care are si el toti indivizii cu chip uman, s-a amestecat in ”turma” acestui popor si fiind uniti au reusit sa acapareze puterea economica si politica in Franta.
E normal ca au reusit din moment ce in lupta lor de a acapara condurea in toate domeniile ei au concurat cu indivizi nu cu haite ca ei, inegalitatea de sanse e deci foarte vizibila, ce sansa poate avea un singur individ in fata unei haite?!

La alegerile prezidentiale din acest an sint doi candidati evrei, nici un francez!
Candidatii fiind evreul Strauss Khan si
ervreul Sarkozi, e incredibil!

urbos 27-02-2012 - 01:54

Huhule, faptul ca-s in grup nu inseamna haita, gandeste-te la sobolani sau la microorganisme. Haitele ataca un exemplar al turmei, pe care il izoleaza, nu turma in ansambu, pe cand la paraziti inmultirea este doar un rezultat al raspandirii infectiei si de aici efectul periculos.

Ciu Hu 27-02-2012 - 07:11

Eu le zic haita in bataie de joc,
ei se comporta ca o haita atunci cind ataca un singur individ cu care concureaza in acapararea postului de conducere si-l inving de cele mai multe ori acaparind conducerea, asa reusesc ei sa ocupe cele mai mari functii de conducere in toate domeniile in multe tari, abia acum devin paraziti, fura, jefuiesc bogatiile tarilor gazda, asa cum parazitii profita la maxim de organismele gazda.

tomi 27-02-2012 - 19:26

Grozav,tandemul CIU CIU nebunu sI “urbos” in dezlantuire fumeginda de o uluitoare revelatie antievreiasca.Dialog sublim,greu de trecut peste inalta calitate literara si spirituala al celor doi,am dat in lacrimi de atita emotie.
tomi

Ciu Huhu 24-02-2012 - 14:55

Hai las-o balta, tot Internetul stie ca esti sluga dictatorului Basescu!

tomi 27-02-2012 - 19:25

CIU CIU nebunu, ce n-ai da sa ai si tu in caldare in ograda ta un submarin asa cum primeste ISRAELUL. Te roade galbenarea de ciuda si nici Linuxul tau instalat in aparatul cu microunde nu te face mai destept,sa faci comanda prin FedEx International sa-ti aduca unul acasa.
tomi

Romeo2110 24-02-2012 - 13:15

>Pai daca conduc lumea inseamna ca sunt DESTEPTI ,INTELIGENTI…iar voi
>…….NULA LA NULA !

Raman stupefiat sa aud ca un evreu sugereaza faptul ca echipa lui Adolf Hitler a fost mai desteapta si mai inteligenta decat echipa iudeo-masonica din Germania anilor 20 si 30 din src XX, si ca cele 250.000 de victime ale holocatului (de pe teritoriul Germaniei interbelice) au fost ‘NULA… la NULA…’

In acest context draga Andrei, poate ne spui cum trebuie sa percepem la 65 de ani dupa ‘holocaust’ lozica ‘Arbeit macht frai’ – desigur nu aplicata evreilor, ci ‘privilegiatilor mitocani’.

Lupu Ardelean 26-02-2012 - 08:39

Ia vezi dom’le cum cei doi ……. Sobru si Huhu, se iau de cap din cauza evreilor…

प्रिंस Parpanghel Carpathians 26-02-2012 - 13:06

Ma’h Woolphi ard ELANU! Ce dreaq ma’h ! Ai tras un Keglevitsch peste obisnuinta ! UNDE …vezi tu ,,cap” la ACEFALI astia 2/1! UNDE ? E .doar o masca ba’h ! Sa nu se inece ,daca ploua si ei inghit permanent rahatul cu …perje!

Lupu Ardelean 26-02-2012 - 18:54

@Huhu, Nu iti place de Franta , dar la voi cine e prim ministru?

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult