Cel puţin 14 persoane au murit miercuri în urma exploziilor unor walkie-talkie aparţinând Hezbollah, la periferia din sudul Beirutului, dar şi în sudul şi estul Libanului. De asemenea, peste 450 de oameni au fost răniţi.
„Bilanţul victimelor ultimelor explozii din Liban a crescut de la nouă la 14 persoane, iar alte peste 450 au fost rănite”, potrivit Ministerului Sănătăţii din Liban, transmite News.ro.
Aparate walkie-talkie au explodat în acelaşi timp, la periferia de sud a Beirutului – un fief al Hezbollah -, unde se desfăşurau funeraliile a patru membri Hezbollah ucişi marţi în explozii ale unor pagere, potrivit unei surse apropiate mişcării islamiste libaneze şi unor salvatori.
Alte explozii au fost semnalate la Daida (sud) şi Baalbeck (est).
Aceste noi explozii au loc la o zi după o serie de explozii simultane ale unor pagere în bastioane Hezbollah, la periferia de sud a Beirutuliui, în estul şi în sudul Libanului, potrivit autorităţilor.
Producătorul japonez Icom a declarat joi că a încetat să producă „în urmă cu aproximativ zece ani” walkie-talkie-urile suspectate că au explodat miercuri în Liban, ucigând membri ai Hezbollah, care a acuzat Israelul că le-a pus capcane, potrivit AFP.
„IC-V82 este un radio portabil care a fost produs şi exportat, inclusiv în Orientul Mijlociu, din 2004 până în octombrie 2014. Acesta a fost întrerupt în urmă cu aproximativ 10 ani şi, de atunci, nu a mai fost livrat de compania noastră”, a declarat Icom într-un comunicat, reacţionând lca urmare a relatărilor din The New York Times şi presa israeliană.
„Producţia bateriilor necesare funcţionării unităţii principale a fost, de asemenea, oprită, iar sigiliul holografic pentru a distinge produsele contrafăcute nu a fost identificat, astfel încât nu este posibil să se confirme dacă produsul a fost expediat de compania noastră”, a declarat compania.
Aceasta a adăugat că produsele destinate pieţelor externe sunt vândute exclusiv prin intermediul distribuitorilor săi autorizaţi.
„Toate radiourile noastre sunt fabricate la filiala noastră de producţie, Wakayama Icom Inc. din prefectura Wakayama, în cadrul unui sistem de management strict… astfel încât în niciun produs nu sunt utilizate alte piese decât cele specificate de compania noastră. În plus, toate radiourile noastre sunt fabricate în aceeaşi fabrică şi nu le producem în străinătate”, a declarat Icom.