Acasa Top SecretServicii secrete Egiptenii au ucis 12 turişti, crezând că sunt terorişti (video)

Egiptenii au ucis 12 turişti, crezând că sunt terorişti (video)

scris de D.S.S.
194 Afisari

Doisprezece turişti au fost ucişi, iar alţi zece au fost răniţi de către membri ai forţelor de securitate egiptene care au deschis focul asupra unor vehicule cu turişti mexicani, în Deşertul de Vest, a anunţat luni Ministerul egiptean de Interne, relatează CNN.

Clashes Between Pro- And Anti-Morsi groups - AlexandriaAtacul a avut loc duminică, într-o „zonă restricţionată”.

Militari şi poliţişti egipteni urmăreau „elemente teroriste” în zona oazelor, unde au deschis în mod eronat focul asupra unui convoi de patru vehicule cu turişti. Printre victime se află mexicani şi egipteni, a precizat ministerul.

O anchetă a fost deschisă şi este în curs, a anunţat aceeaşi sursă.

Preşedintele mexican Enrique Pena Nieto a deplâns pierderea concetăţenilor săi, într-un mesaj postat pe Twitter.

„Mexicul condamnă aceste acţiuni împotriva cetăţenilor noştri şi a solicitat ca Guvernul egiptean să efectueze o anchetă exhaustivă cu privire la ceea ce s-a întâmplat”, afirmă şeful statului mexican.

Ambasadorul mexican în Egipt oferă ajutor cetăţenilor mexicani răniţi în incident, care au fost spitalizaţi, a adăugat Nieto. El a îndemnat ambasada să suplimenteze personalul pentru a ajuta familiile victimelor.

Pe de altă parte, potrivit ziarului de stat Al Ahram, citat de DPA, un schimb de focuri a avut loc în zonă, duminică seara, între forţe de securitate şi presupuşi terorişti.

Şapte „terorişti” au fost ucişi în acest schimb de focuri, potrivit unui oficial din domeniul securităţii.

Un grup cu presupuse legături cu gruparea radicală Statul Islamic (SI) a anunţat duminică faptul că ar fi respins un atac al unor trupe egiptene în Deşertul de Vest.

Regiunea este frecventată de către turişti.

Forţele egiptene de securitate au fost ţinta a numeroase atacuri comise de către militanţi, după îndepărtarea de la putere a fostului preşedinte islamist Mohammed Morsi de către armată, în 2013, în urma unor proteste violente de masă.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult