Acasa rss 1asig Intelligence-ul românesc din Afganistan în ochii americanilor

Intelligence-ul românesc din Afganistan în ochii americanilor

scris de D.S.S.
559 Afisari

Operațiunea Enduring Freedom a oferit un cadru neobișnuit în care țările membre NATO au construit relații valoroase și au câștigat experiență comună încercând să atingă obiectivele comune. De-a lungul a aproape 13 de ani, una dintre relațiile care a înflorit a fost cea între militarii americani, australieni și români din domeniul intelligence în cadrul misiunilor ce au avut loc la Kandahar, potrivit DVIDS.

foto: Ariel Solomon, ISAF Regional Command South

Lt. Col. Matt Gill, ofițer superior de intelligence, a prezentat o perspectivă neobișnuită în ceea ce privește contribuția românească în sfera serviciilor de informații în provincia Kandahar din anul 2002. În prima misiune desfășurată la Kandahar, în 2002, ca ofițer în cadrul serviciului de informații, Gill a primit o cerere specială din partea superiorului său, cerere care l-a luat prin surprindere, relatează sursa citată.

„Îmi amintesc că m-am așezat în baraca de lemn pe care o construisem, iar ș eful meu a venit la mine și a spus: ?Auzi Matt, vin niște români?, și primul lucru care mi-a trecut prin minte, care era în ADN-ul meu, a fost că românii au făcut parte din Pactul de la Varsovia”, povestește Gill. „Eu sunt din Texas, dar am crescut în Europa. Am făcut liceul în Bruxelles, Belgia, și am făcut școala elementară în Germania de Vest, atunci când existau Germania de Est și Germania de Vest. Exista NATO și Pactul de la Varșovia, iar România a fost o parte a acelui pact”, a mai spus el.

Lt.Col. Gill spune că a trecut peste șocul inițial și a mers până la aerodrom cu unul dintre subofițerii lui pentru a-i prelua pe români.

Avionul „C-17 a aterizat și niciunul dintre noi nu știa exact la ce să se aștepte. Cred că ambele părți doar se holbau una la cealaltă. Majoritatea românilor nu prea vorbeau engleza, iar eu cu siguranță nu vorbeam românește. Am dat numai mâna, i-am cazat și nu am schimbat nici un cuvânt. Doar am dat mâna și i-am instalat, fără să schimbăm vreun cuvânt. Pur și simplu nu știam ce să facem”, a declarat ofițerul american.

La scurt timp, Gill a aflat că unul dintre soldații români vorbea engleza foarte bine și avea o afinitate pentru SUA, ceea ce a oferit puntea de comunicare de care Gill avea nevoie.

„La prima noastră întâlnire am reușit să ne cunoaștem cât de cât. Nu am vorbit nimic de servicii de informații, doar am vorbit unul cu celălalt /…/ Toate acele idei preconcepute cu care crescusem s-au risipit. A fost bine să văd că vălul Războiului Rece nu mai exista”, a declarat el.

Românii au început imediat să manifeste interes față de operațiunile din jurul bazei aeriene și doreau să vadă cum se vor încadra în „peisajul din Kandahar”, a spus el.

În 2002, Kandaharul era un loc foarte diferit față de cum este acum. Potrivit lt.col. Gill, a existat o criză de identitate în rândul românilor, în ceea ce privește rolul lor ca profesioniști de intelligence și cum urmau să contribuie. „Aproape 13 ani mai târziu, comunitatea serviciilor de intelligence este în mare parte românească, este a lor, si-au ales propriul drum și asta a fost o mare satisfacție în plan profesional”, a spus el.

La rândul său, Mick Hahn, maior în armata australiană, a explicat dinamica modului în care țări precum România, din fostul bloc comunist, și-au dezvoltat propriul stil de analiză a informațiilor. Multe foste țări membre ale Pactului de la Varșovia sunt încă foarte influențate de doctrină și de comandanții lor”, spune Hahn.

„Deci, le-a luat românilor mulți ani să ajungă să gândească după modelul NATO, în care informația curge și conduce operațiunile”, spune el. „A fost interesant să văd românii, ungurii și bulgarii adaptându-se la acel mod de gândire. Cred că va mai dura câțiva ani pentru a ajunge acolo unde își doresc, pe partea tehnică a lucrurilor, dar nu am nicio îndoială că vor ajunge acolo în cele din urmă”, apreciază Hahn.

Pe măsură ce au trecut anii și românii și-au dezvoltat propria identitate de intelligence, ei au construit legături și prietenii de neprețuit în timpul în care au colaborat cu SUA și Forța Internațională de Asistență pentru Securitate în Afganistan (ISAF).

„Îmi amintesc că la sfârșitul lunii noiembrie în 2002, românii ne-au invitat în biroul lor ca să urmărim cum presedintele George Bush este întâmpinat în România în Piața Revoluției din București. Am stat toți într-o cameră mică, privind discursul pe un televizor vechi, cu semnal slab. Când președintele Bush a afirmat că soldații noștri luptau cot la cot în Afganistan, cred ca acela a fost un moment important pentru noi și pentru surorile și frații noștri români din Kandahar”, a rememorat Hahn.

„La început, a fost interesant cât de repede americanii și românii au realizat că suntem cu toții aici, în același mediu plin de praf, pentru aceeași misiune. Acum, când vad că a trecut un deceniu și un contingent de intelligence, format din cinci bărbați, s-a dezvoltat într-o contribuție masiva, iar prieteniile au durat, cred este cu adevărat uimitor”, a povestit la rândul său Gill.

4 comentarii

UnUL 22-08-2014 - 07:18

Frumos.

Ionel 22-08-2014 - 12:08

Jalnic , pentru ca isi pierd timpul dupa analfabeti in papuci .
Australianul e cel mai tare:
,,le-a luat multi ani sa gandeasca dupa modelul NATO in care informatia curge si conduce operatiunile”- tipul e imbecil de parca el ar fi primul de pe planeta care a inventat operatiunile speciale . Ha! Ha! Ha! mor de ras! Si macar am de ce rade! Ha! Ha! Ha! Analfabet cu grade, tablagiu de cariera!

pathfinder 22-08-2014 - 12:26

E vorba de un model diferit de cel al talambilor din fostul pact de la Varsovia.
Razi ca vita la poarta noua…

UnUL 22-08-2014 - 15:32

Așa râde el, ce să-i faci.

Comments are closed.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. OK Mai mult

BREAKING NEWS