Acasa Top SecretServicii secrete E-mailul directorului SRI, George Maior, a fost spart de un hacker

E-mailul directorului SRI, George Maior, a fost spart de un hacker

scris de C.S.
6 afisari

E-mailul actualului director al SRI, George Maior, a fost spart săptămâna trecută de celebrul hacker Guccifer. Potrivit instituției, este vorba de un cont mai vechi de Yahoo, deschis anterior numirii lui Maior la șefia SRI.

Contul de Yahoo al directorului SRI, George Maior, spart de Guccifer. (Foto: Mediafax)

Cea mai nouă listă a victimelor lui „Guccifer” îl include şi pe directorul SRI, George Maior. „Este vorba de un email privat vechi al domnului Maior, (un cont Yahoo – n.r.) folosit de dinainte de a deveni director al Serviciului şi nu îl folosea decât pentru zona academică”, se arată într-o declarație oficială a purtătorului de cuvânt SRI.

Printre cei afectaţi de acţiunile lui „Guccifer” se află actorul american Steve Martin, John Dean, fost consilier al preşedintelui Richard Nixon, actriţa Mariel Hemingway, trei membri ai Camerei Lorzilor din Marea Britanie, Laura Manning Johnson, fost analist CIA, George Roche, fost secretar al Forţelor Aeriene, şi preşedintele MetLife (companie de asigurări).

Hackerul „Guccifer„, a cărui identitate rămâne necunoscută, a revendicat, în februarie 2013, piratarea unor conturi de e-mail aparţinând unor membri ai familiei Bush, divulgând corespondenţă de natură personală.

În august 2013, „Guccifer” a postat pe pagina sa de Facebook un link către o corespondenţă prin e-mail între fostul secretar american de stat Colin Powell şi europarlamentarul PSD Corina Creţu.

26 comentarii

pathfinder 07-01-2014 - 16:43

Carevasazica directorul SRI, George Maior, avea o parola de rahat!
Subliniez: directorul SRI.
Daca doreste, il pot invita la niste cursuri de securitate (a datelor, binenteles)…

UnUL-eeeee, asta nu-i de la UBB de acolo?!?

salut 07-01-2014 - 16:56

„Subliniezi” ca prostul, se spune clar in articol: ” inainte sa fie numit director SRI”.
Doar de dragul adevarului, altfel e o alta jigodie basista care a subordonat un serviciu necesar natiunii inteleg lor unei Jigodii.

pathfinder 07-01-2014 - 17:13

Bai pitic atomic, iti explic pe litere, ca altfel nu intelegi nimic: un om cu o pregatire atat de precara (dovedita de intamplarea hazlie descrisa in articol) intr-un domeniu atat de sensibil nu trebuie sa ajunga nici in 100 de ani directorul unui serviciu de informatii!!! Never!

Daca din greseala, a ajuns acolo, un pitpalac politic din asta, trebuiau aia sa-l invete sa-si schimbe parolele in prima zi de lucru. Asta pe langa multe, multe altele.

Ai inteles, pitic intelectual atomic?

UnUL 07-01-2014 - 16:58

El nu, e doctor în drept la UBB, dar a lucrat de la început în diplomație. În schimb tatăl lui, Liviu Maior, istoric cunoscut (a fost și ministru al învățământului între 1992-1996) a fost profesor la UBB. E și cetățean de onoare al Clujului.

pathfinder 07-01-2014 - 17:15

De tatal lui stiam si eu numai de bine.
Asta „micu”, in schimb, a dat-o in bara ca intr-un film cu prosti…

UnUL 07-01-2014 - 17:17

Să nu exagerăm, totuși : n-a făcut o treabă foarte proastă la SRI.

pathfinder 07-01-2014 - 17:22

Nu te contrazic.
Din pacate am tangente cu domeniul si atat neglijenta lui cat si a celor care au pregatire in domeniu si l-au lasat in pielea goala e strigatoare la cer.
M-am aprins putin (vezi ce i-am scris piticului atomic), dar asa ceva e halucinant. Cel putin pentru mine.

UnUL 07-01-2014 - 17:23

E drept că în calitatea pe care o are trebuia să-și securizeze și conturile mai vechi. dar să nu uităm că nu cu multă vreme în urmă a fost spart și site-ul Pentagonului.
Mi s-au întâmplat și mie asemenea incidente; e drept că eu sunt cvasi-nul la informatică; dincolo de a-mi bate un articol sau o carte sau de a scrie un mail, n-am prea știut niciodată ce să fac cu un calculator. (Pe vremea tinereții mele nici nu se auzise de calculatoare.)

pathfinder 07-01-2014 - 17:28

Nu are legatura spargerea site-ului Pentagonului (sau a site-ului NASA) cu „spargerea” unei parole.
Sunt treburi diferite.

In cazul primului se speculeaza anumite gauri de securitate ale anumitor servicii de pe servere.

In cel de-al doilea caz e vorba doar de parola de rahat + neglijenta.

UnUL 07-01-2014 - 18:05

Nu te contrazic, domnule Pathfinder, cum ți-am spus, nu mă prea pricep în domeniu.

pathfinder 07-01-2014 - 18:11

@UnUL
M-am aprins si eu…
Nu o sa se mai intample (devreme). 🙂

UnUL 07-01-2014 - 18:14

”Aprins” pe frigul ăsta?

pathfinder 07-01-2014 - 18:18

Sunt la birou.
Oricum astazi, in orasul in care locuiesc, au fost 10 grade Celsius. La fel si ieri…
Gerul Bobotezei…

urbos 07-01-2014 - 18:21

Esti in mortii ma-tii…

UnUL 07-01-2014 - 18:22

Noi suntem abia pe la 4 grade în miezul zilei (acum e doar unul amărât!).

UnUL 07-01-2014 - 18:28

El e la birou și tu ești în fosa septică – extrem de septică! – în care îți faci veacul.

IV 07-01-2014 - 17:21

Aloooo!, C.S. tu ai scris acest articol?, afla ca cel care face asemenea treburi nu este Hacker, el se numeste, CRECKER, pentru exemplificare citeste acest articol:http://wiki.lug.ro/Cum_să_devii_un_hacker. Nu vreau sa fiu rautacios dar presa improasca cu „rahat” intentionat pe Hackeri. Intradevar TOTI, dar absolut Toti au avut parole de „RAHAT”, altfel nu putea sa treaca de parola.

pathfinder 07-01-2014 - 18:15

Eu stiam de CRACKER, dar nu mai sunt asa tanar.
Poate s-a schimbat denumirea intre timp…

Cat timp iti ia sa spargi o BD de la un site gen woldpress.com?
Facem concurs? 😉

P.S. Batcaaaa, stai linistit, glumeam…

IV 07-01-2014 - 18:54

nop, nu fac asa ceva, nu imi sta in caracter. Ce sistem de operare folosesti?

pathfinder 07-01-2014 - 19:05

🙂
Prefer Linux…
Tu?

IV 07-01-2014 - 19:55

Felicitari!

ValVerde 07-01-2014 - 19:00

Parola era: „traiascadlbasescu”, fara puncte, virgule sau #$%^&*
Usor de ghicit. Nu-i mare lucru de capu’ lui Guccifer asta.
Oricum, bine ca a stiut cine-i Basescu

pathfinder 07-01-2014 - 19:07

Eu am informatii ca parola era: mihaeladragosteamea.
Sper sa nu distrug o casnicie…

ValVerde 07-01-2014 - 20:52

Am avut si eu o prietena, Mihaela.
Zi repede ce stii ca fac moarte de om !

pathfinder 08-01-2014 - 09:22

Si eu!

IV 07-01-2014 - 19:56

mai ValVerde (ileana) din sud estul capitalei.

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult