Stenograma şedintei de guvern pentru OUG 13 | Ziua Veche
Acasa Top SecretServicii secrete Ce conţine stenograma şedintei de guvern în care s-a adoptat OUG 13

Ce conţine stenograma şedintei de guvern în care s-a adoptat OUG 13

scris de D.S.S.
1 afisari

Ministrul Justiţiei Florin Iordache l-a asigurat pe premierul Sorin Grindeanu, în şedinţa din 31 ianuarie, că Ordonanţa de urgenţă privind modificarea Codurilor penale are toate avizele necesare, acelaşi lucru susţinând şi secretarul general al Executivului, Mihai Busuioc, potrivit stenogramei din şedinţa respectivă.
florin iordache”Domnule prim-ministru, vă rog să suplimentăm ordinea de zi cu trei proiecte. Este vorba, primul dintre ele, sau două dintre ele fac parte din pachetul de legi care vizează evitarea unei  hotărâri pilot de la CEDO. Şi aici discut de proiectul de lege privind graţierea unor pedepse. Nu am avut nevo… Cel de al doilea este proiect de lege pentru completarea Legii 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate. La acest proiect de lege am avizul domnului ministru de externe, domnul Meleşcanu. Şi cel de-al treilea, vă rog să suplimentăm şi cu cel de-al treilea. Este vorba de proiect de Ordonanţă de Urgenţă pentru modificarea şi completarea Codului penal şi a Codului de procedură penală”, i-a spus ministrul Justiţiei Florin Iordache premierului Sorin Grindeanu în şedinţa de guvern din data de 31 iaunuarie, potrivit stenogramei publicată de Executiv.

Premierul l-a întrebat dacă există toate avizele  şi dacă toate procedurile cerute sunt îndeplinite, Iordache răspunzând ”bineînţeles”.

De asemenea, premierul Sorin Grindeanu l-a întrebat pe secretarul general al Guvernului, Mihai Busuioc, acelaşi lucru, acesta spuându-i prim-ministrului că ”din punct de vedere tehnic toate avizele sunt luate”.

În momentul când au ajuns cu discuţiile la proiectul de ordonanţă privind codurile penale, premierul a cerut încă o dată asigurări că toate procedurile sunt îndeplinite şi că are toate avizele, Florin Iordache răspunzând afirmativ:

Dl. Sorin-Mihai Grindeanu

Domnule ministru, aveţi toate avizele?

Dl. Florin Iordache

Bineînţeles.

Dl. Sorin-Mihai Grindeanu

Toate procedurile care sunt cerute?

Dl. Florin Iordache

Da, domnule prim-ministru.

Dl. Sorin-Mihai Grindeanu

Sunt îndeplinite?

Dl. Florin Iordache

Da.

Dl. Sorin-Mihai Grindeanu

Domnule secretar general, toate lucrurile sunt îndeplinite, toate avizele?

Dl. Mihai Busuioc

Domnule prim-ministru din punct de vedere tehnic toate avizele sunt luate.

Dl. Sorin-Mihai Grindeanu

Mulţumesc.”

La conferinţa de presă care a urmat şedinţei în care a fost adoptată OUG 13/2017, ministrul Justiţiei, Florin Iordache, a precizat că ordonanţa avea avizele de la Ministerul de Interne şi de la Ministerul Afacerilor Externe. Proiectul nu primisese încă avizul CSM.

Continutul integral al stenogramei desecretizata de Guvernul Grindeanu

Iata textul integral al stenogramei sedintei de Guvern din 31 ianuarie 2017.

 

GUVERNUL ROMANIEI

SECRETARIATUL GENERAL AL GUVERNULUI

Nr.20E/93 din 05.02.2017

S T E N O G R A M A

Sedintei de Guvern din data de 31 ianuarie 2017

– sedinta a inceput la ora 21:30

CASETA 1

Dl. Sorin Mihai Grindeanu

Buna seara!

Avem ordinea de zi de astazi incepand cu Proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2017, Proiectul Legii bugetului asigurarilor sociale de stat pe anul 2017, Proiectul de lege pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificati in cadrul fiscal-bugetar pe anul 2017. Strategia fiscal-bugetara pentru perioada 2017-2019.

Daca mai sunt alte … da, domnule ministru.

Dl. Alexandru-Razvan Cuc

Domnule prim-ministru, va rog sa fiti de acord sa introducem astazi pe ordinea de zi Proiectul de Hotarare de guvern pentru aprobarea Normelor metodologice privind acordarea facilitatilor de transport intern feroviar cu metroul pentru elevi si studenti ca urmare a prevederilor Ordonantei de Urgenta nr.2 din 2017.

Dl. Sorin Mihai Grindeanu

Bine.

Aveti toate avizele?

Dl. Alexandru-Razvan Cuc

Da, au fost preluate toate avizele si observatiile si de la Justitie si de la Finante si Consiliul Legislativ.

Dl. Sorin Mihai Grindeanu

In regula.

Deci nu avem discutii, proceduri, avize, totul e… da? Bun.

I – PROIECTE DE LEGI

1. Proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2017

(pct.I.1 pe Ordinea de zi)

Dl. Sorin Mihai Grindeanu

Primul punct.

Proiectul Legii bugetului de stat pe anul 2017, sunt toate avizele, cred.

Dl. Viorel Stefan

Domnule prim-ministru, sunt toate avizele. Mai fac precizarea ca prin dimensionarea bugetului si aritmetica bugetara a facut ca unele din limitele aprobate sa varieze in plus sau in minus prin adoptarea proiectului de lege astazi, aceste limite devin definitive in constructia bugetara.

In regula.

Daca sunt discutii?

Daca nu, adoptat.

Dl. Sorin Mihai Grindeanu

In paranteza, fie spus, azi a avut loc si sedinta CSAT, s-a primit si avizul favorabil de la CSAT si nu, nu e adevarat si spun lucrul asta pe banda, ca sa ramana, nici eu, nici domnul ministru al finantelor nu am semnat vreun angajament, cum ca trebuie sa facem ceva la rectificare. Sigur, sigur atata timp cat institutiile pot functiona in limitele pe care le-am dat e una, in momentul in care nu mai pot functiona este cu totul altceva.

Dar nu exista niciun angajament scris ca am vazut tot felul de lucruri de tipul acesta si vroiam sa clarific aceste chestiuni.

(Aprobat)

*

2. Proiectul Legii bugetului asigurarilor sociale de stat pe anul 2017

(pct.I.2 pe Ordinea de zi)

Dl. Sorin Mihai Grindeanu

Punctul 2 pe ordinea de zi – Proiectul Legii bugetului asigurarilor sociale de stat pe anul 2017. Sunt toate avizele, domnule ministru?

Dl. Viorel Stefan

Avem toate avizele.

Dl. Sorin Mihai Grindeanu

Multumesc.

Daca sunt observatii? Daca nu, adoptat.

(Aprobat)

3.Proiectul legii pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificati in cadrul fiscal-bugetar pe anul 2017

(pct.I.3 pe Ordinea de zi)

Dl. Sorin Mihai Grindeanu

Proiect de Lege pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificati in cadrul fiscal-bugetar pe anul 2017. Strategia fiscal-bugetara pentru perioada 2017-2019.

Aveti toate avizele?

Dl. ViorelSstefan

Avem toate avizele, domnule prim-ministru.

Dl. Sorin Mihai Grindeanu

Daca sunt observatii? Nu?

Adoptat.

(Aprobat)

*

6.Proiectul de Hotarare pentru aprobarea Normelor metodologice privind acordarea facilitatilor de transport intern feroviar si cu metroul pentru elevi si studenti

(pct.1 pe Ordinea de zi suplimentara)

Dl. Sorin Mihai Grindeanu

Domnule ministru, va rog.

Dl. Alexandru-Razvan Cuc

Multumesc, domnule prim-ministru.

Foarte scurt, urmare aprobarii OUG nr.2 din 2017 privind unele masuri fiscal-bugetare, precum si modificarea si completarea unor acte normative prin care au fost aduse completari la Legea nr.1 din 2011 a educatiei nationale, in sensul acordarii unor facilitati suplimentare studentilor, respectiv gratuitatea la transporturi intern feroviar la toate categoriile de trenuri clasa a doua, s-a elaborat actualul proiect de hotarare a Guvernului pentru aprobarea Normelor metodologice privind acordarea facilitatilor de transport intern feroviar si cu metroul pentru elevi si studenti.

Pe scurt, actul normativ stabileste urmatoarele aspecte:

– rangul de tren si clasa la care se acorda reducerea de transport;

– modalitatea de decontare a contravalorii calatoriilor efectuate de catre elevi si studenti;

– acordarea gratuitatii la transportul pentru elevii orfani si studentii cu cerinte educationale speciale precum si cei pentru care s-a stabilit o masura de protectie speciala;

– diversificarea ofertei tarifare a operatorului de transport cu metroul pentru elevii si studentii, acesta incluzand pe langa abonamentul lunar cu reducere de 50% si restul de titluri de transport.

Categoriile pentru care se aplica stiti foarte bine, au fost enuntate si in Ordonanta 2.

Au fost obtinute avizele si au fost preluate observatiile.

Dl. Sorin-Mihai Grindeanu

Multumesc.

Daca exista observatii.

Daca nu, adoptat.

Dl. Razvan Alexandru Cuc

Si de la CL au fost preluate. Au fost preluate.

Dl. Sorin-Mihai Grindeanu

Absolut tot.

Daca nu, adoptat.

(Aprobat)

*

Dl. Sorin-Mihai Grindeanu

Va rog, domnule ministru.

Dl. Florin Iordache

Domnule prim-ministru, va rog sa suplimentam ordinea de zi cu trei proiecte.

Este vorba, primul dintre ele, sau doua dintre ele fac parte din pachetul de legi care vizeaza evitarea unei hotarari pilot de la CEDO. si aici discut de proiectul de lege privind gratierea unor pedepse. Nu am avut nevo… Cel de al doilea este proiect de lege pentru completarea Legii 254/2013 privind executarea pedepselor si a masurilor privative de libertate. La acest proiect de lege am avizul domnului ministru de externe, domnul Melescanu.

Si cel de-al treilea, va rog sa suplimentam si cu cel de-al treilea. Este vorba de proiect de Ordonanta de Urgenta pentru modificarea si completarea Codului penal si a Codului de procedura penala.

Dl. Sorin-Mihai Grindeanu

Am inteles.

Domnule ministru, aveti toate avizele?

Dl. Florin Iordache

Bineinteles.

Dl. Sorin-Mihai Grindeanu

Toate procedurile care sunt cerute?

Dl. Florin Iordache

Da domnule prim-ministru.

Dl. Sorin-Mihai Grindeanu

Sunt indeplinite?

Dl. Florin Iordache

Da.

Dl. Sorin-Mihai Grindeanu

Domnule secretar general, toate lucrurile sunt indeplinite, toate avizele?

Dl. Mihai Busuioc

Domnule prim-ministru din punct de vedere tehnic toate avizele sunt luate.

Dl. Sorin-Mihai Grindeanu

Multumesc.

*

4.Proiectul legii pentru gratierea unor pedepse

(pct.2 pe Ordinea de zi suplimentara)

Dl. Sorin-Mihai Grindeanu

Proiect de lege pentru gratierea unor pedepse.

Daca exista observatii?

Daca nu, adoptat.

(Aprobat)

*

5.Proiectul legii pentru completarea Legii nr.254/2013 privind executarea pedepselor si a masurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare in cursul procesului penal

(pct.3 pe Ordinea de zi suplimentara)

Dl. Sorin-Mihai Grindeanu

Proiect de lege pentru completarea Legii 254 din 2013 privind executarea pedepselor si a masurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare.

Dl. Florin Iordache

In regim de urgenta, amandoua, domnule prim-ministru.

Dl. Sorin-Mihai Grindeanu

O sa spun.

Daca exista observatii? Daca nu, adoptat. Va rog in regim de urgenta cele doua proiecte de legi sa fie transmise catre Parlament.

(Aprobat)

*

7.Proiect de ordonanta de urgenta pentru modificarea si completarea Codului penal si a Codului de procedura penala

(pct.4 pe Ordinea de zi suplimentara)

Dl. Sorin-Mihai Grindeanu

Proiect de ordonanta de urgenta pentru modificarea si completarea Codului penal si a Codului de procedura penala.

Aveti toate avizele, absolut tot, domnule ministru?

Dl. Florin Iordache

Da.

Dl. Sorin-Mihai Grindeanu

In regula. Daca exista observatii? Daca nu, adoptat.

Va multumesc.

(Aprobat)

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult