Acasa Top SecretServicii secrete Franța încearcă să împiedice plecarea jihadiștilor în Siria și Irak

Franța încearcă să împiedice plecarea jihadiștilor în Siria și Irak

scris de C.S.
11 afisari

Autoritățile de la Paris încearcă să împiedice accesul islamiștilor din Franța la războaiele din Orientul Mijlociu.

Franța încearcă să împiedice plecarea jihadiștilor.

Franța încearcă să împiedice plecarea jihadiștilor.

Parlamentarii francezi au votat marți seara o interdicție administrativă menită să blocheze accesul islamiștilor din Franța la conflictele din Siria și Irak. Ea poate fi folosită în situația în care un cetățean francez „plănuieşte deplasări în străinătate, care au ca obiectiv participarea la activităţi teroriste, crime de război sau crime împotriva umanităţii, sau într-un teatru de operaţiuni al unei grupări teroriste”.

Interdicția are o durată de șase luni, putând fi reînnoită până la maximum doi ani, și presupune retragerea pașaportului și a cărții de identitate. Sistemul de informații Schengen va fi înștiințat de autoritățile franceze cu privire la identitatea persoanelor supuse interdicție administrative. Încălcarea interdicției impuse de Franța se va pedepsi cu trei ani de închisoare și o amendă de 45.000 de euro.

Bernard Cazeneuve, ministrul francez de Interne, a dezvăluit că aproximativ 930 de jihadiști francezi sunt implicați în diferite filiere teroriste legate de conflictele din Siria și Irak. Dintre aceștia, 350 luptă la fața locului, 180 au părăsit Siria, 170 sunt în tranzis și 230 ar dori să plece. Potrivit Mediafax, numărul francezilor implicați în Orientul Mijlociu a crescut cu 74% în ultimele opt luni. (S.N.)

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult