Ziua Armatei Române - circulaţia afectată de defilarea cu torţe | Ziua Veche
Acasa Top SecretArmata Ziua Armatei Române – vezi unde va fi circulaţia afectată de defilarea cu torţe

Ziua Armatei Române – vezi unde va fi circulaţia afectată de defilarea cu torţe

scris de D.S.S.
4 afisari

Ziua Armatei României va fi sărbătorită joi prin arborarea Drapelului naţional la sediile instituţiilor militare, ridicarea Marelui Pavoaz la bordul navelor militare maritime şi fluviale şi prin organizarea unor ceremonii militare şi activităţi comemorative în toate garnizoanele din ţară, în teatrele de operaţii şi în ţările în care România are acreditaţi ataşaţi ai Apărării, a anunţat miercuri Ministerului Apărării Naţionale (MApN).

retragere cu tortePotrivit sursei citate, ceremoniile militare de depuneri de coroane şi jerbe de flori vor fi organizate la Monumentul Eroilor din cel de-al Doilea Război Mondial, Mormântul Ostaşului Necunoscut din Parcul Carol şi Monumentul Eroilor militari români căzuţi la datorie din Parcul Tineretului. Astfel de ceremonii vor fi organizate, în aceeaşi zi, şi în marile garnizoane din ţară şi la Ansamblul monumental de la Carei.

Tot joi vor avea loc ceremonii de depunere a jurământului militar de către elevii şi studenţii din instituţiile militare de învăţământ. În Bucureşti, vor depune jurământul militar studenţii din anul întâi de la Academia Tehnică Militară.

Retragerea cu torţe se va desfăşura astfel: traseul I – Monumentul Infanteriei – Piaţa Victoriei – Piaţa Romană – Piaţa Universităţii – Palatul Cercului Militar Naţional – Piaţa Eroilor – Universitatea Naţională de Apărare – Palatul Cotroceni – Regimentul 30 Gardă; traseul II – Monumentul Infanteriei – Piaţa Victoriei – Calea Victoriei – Palatul Cercului Militar Naţional – Piaţa Eroilor – Universitatea Naţională de Apărare.

Anul acesta, de Ziua Armatei României, pentru prima dată se organizează ceremonii militare de evocare a eroilor neamului în locurile în care strămoşii noştri au purtat marile bătălii pentru suveranitatea şi independenţa României sau în care marii noştri înaintaşi sunt înmormântaţi: Oarba de Mureş, Şelimbăr, Păuliş, Cetatea Neamţului, Mănăstirea Putna, Podu Înalt, Mărăşeşti, Mănăstirea Dealu, Carei, Păuleşti, Luduş, Mănăstirea Curtea de Argeş etc., precizează MApN.

Militarii români din teatrele de operaţii vor sărbători Ziua Armatei României prin organizarea unor ceremonii militare şi a unor activităţi culturale şi sportive, la care vor fi invitaţi şi parteneri din coaliţiile multinaţionale.

2 comentarii

teo 24-10-2012 - 20:25

Care armata romana ? Mercenarii plecati in lumea a treia ?

BULA 24-10-2012 - 21:06

E circ organizat de securistii din PSD. Astia numai la circareli se pricep, si sa vanda gratis averea nationala.

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult