Acasa Exclusiv ZiuaVeche.roDosare Ultrasecrete Analiza SRI: Criza financiara – un incident major de infrastructura critica

Analiza SRI: Criza financiara – un incident major de infrastructura critica

scris de Ziua Veche
10 afisari

.Serviciul Roman de Informatii a dat publicitatii un studiu privind protectia infrastructurilor critice din sectorul energetic. Pentru Romania, care face parte din sistemul transeuropean de transport de energie si promoveaza proiecte de importanta strategica pentru sud-estul Europei si zona Marii Negre (gazoductul „Nabucco”, Pan European Oil Pipeline/ PEOP sau terminalul de gaz natural lichefiat LNG de la Constanta), interesul pentru securizarea rutelor de transport de hidrocarburi, respectiv pentru cresterea capacitatii UE de realizare a acesteia este foarte mare.

Detectarea atacurilor potentiale si prevenirea caderilor in cascada sunt vitale pentru securizarea sistemelor de energie, avand in vedere ca interconectarea acestora creeaza marile sisteme la nivel european, formate din companii aflate sub diferite jurisdictii/ legislatii si politici de securitate distincte. Protectia infrastructurii retelelor energetice reprezinta unul dintre subiectele aflate din ce in ce mai frecvent pe agenda politica europeana si, implicit, a tarii noastre. Considerata o problematica majora, securitatea energetica are cel putin doua aspecte relevante: securitatea canalului de aprovizionare, cu aspecte puternic geopolitice, respectiv, securitatea infrastructurilor critice asociate.

 

 

Romania, la inceput de drum

 

In actualul context, in tara noastra inca exista dezbateri ce vizeaza identificarea categoriilor de sisteme/ locatiilor care pot fi incadrate in infrastructura critica, respectiv a acelor structuri vitale societatii, care, prin discontinuitatea lor, conduc la imposibilitatea de exercitare a atributiilor. Inexistenta unui limbaj unic intre actorii din sfera public – privat, care sa faciliteze si comunicarea interstatala, determina incapacitatea de creare a unui cod unic de la care sa fie initiat dialogul cu privire la strategia de risk management necesara punerii in functie a intregului flux actional. O analiza a potentialului de risc al unei infrastructuri critice impune o abordare integrata a tuturor strategiilor, procedurilor si programelor privind prevenirea, pregatirea, raspunsul si modalitatile de recuperare in caz de dezastre si situatii de urgenta.

Protectia infrastructurilor critice este o componenta a strategiei de securitate nationala, fapt care impune schimbul de informatii necesar asigurarii bunei functionari a retelelor de transport dintre actorii implicati in coordonarea si controlul acestora: autoritatile de reglementare, proprietarii infrastructurilor, operatorii si institutiile specializate. Datorita complexitatii problematicii, este important aportul fiecarei parti, precum si parteneriatul dintre acestea.

 

Neincrederea, principalul obstacol

 

In prezent, se mentine o tendinta de retinere a actorilor implicati in adoptarea deciziei de „declasificare” a informatiilor ori de partajare a celor care isi mentin caracterul sensibil. Motivatiile pentru pastrarea secretului se intind pe o plaja larga: de la dezinteresul pentru o strategie unitara in domeniu, la prioritizarea obiectivelor in functie de interesele economice ori de grup (in cazul companiilor) ori de cele nationale (in cazul autoritatilor) sau pana la preocuparea pentru ascunderea unor eventuale disfunctii ale circuitelor, cunoscute de catre unii dintre actorii implicati, in vederea evitarii unor sanctiuni din partea autoritatilor.

Constientizarea obligativitatii furnizarii de astfel de date si stabilirea unanima a tipului de informatii necesare reprezinta primii pasi in prevenirea unei disfunctii in sistemul infrastructurilor critice, respectiv in diminuarea vulnerabilitatilor inerente in cazul acestora. Vulnerabilitatea este data de raportul dintre probabilitatea unei amenintari reale asupra bunei functionari si capacitatea sistemului de a-i face fata.

Aici intervine rolul structurilor specializate in asigurarea unui mediu informational securizat, implicare ce confera plus-valoare sistemului de protectie a infrastructurilor critice, respectiv expertiza in crearea sistemelor de avertizare timpurie. Sarcina institutiilor de securitate nationala, in aceasta etapa, este de a convinge mediul privat asupra capacitatii de prevenire/ contracarare a atacurilor cyber asupra sistemelor, respectiv a controlului avansat al tehnologiei informatiilor. Elementul principal care asigura succesul unei strategii de protectie a infrastructurilor critice este increderea reciproca in cadrul parteneriatului public – privat, provocarea fiind data de sincronizarea actorilor si valorificarea experientei acestora in gestionarea situatiilor de urgenta.

Atacurile teroriste din septembrie 2001 din SUA, martie 2004 de la Madrid si iulie 2005 de la Londra, pandemiile, criza economica si sincopele energetice au dezvaluit cat de vulnerabile sunt societatile moderne la amenintari asimetrice, aducand in prim-planul interesului institutional nevoia de definire si de identificare a infrastructurilor critice, precum si adoptarea de masuri pentru protectia acestora. In avangarda preocuparilor normative in domeniu s-au aflat Statele Unite, care au utilizat sintagma din 1995 (cand a fost infiintata Comisia pentru infrastructura critica) pentru a se referi la protectia granitelor si limitarea consecintelor unor atacuri lansate din exterior.

 

Cooperare internationala

 

In cazul marilor proiecte energetice, au fost elaborate aranjamente interguvernamentale corespunzatoare, aflate la intersectia dintre operatiunile tehnice de exploatare a retelelor de energie, fluctuatiile pietei de profil si masurile de securitate specifice. In continuare, se impun realizarea si aplicarea unor metodologii de evaluare si estimare a interdependentelor, care pot asigura un suport important pentru decizie la nivelul statelor si/ sau regiunilor. Un exemplu este criza financiara, care poate fi catalogata, conform tuturor criteriilor, drept un incident major de infrastructura critica, impactul acesteia fiind greu de evaluat si estimat, statele reactionand diferit, insa reactiv, prin eforturi considerabile.

 

Protectia infrastructurilor critice

 

Stabilirea masurilor de securitate trebuie sa vizeze atat domeniul organizational (strategii si politici de securitate interne, care sa includa instruirea in cadru organizat si securitatea personalului), cat si domeniul securitatii fizice si informatice a sistemelor care formeaza infrastructura critica propriu-zisa. Un element imperativ al protejarii sistemelor critice este promovarea culturii de securitate in domeniu, prin conlucrarea detinatorului, operatorului, utilizatorului si expertului din terta parte, plecand de la informarea, educarea si instruirea periodica a populatiei, desfasurarea de exercitii de simulare a unor incidente majore, in urma carora sa se studieze modalitatea de coordonare a serviciilor asigurate atat de catre sectorul privat, cat si de autoritatile de stat cu atributii in domeniu.

 

Dinamismul infrastructurilor critice

 

Realizarea strategiei integrate in sectorul energetic trebuie sa ia in considerare dinamica retelelor care formeaza sistemul critic. Cu toate ca in momentul stabilirii/ implementarii unui astfel de proiect (momentul zero) se cunoaste configurarea infrastructurilor critice, in timp, aceasta sufera unele modificari (extinderea ariilor de referinta ori pierderea acestui statut, in cazul involutiei sistemului). Evolutiile si contextul actual impun raportarea la impactul real/ decisiv al schimbarilor climatice (calamitatile naturale, alunecarile de teren), extinderea fenomenului terorist si, mai nou, la diversi factori aparuti in urma unor evolutii politice ori a mutatiilor survenite in arhitectura economica internationala. Consumul global de energie in crestere a condus la o competitie pentru accesul la resurse, in conditiile in care numarul de furnizori este limitat, iar, in unele cazuri, a creat monopoluri sau oligarhii. Din aceasta cauza, securitatea energetica a devenit o problema strategica si politica.

Logica construirii infrastructurilor critice de pana in prezent nu a fost bazata pe considerente de amenintari ori factori de risc externi, ci, mai degraba, pe un anumit standard de securizare intrinseca a sistemului. Realizarea retelelor de distributie de hidrocarburi s-a bazat pe indicatori precum: necesarul energetic al populatiei vizate de proiect, conditiile concrete de realizare a distributiei si siguranta transportului (inlaturarea factorilor nocivi, a eventualelor cauze care ar putea conduce la starea de neintrebuintare/ avarii etc.). Fiabilitatea tehnica, pana in prezent baza performantei unui proiect, trebuie dublata de factori precum: compatibilitatea cu mediul, aplicabilitatea comerciala si securitatea nationala. Spre exemplu, in cadrul proiectului gazoductului „Nabucco”, va trebui sa se ia in considerare adoptarea unor decizii care sa elimine impactul negativ asupra mediului, in conditiile derularii lucrarilor de constructie in proximitatea unor zone naturale ocrotite (Parcul Natural Valea Cernei – Domogled), dar si sa acopere costurile ridicate de constructie, exploatare si intretinere din zona montana (Culoarul Timis – Cerna, Culoarul Muresului).

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult