Serviciul de Securitate al Ucrainei (SBU) anunță că a dejucat planurile unei rețele de agenți ruși de a-l asasina pe președintele Ucrainei și a altor reprezentanți ai celei mai înalte conduceri politico-militare a statului.
Serviciul ucrainean de securitate de stat SBU a declarat că a prins agenți ruși în cadrul serviciului ucrainean de pază de stat care plănuiau asasinarea președintelui și a altor oficiali guvernamentali de rang înalt.
„Contraspionajul și anchetatorii SBU au zădărnicit planurile FSB (serviciul de securitate al Rusiei) de eliminare a președintelui Ucrainei și a altor reprezentanți ai conducerii militare și politice de vârf”, a transmis SBU pe Telegram, potrivit Reuters.
Planurile urmau să fie puse în aplicare de o rețea de informații, care a fost expusă în prealabil de către Serviciul de Securitate al Ucrainei cu ajutorul conducerii Administrației Securității de Stat. Rețeaua, ale cărei activități erau supravegheate de FSB de la Moscova, includea doi colonei UGO care au „scurs” informații secrete din Federația Rusă.
„Un cadou pentru Putin pentru învestirea sa”
Una dintre misiunile rețelei de informații a FSB era să caute executanți în rândul militarilor apropiați de securitatea președintelui, care să-l ia ostatic pe șeful statului și apoi să-l ucidă.
Pe lângă Zelenski, inamicul plănuia să îi elimine pe șeful SBU, Vasili Malyuk, pe șeful GUR, Kirill Budanov, și alți oficiali de rang înalt, informează Ukrainska Pravda.
Potrivit ucrainenilor, atacul terorist ar fi trebuit să fie „un cadou pentru Putin pentru învestirea sa”.
Un anunţ similar fusese făcut şi luna trecută, când ofiţerii ucraineni de aplicare a legii, în cooperare cu omologii din Republica Polonă, au reţinut un cetăţean polonez, suspectat că ar fi fost dispus să acţioneze în favoarea serviciilor speciale ale Federaţiei Ruse şi s-ar fi oferit să îl asasineze pe preşedintele Ucrainei.
Şi în august anul trecut serviciul de securitate al Ucrainei anunţa că a arestat o femeie, cetăţean rus, care ar fi fost implicată într-un complot pentru asasinarea preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski în timpul unei vizite pe care acesta a făcut-o la Mikolaiv, anunță News.ro.