FBI şi amenințarea credibilă pentru 11 septembrie | Ziua Veche
Acasa Top SecretServicii secrete FBI şi amenințarea credibilă pentru 11 septembrie 2015

FBI şi amenințarea credibilă pentru 11 septembrie 2015

scris de D.S.S.
7 afisari

Biroul Federal de Investigații din SUA (FBI) nu a constatat vreo amenințare ‘specifică și credibilă’ la adresa Statelor Unite în perspectiva marcării, vineri, a 14 ani de la atentatele teroriste din 11 septembrie 2001, a declarat joi directorul FBI, James Comey, într-o conferință pe tema informațiilor, organizată la Washington, potrivit AFP.

James Comey

James Comey

Nu există o amenințare specifică și credibilă referitoare la această aniversare. Dar, evident, există o serie de amenințări pe care noi continuăm să le supraveghem”, a spus Comey, făcând referire la activitățile rețelei teroriste Al-Qaida și ale grupării jihadiste Statul Islamic.

Prezent la aceeași conferință, șeful Agenției de Securitate Națională a SUA (NSA), amiralul Michael Rogers, a estimat că 11 septembrie ”este în mod clar o dată cu rezonanță pentru mulți oameni”.

”Auziți persoane care vorbesc despre această dată, dar eu nu aș spune că este atât de important ca ceea ce am putut vedea în ultimii 14 ani”, a afirmat Rogers.

Atentatele teroriste din 11 septembrie 2001 au cauzat moartea a circa 3.000 de persoane la New York și Washington.

În 2012, tot pe 11 septembrie, a fost comis un atentat contra consulatului SUA la Benghazi, oraș din nord-estul Libiei, în acest incident pierzându-și viața ambasadorul american Christopher Stevens și alte trei persoane.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult