Acasa rss 1asig Pactul lui Putin cu UE: Crimeea, în schimbul apropierii de Ucraina

Pactul lui Putin cu UE: Crimeea, în schimbul apropierii de Ucraina

scris de C.S.
8 afisari

Occidentul ar putea lăsa Crimeea pe mâna lui Vladimir Putin. Șocantă la prima vedere, această decizie va permite Uniunii Europene să se apropie de Ucraina, fără a se mai lovi de opoziția președintelui rus.

Pactul lui Putin cu UE.

Această împărţire între marile puteri necesită ca anexarea Peninsulei ucrainene Crimeea să satisfacă ambiţia preşedintelui rus de a rămâne în Istorie ca cel care a restaurat puterea Rusiei, afectată de prăbuşirea fostei Uniuni Sovietice.

O asemenea strategie ar putea să-i aducă critici preşedintelui american Barack Obama şi să displacă foştilor sateliţi ai fostei URSS din Europa de Est, care se tem pentru securitatea lor.

Niciuna dintre marile puteri nu pare pregătită să înfrunte Rusia pentru a apăra Crimeea, o regiune pe care liderul sovietic Nikita Hruşciov a desprins-o din Rusia în 1954 şi a „dat-o” Ucrainei, în cadrul URSS.

În acelaşi timp, occidentalii ar vrea să vadă Ucraina ieşind din zona de influenţă a Moscovei, având astfel o ţară prietenă la frontiera cu Rusia.

Occidentul poate să decidă să se uite în altă parte şi să se facă că nu vede ocuparea (Crimeei), dar doar dacă Putin recunoaşte Guvernul ucrainean actual”, apreciază profesorul Alexander Motyl de la Universitatea Rutgers din Newark, în New Jersey.

„El ar trebui să furnizeze garanţii foarte explicite Occidentului”, adaugă acest expert în Ucraina.

„Din nefericire, nimic din discursul sau acţiunea lui Putin nu permite să ne gândim că se va opri la Crimeea”, a adăugat el.

James Nixey, un expert de la Chatham House din Londra, a apreciat, din contră, că stăpânul Kremlinului nu vrea să meargă mai departe. Preşedintele rus „şi-a atins deja obiectivul pe care-l viza”, iar „Crimeea este piedută”.

Pentru moment, ideea unui compromis nu este deloc opinia oficială a Occidentului. „Dacă Crimeea va fi anexată, nu vom recunoaşte un referendum care să treacă Crimeea de la Ucraina la Rusia”, asigură adunctul consilierului american pentru Securitate Naţională Tony Blinken.

Cancelarul german Angela Merkel, de obicei prudentă cu privire la Moscova, i-a spus în mod ferm lui Putin că referendumul de la 16 martie privind anexarea Crimeei la Rusia este „ilegal”. Ea a subliniat asupra unei „anexări”, potrivit unui parlamentar german.

Statele baltice, ocupate şi anexate de către fosta Uniune Sovietică la sfârşitul celui de al Doilea Război Mondial, sunt deosebit de îngrijorate.

„Ar fi o eroare ca Occidentul să «accepte» anexarea Crimeei în speranţa că Putin va lăsa în pace restul Ucrainei”, subliniază fostul ambasador american la Kiev.

19 comentarii

salut 12-03-2014 - 15:47

Adica Putin primeste ce are deja. Si UE da ce n-are.

Hehehe, mai GOE-Strategicus, mai !

salut 12-03-2014 - 15:49

„James Nixey, un expert de la Chatham House din Londra, a apreciat, din contră, că stăpânul Kremlinului nu vrea să meargă mai departe. Preşedintele rus “şi-a atins deja obiectivul pe care-l viza”, iar “Crimeea este piedută”.”
=================
Asta am spus si eu de mult timp. In particular, am spus-o si aseara, la postarea lui Briel. Apropos, raspunsul meu a aparut, a stat niste ore bune acolo, apoi a disparut. Exista vreo explicatie, sau asa a vrut muschiul vostru?

ValVerde 12-03-2014 - 16:09

Vor sa-ti fure meritele si gloria…
Ai dracu’ plagiatori ranchiunosi !

pathfinder 12-03-2014 - 15:50

“Din nefericire, nimic din discursul sau acţiunea lui Putin nu permite să ne gândim că se va opri la Crimeea.”

De acord.
Nici eu nu cred ca se va opri.
Dar nci nu va sari etape.
Parerea mea…

salut 12-03-2014 - 15:53

Deci, partea cealata a UKR care trebuie sa mearga la Rusia, cam intr-un cincinal.

pathfinder 12-03-2014 - 16:01

Nu am nimic impotriva!

Pribeagul 12-03-2014 - 22:31

„Niciuna dintre marile puteri nu pare pregătită să înfrunte Rusia pentru a apăra Crimeea”

Cam cum ar putea „marile puteri” sa infrunte Rusia? Cine cunoaste raspunsul?

„Marile puteri” au avut posibilitatea sa-si asigure independenta energetica fata de Rusia, dar in loc sa faca acest lucru, au preferat sa-i zimbeasca lui Putin, s-au au luat o atitudine de gura-caca in fata acestuia. Macar de-ar actiona de acum in acesta directie.

Este incredibil ca „marile puteri” au permis ca situatia sa ajunga in acest punct. Este cu totul inexplicabil. Explicatia ar fi ca, in buna intelegere, s-a gasit calea calea normala de rezolvare a situatiei: Ucraina de vest in vest sau „independenta”, Ucraina de est Rusiei. Daca-in asa, Rusia si Marile puteri ar putea inlatura intelegerea Molotov-Ribentrop in ceea ce priveste Romania; o actiune care ar creea o stare de normalitate in aceasta zona.

Pribeagul 12-03-2014 - 22:32

Ribbentrop

digital 12-03-2014 - 22:46

Cancelarul german Angela Merkel, de obicei prudentă cu privire la Moscova, i-a spus în mod ferm lui Putin că referendumul de la 16 martie privind anexarea Crimeei la Rusia este “ilegal”.

și ce-a mai făcut „purcicuța”?!
s-a bă-shit cumva?!

Pribeagul 12-03-2014 - 22:53

Se pare ca Ucraina este o situatie care trebuie rezolvata. N-a putut fi rezolvata la destramarea URSS, lucrurile atunci s-au derulat rapid, situatiile nerezolvate urmind a se rezolva in timp. Si timpul, pentru Ucraina, a sosit.

digital 12-03-2014 - 23:00

se pare că gunoaiele lucrează, iar rechinii profită indiferent dacă sunt în est sau vest!
„purcica” asta grohăie la lună sau plânge că nu i-a ieșit pasiența?!

Antibasistul 12-03-2014 - 23:10

Scroafa asta si cu porcul portughez Barosso au decis, la referendum ca Basescu trebuie sa ramina presedintele puli deși poporul l-a demis!!!!!!

UnUL 12-03-2014 - 23:15

Poporul n-a demis pe nimeni, boule. AU FOST VREO 5 MILIOANE DE TÂMPIȚI ȘI VREO 2 MILIOANE ȘI CEVA DE VOTURI „MÂNĂRITE”.

urbos 12-03-2014 - 23:18

Mars ma in gatu ma-tii de mos sifilitic.
Cum de va da acces la internet?

digital 12-03-2014 - 23:19

UnUL
12-03-2014 at 23:15

daaa, plus kurwa de mătta!

UnUL 12-03-2014 - 23:20

Buboșel, mârlănel ești cam tâmpițel.

UnUL 12-03-2014 - 23:21

Hopa. și-a scos și Degețel degetul din koor și l-a pus pe tastatură!

briel 12-03-2014 - 23:56

New York Times are niste informatii bune despre relatia Germania – Rusia si prezinta si cateva aspecte istorice.

Doamna cancelaresa vorbeste fluent rusa (va sa zica pot discuta incrucisat, ca si Putin vorbeste germana) si in virtutea trecutului estic al Germaniei natale, poate intelege punctul de vedere rus mai bine decat ceilalti lideri europeni. Cu toate astea, considera ca liderul de la Kremlin se afla „intr-o alta lume”.

Printesa germana Ecaterina cea Mare devenita tzarina a fost cea care a anexat pentru prima data Crimeea la imperiul rus in sec. 18.

Germania este dependenta de petrolul si gazul rusesc cu pana la o treime din necesar si are schimburi comerciale de zeci de miliarde $.

former Chancellor Helmut Kohl on Wednesday gave a statement to Bild, saying that “great omissions” had been made in policy toward Ukraine. “The mood of revolt in Ukraine was not intelligently followed. Equally there was a lack of sensitivity in the dealings with our Russian neighbor, especially President Putin,” he said.

Europenii s-au izbit de Putin ca de un zid si nu prea stiu cum sa dea inapoi totodata salvandu-si fatza. Cert este ca nu au nici cea mai mica dorinta de a escalada tensiunea pana la a se ajunge la un razboi. Inca n-au uitat.

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult