Acasa Top SecretServicii secrete ALERTĂ ANTITERORISTĂ MAXIMĂ în regiunea Bruxelles până lunea viitoare

ALERTĂ ANTITERORISTĂ MAXIMĂ în regiunea Bruxelles până lunea viitoare

scris de D.S.S.
127 Afisari

Nivelul de alertă maximă – nivelul 4 – este menţinut timp de o săptămână în regiunea Bruxelles, a anunţat premierul belgian Charles Michel, care a adăugat că metroul şi şcolile, închise de sâmbătă, urmează să fie redeschise miercuri, relatează Reuters în pagina electronică.
Belgium security raisedBruxelles-ul ramane un oras paralizat: dupa o sedinta de mai multe ore, Consiliul National de Securitate al Belgiei a decis sa mentina si marti nivelul patru de alerta terorista, care inseamna ca amenintarea unui atac este „grava si iminenta”

Nivelul ameninţării urmează să fie evaluat din nou lunea viitoare, a anunţat premierul.

În ceea ce priveşte metroul, acesta ar putea fi deschis în mod treptat, începând de miercuri, a declarat Charles Michel, care şi-a exprimat speranţa revenirii la normal, dar care a precizat că ameninţarea era la fel de puternică luni ca duminică.

Marţi reţeaua de metrou, muzeele, cele mai multe dintre cinematografe şi numeroase magazine din capitala belgiană urmează să rămână închise, la fel ca şi şcolile şi universităţile.

‘În ceea ce privește școlile, am luat decizia de a le redeschide miercuri, cu măsuri de securitate suplimentare, iar metroul va fi și el redeschis miercuri’, a precizat șeful guvernului federal belgian, la finalul unei reuniuni de 3 ore și jumătate a Consiliului Național de Securitate al Belgiei.

În restul Belgiei, alerta antiteroristă va rămâne la nivelul 3, ceea ce înseamnă că există un risc ‘posibil și probabil’ de atac terorist.

Un nou suspect a fost inculpat luni în Belgia pentru participare la atentatele din Paris, în urma unei vaste operațiuni antiteroriste în regiunea Bruxelles și a orașului Liege.

Aceasta este cea de-a patra persoană pusă sub acuzare în Belgia în legătură directă cu atentatele teroriste comise la 13 noiembrie în capitala franceză, soldate cu 130 de morți și revendicate de gruparea jihadistă Statul Islamic. Alte 15 persoane arestate duminică seara în regiunea Bruxelles și la Charleroi (sud) au fost eliberate, a precizat Parchetul belgian.

În plus, dintre cele cinci persoane arestate luni dimineața în Belgia două au fost eliberate. Celelalte trei au rămas în arest până marți dimineață și ‘fac obiectul unor verificări suplimentare’, a precizat sursa citată.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS