Acasa Top SecretServicii secrete Cine ameninţă America: Iranul, Coreea de Nord şi acţiunile de cyberspionaj (VIDEO)

Cine ameninţă America: Iranul, Coreea de Nord şi acţiunile de cyberspionaj (VIDEO)

scris de D.S.S.
4 afisari

Organizaţia teroristă al-Qaida este în declin pe plan mondial dar, împreună cu Iranul, Coreea de Nord şi acţiunile de cyberspionaj, constituie un risc pentru SUA, se relevă în raportul anual asupra ameninţărilor la adresa SUA, înaintat marţi Congresului american şi prezentat de James Clapper, directorul naţional al serviciilor de informaţii americane (DNI), transmite Associated Press.

Liderii iranieni par a fi pregătiţi să atace interesele americane, mai ales dacă se vor simţi vizaţi de o posibilă acţiune militară a SUA, a avertizat James Clapper în cursul audierii de la Comisia de Informaţii a Senatului. ‘Anumiţi funcţionari iranieni şi-au modificat calculele şi par mai decişi să atace SUA ca răspuns la o ameninţare reală sau percepută împotriva regimului lor’, a afirmat şeful spionajului american.

Robert Mueller, Director FBI, James Clapper, Director National Intelligence, si David Petraeus, Director CIA

 Cât priveşte al-Qaida, Clapper a declarat că aceasta încă doreşte să atace SUA, dar probabil va fi nevoită să recurgă la ‘atacuri mai restrânse şi mai simple’ pe măsură ce rândurile sale sunt subţiate de atacurile armatei americane. El a avertizat că această organizaţie teroristă, dacă nu va mai reuşi să atingă teritoriul american, va încerca să atace ţinte occidentale în zonele unde se găsesc militanţii săi, cum ar fi Pakistanul, Yemenul ori Somalia.

Raportul face referire şi la programul nuclear nord-coreean, pe care îl consideră ca fiind o ameninţare permanentă pentru securitatea globală, deşi acesta este destinat autoapărării. ‘Considerăm că statul nord-coreean va examina posibilitatea utilizării armei nuclare numai în circumstanţe extreme şi probabil nu va încerca să folosească aceste arme împotriva teritoriului sau trupelor SUA, cu excepţia situaţiei în care regimul de acolo va aprecia că se află în pragul înfrângerii militare şi riscă o pierdere irecuperabilă a controlului’, menţionează raportul.

China şi Rusia rămân principalele ameninţări pentru SUA în domeniul cyberspaţiului, existând în ambele state ‘entităţi’ responsabile pentru numeroase intruziuni ilegale în reţelele de calculatoare americane şi pentru furturi incriminate de legile privind proprietatea intelectuală, dar şi Iranul este un actor tot mai activ în acest sector, precizează Clapper. El a atenţionat că acţiunile de cyberspionaj desfăşurate de mai multe state împotriva guvernului şi companiilor din SUA sunt tot mai intense, iar multe asemenea operaţiuni rămân nedetectate.

‘Ei par a fi interesaţi cel mai mult de tehnologia noastră’, a punctat Clapper. ‘Dacă pot să fure de la noi, pot să folosească acest lucru în beneficiul lor, fără să mai fie nevoiţi să cheltuie bani pentru cercetare’, a adăugat el.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult