Acasa Top SecretServicii secrete Discuţii între Iohannis – Ponta, pe tema viitoarei şedinţe CSAT

Discuţii între Iohannis – Ponta, pe tema viitoarei şedinţe CSAT

scris de D.S.S.
17 afisari

Administraţia Prezidenţială a anunţat, joi, că preşedintele Klaus Iohannis s-a întâlnit, în cursul dimineţii, cu premierul Victor Ponta, principala temă de discuţie fiind ordinea de zi a viitoarei şedinţe a CSAT, care va avea loc, conform procedurilor legale, în această primăvară.

ponta iohannis”În această dimineaţă, a avut loc, la Palatul Cotroceni, o întâlnire a Preşedintelui României, Klaus Iohannis, cu Prim-ministrul Victor Ponta. Principala temă de discuţie a fost ordinea de zi a viitoarei şedinţe a CSAT, care va avea loc, conform procedurilor legale, în această primăvară”, se precizează în comunicatul Administraţiei Prezidenţiale,

Potrivit unor informaţii neoficiale, Iohannis l-a chemat pe Ponta la Cotroceni ca să vadă dacă are vreo obiecţie asupra  nominalizarii viitorului şef al SRI. Cu această ocazie, Iohannis a vrut să obţină asigurări de la Ponta că persoana pe care şeful statului o va nominaliza să preia conducerea SRI va obţine votul Parlamentului.

Ponta a plecat de la Cotroceni fără a-i da un răspuns ferm privind acceptul asupra persoanei care va fi nominalizată la conducerea SRI.  Aceleaşi surse neoficiale au precizat pentru Ziua Veche că pe lista scurtă a propunerilor pentru funcţia de director al SRI au rămas George Scutaru, Dan Mihalache şi Răzvan Ungureanu.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult