Acasa Exclusiv ZiuaVeche.roDosare Ultrasecrete Enigma. Victoria decriptarii

Enigma. Victoria decriptarii

scris de Z.V.
156 Afisari

Expozitia dedicata matematicienilor polonezi care au descifrat codurile masinii de criptat germane „Enigma” si au influentat astfel cursul celui de-Al Doilea Razboi Mondial, a ajuns în Râmnicu Vâlcea, au anuntat reprezentantii Bibliotecii Judetene „Antim Ivireanul”, gazda evenimentului.

Purtatorul de cuvânt al institutiei de cultura vâlcene, Corina Bedreaga, a precizat ca cei interesati îi vor putea cunoaste, prin intermediul unor fotografii document pregatite de Institutul Cultural Polonez, pe criptografii care au reusit, cu câtiva ani înainte de începerea celei de-a doua conflagratii mondiale, sa citeasca mesajele germanilor criptate cu aceasta masina.

„Datorita genialilor matematicieni polonezi, complicatul cifru al «Enigmei», o masina de criptat germana, a fost spart. Acest lucru a avut loc la Palatul Saxon din Varsovia, la sediul biroului de Cifruri, si a influentat cursul celui de-Al Doilea Razboi Mondial. Masina de criptat germana „Enigma” a fost realizata de Arthur Scherbius. Aceasta a obtinut un succes comercial pe piata civila, precum si în institutiile de stat si în cele administrative, cu mult înainte de izbucnirea celui de-Al Doilea Razboi Mondial (1939-1945).

Expozitia pregatita de Consiliul Voievodatului Wielkopolska si, în versiune româneasca, de Institutul Polonez din Bucuresti, ne apropie de istoria eroilor-criptologi polonezi mai putin cunoscuti, de profesorii si colaboratorii acestora, ale caror cunostinte si geniu matematic le-au permis sa sparga unul din cele mai bine pazite secrete ale celui de-al Treilea Reich”, se arata în comunicatul de presa transmis de reprezentantii Bibliotecii Judetene „Antim Ivireanul”.

Expozitia va putea fi vizitata la sediul institutiei de cultura din Râmnicu Vâlcea pâna pe 14 aprilie, informeaza Agerpres.

 

Care-i faza cu cititul?

Biblioteca Judeteana „V. Voiculescu” (BJVV) organizeaza, în perioada martie-decembrie 2024, concursul de lectura din autori români „Care-i faza cu cititul?”, care se va desfasura pe trei categorii de vârsta, în-tre 11 si 15 ani, 16 si 19 ani, respectiv, adulti, fiecare categorie având lista separata de titluri.

„Bibliotecarii propun 10 titluri de carti ale autorilor români. Trebuie citite toate cele 10 carti incluse în concurs, pâna la sfârsitul lunii noiembrie 2024. Înscrierea se face completând un formular, pâna pe 29 noiembrie 2024 inclusiv. Formularul se gaseste la sediul central al Bibliotecii Judetene sau se poate descarca de pe site-ul institutiei https://www.bjvvbuzau.ro. Acesta va fi adus la sediul central al Bibliotecii Judetene. Finala concursului va avea loc în luna decembrie 2024 si va cuprinde sustinerea argumentului, în cadrul careia participantii vor prezenta cartea preferata, un concurs cu întrebari din cartile citite, jurizarea si festivitatea de premiere”, informeaza Agerpres.

Printre cartile selectate pentru prima categorie de vârsta se regasesc titluri precum „Corabia Timpurilor” (Monica Pillat), „De ce plânge mama?” (Ion Sârbu), „Alex Blue, baiatul extraterestru” (Cristina Centea), la cea de-a doua categorie au fost înscrise volume precum „Vara în care mama a avut ochii verzi” (Tatiana Tibuleac) sau „Iubirea te învata” (Irina Binder), iar pentru adulti au fost alese opere precum „Voci la distanta” (Gabriela Adamesteanu), „Punct si de la capat” (Gabriel Chifu) sau „Jacob se hotaraste sa iubeasca” (Catalin Dorian Florescu).

La finalul concursului vor fi acordate mai multe tipuri de premii: Premiul „Cititor pe faza” – la concursul de întrebari, Premiul „Book(r)oman – cel mai frumos si complet argument” (pentru categoriile 11-15 ani si 16-19 ani), Premiul „Citesc, deci, câstig!” – cea mai frumoasa prezentare la categoria „Adulti”, Premiul „Care-i faza cu cititul?” – cel mai creativ si original poster.

„Cadrele didactice care încurajeaza elevii sa participe si îi sustin pe toata perioada de desfasurare a concursului vor primi diplome si adeverinte”, precizeaza sursa citata. Regulamentul concursului si alte informatii pot fi consultate pe site-ul Bibliotecii Judetene „V. Voiculescu” Buzau: www.bjvvbuzau.ro.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult