Ucraina a recunoscut duminica aceasta că situaţia este „tensionată” pe frontul de est, unde armata rusă, „în superioritate numerică”, exercită în continuare o presiune tot mai mare pentru a cuceri localitatea strategică Ceasiv Iar.
Forţele ucrainene se confruntă cu stocuri reduse de muniţie, relatează France Presse.
Ministrul apărării ucrainean Rustem Umerov a declarat că a făcut o vizită soldaţilor în zona în care se duc în prezent luptele.
Pe acest sector al frontului de est, unde „situaţia este tensionată”, trupele ruse, „în superioritate numerică”, încearcă o străpungere „la vest de Bahmut”, oraş pe care l-au cucerit în mai 2023 după luni întregi de lupte deosebit de sângeroase şi distrugătoare, a spus el.
Cu puţin timp înainte, comandantul şef al armatei ucrainene, generalul Oleksandr Sîrski, declarase, la rândul său, că Rusia şi-a concentrat eforturile în această zonă pentru a cuceri Ceasiv Iar, situat la aproximativ 20 km vest de Bahmut. Conducerea militară a Rusiei a dat ordin trupelor sale să captureze Ceasiv Iar înainte de 9 mai, când în Rusia se sărbătoreşte Ziua victoriei împotriva Germaniei naziste, a declarat comandantul şef al armatei ucrainene, citat de agenţia de presă Unian.
Cucerirea acestei localităţi ar oferi armatei ruse şansa de a avansa în regiunea Doneţk.
Oraşul Ceasiv Iar, situat pe un deal, se află la mai puţin de 30 de kilometri sud-est de Kramatorsk, principalul oraş din regiune aflat sub control ucrainean şi un important nod feroviar şi logistic.
Rusia vrea astfel „să creeze condiţiile unei avansări mai profunde” spre Kramatorsk, a subliniat generalul Sîrski.
Sîrski, care a spus că forţele care apără Ceasiv Iar au primit armament suplimentar, recunoscuse cu o zi înainte că situaţia pe frontul de est „s-a deteriorat în mod considerabil”.
În pofida pierderilor, ruşii desfăşoară „noi unităţi blindate”, ceea ce le permite să obţină „succese tactice”, a declarat el.
În ultimele săptămâni, Moscova revendică periodic capturarea de sate, inclusiv sâmbătă în apropiere de oraşul Avdiivka.
Această ofensivă rusească are loc într-un moment foarte delicat pentru armata ucraineană, care în afară de muniţii duce lipsă şi de oameni şi încearcă să recruteze noi soldaţi în faţa unui adversar ale cărui trupe sunt mai numeroase şi mai bine echipate.
Ajutorul occidental vine cu ţârâita, în special din cauza unui blocaj politic la Washington, ceea ce îi constrânge pe militarii ucraineni să economisească muniţii. De luni de zile, Kievul cere partenerilor săi mai mult armament şi sisteme de apărare antiaeriană.
„Retorica nu apără cerul”, a insistat duminică preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski.
El a subliniat că atacul nocturn cu drone şi rachete iraniene împotriva Israelului, care a anunţat că le-a interceptat aproape pe toate, demonstrează „eficacitatea” aviaţiei şi sistemelor de apărare antiaeriene moderne. „Lumea a văzut ce este adevărata apărare. A văzut că este posibil”, a subliniat Zelenski.
În ultimele săptămâni, armata rusă şi-a intensificat bombardamentele asupra regiunii de frontieră Harkov, în nord-estul Ucrainei, unde este situat centrul administrativ al acestei regiuni cu acelaşi nume, al doilea cel mai mare oraş din Ucraina.
O lovitură rusă a provocat sâmbătă seara moartea a două persoane într-o localitate din această regiune, a indicat duminică guvernatorul regional Oleg Sinegubov.
Atacurile ruseşti împotriva reţelei energetice ucrainene continuă să provoace întreruperi de curent în regiunea Harkov.
În partea de centru-sud, bombardamentele au făcut cel puţin 12 răniţi în oraşul Dnipro şi într-o localitate vecină, a anunţat guvernatorul Serghii Lisak.
Un om a fost ucis într-un atac rusesc cu dronă duminică dimineaţă în regiunea Sumî (nord-est), potrivit biroului procurorului general.
La rândul său, şeful administraţiei instalate de ocupanţii ruşi în regiunea Herson (sud), Vladimir Saldo, a declarat duminica aceasta că atacurile ucrainene au făcut doi morţi şi un rănit în sate din această regiune, ocupată în cea mai mare parte de armata rusă.